Acordul de la Paris împlinește 10 ani. Unde ne aflăm, din punct de vedere climatic, la finalul anului 2025 și care sunt „punctele critice”

La zece ani de la ratificarea Acordului de la Paris, dezbaterea privind depășirea pragului de 1.5°C a trecut treptat de la scenarii ipotetice la o perspectivă probabilă, având în vedere tendințele observate în sistemul climatic.

Bilanțul ultimului deceniu evidențiază un paradox structural.

• Pe de o parte, tehnologiile cu emisii reduse au avansat rapid, iar politicile climatice s-au extins în multe regiuni ale lumii.
• Pe de altă parte, emisiile globale au continuat să crească, iar analiza UNEP Emissions Gap Report 2023 arată că, în condițiile politicilor actuale, lumea se îndreaptă spre o încălzire de 2.5–2.9°C până în 2100.
• În acest context, depășirea permanentă a pragului de 1.5°C nu este inevitabilă din punct de vedere geofizic, însă menținerea încălzirii sub acest prag presupune transformări accelerate și profunde ale sistemelor economice, energetice și industriale.

Din perspectivă științifică, 1.5°C reprezintă pragul la care riscurile climatice grave devin puternic amplificate, dar încă, cel puțin teoretic, gestionabile. IPCC SR1.5 arată că, comparativ cu 1.5°C, o încălzire de 2°C:

• aproape elimină recifurile de corali la nivel global,
• crește exponențial riscul valurilor de căldură,
• intensifică frecvența și severitatea secetelor și precipitațiilor extreme,
• amplifică riscurile la adresa securității alimentare și a resurselor de apă.

Sistemul climatic include „puncte critice”

Depășirea pragului de 1.5°C este analizată de IPCC ca medie pe termen lung, iar faptul că anii recenți au depășit temporar pragul semnalează apropierea de un nou regim climatic.

Depășirea, chiar și temporară, schimbă profund profilul riscurilor, iar sistemul climatic include „puncte critice” care, odată declanșate, pot continua independent de emisiile viitoare.

• Atenuarea rămâne esențială, iar renunțarea la ea ar echivala cu acceptarea unei traiectorii de încălzire care depășește 2°C.
• În paralel, adaptarea devine tot mai urgentă, deoarece anumite impacturi sunt deja „încorporate” în climatul următoarelor decenii.
• Sectoare precum apa, agricultura, infrastructura urbană și sănătatea publică sunt deja afectate.

Dilema 1.5°C sau 2°C? ridică probleme de realism, echitate și legitimitate a regimului climatic. Deși analizele UNEP indică o traiectorie spre 2.5–2.9°C, renunțarea la obiectivul 1.5°C ar implica pierderea încrederii statelor vulnerabile, ar putea afecta finanțarea climatică și slăbi ambiția NDC-urilor.

Menținerea încălzirii în apropierea pragului de 1,5°C devine tot mai puțin realistă, iar nivelul de 2°C apare ca un reper critic al evoluțiilor climatice din acest secol.

Direcția viitoare depinde în mod substanțial de deciziile adoptate în perioada următoare. Pentru România, întrebarea esențială este dacă tranziția va fi tratată ca o componentă structurată a dezvoltării naționale, inclusiv în ceea ce privește securitatea națională sau ca o reacție discontinuă la presiuni și crize.

Ce ar trebui făcut