Dosarul DNA „Șpaga de la RAR”, ajuns astăzi la Tribunalul București, conține multiple înregistrări ambientale făcute de procurori la finalul acestui an, în care cele trei personaje – Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, afaceristul Cătălin Daniel Bușe (cel care voia să câștige un contract pentru firma sa) și Mihai Alecu, șeful RAR – discută despre situația din Ministerul Transporturilor, detalii ale negocierilor, dar vorbesc și despre situația politică.
Pe lângă faptul că procentul din șpagă – 7% din valoarea contractului unui contract-cadru de 23 de milioane de lei – fusese negociat într-o curte, pe butoanele de la o telecomandă, iar ulterior participanții nu s-ar mai fi înțeles pe procentul de mită, ambientalele DNA arată că participanții aveau o problemă constantă și cu actualul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, „care este învățat prost”, se răfuiau directoarea economică a ministerului, pe care o înjurau, ca și pe diverse personaje din minister.
„Lumea e bagaboantă”, spune unul din interlocutori. Bârfele ajung și la PSD – cine conduce partidul – dar și la două doamne din Modrogan, sediul PNL.
Mihai Alecu, directorul RAR, întâi a denunțat pe 2 octombrie 2025 la DNA presupusele fapte și apoi a înregistrat pe toată lumea, devenind colaborator al procurorilor.
Pe scurt, Alecu a spus că omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe – administrator al societății Euro Quip International SRL, i-a promis cu titlu de mită, în luna mai a anului 2025, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru de prestări servicii ce urma să fie reînnoit între Regia Autonomă Registrul Auto Român și societatea Euro Quip International SRL. Contractul urma să fie atribut preferențial pentru firma lui Bușe, chiar dacă acesta era pe procedură de achiziție publică. În discuții intervine și Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor.
Tribunalul București i-a arestat astăzi pentru următoarele 30 de zile pe fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și pe Cătălin Daniel Bușe, pentru complicitate la dare de mită și dare de mită în acest dosar DNA.
Gândul prezintă în exclusivitate o parte din înregistrările din acest dosar.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fwhatsapp-image-2025-12-17-at-14-10-55-1-2.jpeg)
Prima înregistrare datează din 8 octombrie 2025, din localul bucureștean, unde directorul RAR și fostul ministru Răzvan Cuc despre contract:
„CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: Zi!
ALECU MIHAI: … că altfel… că văd că nenea BUȘE ăsta nu… e… nu… nu-l înțeleg. Am vorbit o chestie cu el. El tot insista cu acest contract! I-am zis: „Băi, nene!”, cum ți-am spus și ție când ne-am văzut ultima oară, „Ești singuru’ care va lua! Ai răbdare cu această licitație! Ești acoperit de contract, până-n noiembrie. Nu trebuie să faci nimic altceva decât să ai răbdare, pentru că nu-s… nu-s alții acolo!”.(…)
ALECU MIHAI: M-a chemat ministru’ de vreo două ori, cu două note, trimise de el, prin care EURO QUIP a avut contractele, nu știu ce, de-a lungu’ timpului, istoric…
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: …[neinteligibil]…?(…)
ALECU MIHAI: Prima oară, m-a chemat ȘERBAN: „Băi, ce e cu asta, că…!?”. În notele respective… erau patru pagini, nesemnate, ne… nimic, da… erau doar de EURO QUIP – da? – de faptu’ că eu blochez activitatea RAR, că nu scot la licitație și n-o să mai am service la echipamentele cu care omologhez mașinile pe piață. Și ministru’ mi-a zis: „Bă, ce e cu asta, că am primit-o pe note, pe surse, pe note informative!?”. Îmi venea să-i zic: „Știu de unde e venită, n-ai primit-o pe nicio notă!”! Zic: „Domn’e, acordul-cadru e până-n august, ca să fac o recapitulare, dar noi, în interioru’ acordului cadru, am semnat contract subsecvent…”.(…)
ALECU MIHAI: „…până-n noiembrie.”. Zic: „Minis… dumnea’stră mi-ați cerut să vin cu un plan de eficientizare, de reducere a costurilor – da? – de vreo 45 de milioane de lei, dintre care și de aici este, tocmai de-asta lucrăm la caiet, să le așezăm, să nu ne blocăm nici nu servisarea, cu astea, să facem și o reducere, o economie.”. Bun! După vreo două săptămâni – asta, sigur după ce ne-am văzut noi! – mă cheamă consilieru’ ministrului – știi? – „Domn’e, nu mai intri la șefu’, citește asta – cum e? – că mi-a dat-o ca temă!”. Aceeași notă, un pic mai dezvoltată, cum că i-am luat oameni de la Metrologie, tot… Îmi zisese și mie. De la firma lui de metrologie – da? – care lucrează cu noi…
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: …[neinteligibil-vorbesc în același timp]…, da’ asta a mai trecut, că i-a luat aia de-a fost înaintea ta …[neinteligibil-vorbesc în același timp]…
ALECU MIHAI: Aia i-a luat doi oameni. (…)
ALECU MIHAI: Ă… Aceeași notă, mai dezvoltată. Știi? M-am dus la ministru:„Domn’ ministru, ce e?”, „Păi, nu, că ai grijă, că – uite! – nu vreau să blochezi activitatea!”, zic: „Domn’e, nu blocăm nicio activitate! Noi ieșim cu Caietu’ de sarcini în două săptămâni, se lucrează la el.”, că mulți își dau cu părerea, el acuma e sub CRISTI BUCUR, sunt mai mulți pe circuitu’ de avizare – știi? – și-l mai întorc… întorc. Ă… După aia, m-a chemat ministru’: „Băi, nene…!”, nu știu ce licitație, de tonere, de draci, că știu câștigătoru’ deja, că-i unu de la Prahova, de la draci, MBA Assist. Spanac! M-am uitat, n-avea nicio treabă ăla cu tonere, de la ăla au cumpărat ai mei, de la Mentenanță, cu care lucrează și CĂTĂLIN, niște role de… pe care ies printurile alea de la Prestații, au găsit cu cinci lei. CĂTĂLIN le dă cu 70 rola. Și au luat de acolo și așa am identificat firma, deci e clar că a ajuns la el, nu știu prin… prin SANDU, prin cine dracu’ a ajuns, de mă tot toacă. În momentu’ în care am urcat licitația în SEAP… și are o reducere, într-adevăr, la contract, nu știu, pe niște cantități, am mai diminuat cantitățile, de câteva milioane de lei – pac! – Corpu’ de Control al lu’… al Ministrului, pe o sesizare a lu’ unu… Pana mea! Eu am înțeles mesaju’! Știi?
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: După ce ne-am văzut atunci, eu m-am dus și i-am zis că… pentru mine e ceva care… pe care eu nu pot să-nțeleg.
ALECU MIHAI: Nu știu cine e-n spatele lui și cine-l învață prost!
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: Nu! Nu! Nu! Ce… ce nu-nțeleg eu e de ce nu vă vedeți voi să vorbiți, c-ar fi mult mai simplu! După ce-ai vorbit cu mine, eu m-am dus și i-am zis așa: „Bă! N-au văzut! Și mi-a zis că săptămâna asta, cel târziu săptămâna viitoare, scoate caietu’!”, ce mi-ai zis tu, eu nu i-am zis absolut nimic. După care, mă sună… a plecat și mă sună după vreo două săptămâni: „Nu! Că te-a… și-a bătut joc de tine, că nu te respectă, că…” și zic: „Bă, eu nu i-am cerut nimic!”, zic, „De ce?”, „Uite, că mi-a scos imprimantele separat, imprimantele alea le foloseam eu acolo, ca să-mi rupă contrac… îmi rupe contractu-n bucăți!”. Zic: „CĂTĂ, îmi cer scuze că m-am dus să mă bag!”. …[neinteligibil-vorbesc în același timp]…
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fwhatsapp-image-2025-12-17-at-14-10-55-3.jpeg)
ALECU MIHAI: Deci, d-acolo… așa a ajuns și la ministru cu licitația de imprimante! (…)
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: Da. Ă… Explică-i, pentru că… El ce mi-a zis mie, atunci când mă suna și… în pleiada aia de reproșuri… „Nu, că nenorocita aia îl …[cuvânt obscen]… la cap și nu-l lasă și nu știu ce!”, de directoarea economică.
ALECU MIHAI: De directoarea economică.
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: …[neinteligibil-vorbesc în același timp]…
ALECU MIHAI: Aia e atentă pe bani, frate! Atât! Da. (…)
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: Tocmai d-aia vă zic că, cel mai bine, vă vedeți…
ALECU MIHAI: Iar ce vroiam să-ți spun eu ac… deși nu eram sigur dacă tu, da’ acu’ confirmi că prin SANDU a ajuns – știu foarte bine și de BUȘE, și de SANDU, și de tot! – a ajuns la ministru. Nu mă impresionează nici controlu’ Corpului de Control, că-l am p-al premierului de un an și opt luni! I-am spus și ministrului: „Domn’e, i-am spus, i-am adus la cunoștință oficial: «Băi, frate, dacă m-ai chemat și mi le-ai arătat în birou, îți spun în birou! Nu-mi plac presiunile astea!»”.(…)
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fwhatsapp-image-2025-12-17-at-16-13-42.jpeg)
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: Hai să fim serioși! O luăm… ă… el n-are o relație cu SORIN… cu CIOLACU, nici atât. Ăștia doi conduc, CIOLACU cu GRINDREANU. Deci, chiar dacă-s în râcă, sunt certuri, sunt nu știu ce…
ALECU MIHAI: Se împacă. Da.
CUC RĂZVAN-ALEXANDRU: Se împacă – înțelegi? – că îi țin lucruri…
ALECU MIHAI: Știi care e chestia? Că lumea e bagaboantă. GEORGE… ai văzut, că are o grămadă de prieteni, și din RAR, că doar a adus o grămadă, se duce la grătare, IRINA mai vorbește, oamenii sunt bagabonți și vin și spun, ce mai vorbesc pe la grătare, ce planuri au, ce pana mea…

Mihai Alecu, șeful RAR
Alte înregistrări ambientale sunt din 13 și 22 octombrie 2025, între Mihai Alecu și Daniel Cătălin Bușe. Apar niște discuții despre mai multe doamne din Modrogan și despre „cheliosul” Cristi Mihai, un fost procuror. Șeful RAR, Mihai Alecu se vaită că are pe cap corpul de control al premierului de mai bine de 1 an și ca atare, oamenii actualului ministru al Transporturilor nu au ce să găsească în neregulă la el în instituție:
ALECU MIHAI: Cineva a ajuns la el și îl tot presează, că văd pressing-ul pe mine. I-am zis: ,,Bă, prietene, tu îmi ceri…”
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Poate că e…
ALECU MIHAI: ,,Tu îmi ceri… reducerea cheltuielilor și tot tu…” Nici nu spune: ,,Bă,… ce vrei?”, știi? Mhm!
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Nu. Deci, ți-am zis. Eu în afară de alea două, pe care ți le-am spus, le știi… ăia doi cu care am venit și pe vără-miu din decembrie atunci…
ALECU MIHAI: V-ați dus și la ALINA…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: …[neinteligibil]… Atunci …[neinteligibil]…
ALECU MIHAI: Au mai chemat-o prin Modrogan… pân’ nu știu pe unde. (….)
ALECU MIHAI: Cine? CRISTI? A! Ă…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Mda…Da? Or fi săpat mai departe. Nu știu ce discuții au avut cu doamna NIȚĂ în Modrogan, că nu mi-au spus niciodată. Oricum, sunt mult peste mine. Nu-mi permit eu să îi întreb: ,,Băi, ce-ai discutat? Ce-ai făcut?” Ei s-au oferit prin …[neinteligibil]… atuncea să mă ajute. Și eu am zis: ,,Ok! Uite asta este speța.” ,,Păi, mergem mâine la RAR.” ,,Bă, mergem, dar…”, zic, ,,credeți că…?” Dar… …[neinteligibill) (….)
ALECU MIHAI: Pe CRISTI BARBU îl știu, pe ălalalt nu-l știu, cheliosul ăla nu știu ce…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: El l-a adus. Nu știu din ce zonă e… mi-a zis colegul meu și în fața lu’ ALINA s-a prezentat ,,șoferul lu’ CRISTI”, da’…
ALECU MIHAI: CRISTI MIHAI e un fost procuror, că e nu știu ce… Zic: ,,Lasă-ne, mă! Nu…” Mna. Că: ,,Promite-mi că-l ajuți…”
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Totuși dacă era…
ALECU MIHAI: ,,…pe domnul BUȘE”. Zic: ,,Bă, n-auzi!” De aia i-am spus și lui. Nu există altă firmă! (…)
ALECU MIHAI: Aveam contract până în noiembrie că ministrul: ,,Domne, în august gata! Nu e… De ce n-ați urcat, că blocați activitatea RAR-ului.” ,,Băi, domn ministru…”
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: El a fost…
ALECU MIHAI: Acordul cadru. Dar în timpul…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Și …[neinteligibil]…
ALECU MIHAI: …acordului cadru am făcut subsecventul până în noiembrie. (…)
ALECU MIHAI: Culmea! Atuncea ar trebui să mai liniștească, a venit și corpul de control, fix pe achiziții. Știi? …[cuvânt obscen]… mea. Că am corpul de control al primului ministru, un an și opt luni. Ce să găsească ăștia ai ministrului?
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: …[neinteligibil]…
ALECU MIHAI: Asta e de intimidare! M-am dus și i-am zis: „Domn ministru! Spuneți-mi care-i treaba că nu… Nu sunt nici copil mic să mă las impresionat și nu m-am luptat atât să ajung în poziția asta…”
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Mda. Nu-l cunosc și nu am cerut …[neinteligibil]… să ajung la…
ALECU MIHAI: Nici eu nu l-am cunoscut.
ALECU MIHAI: Asta am și zis, zic: „Băi! Adică haide să vorbesc cu… cu RĂZVAN.” Voi sunteți prieteni, dacă a venit și mi-a spus și detalii și…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Exact”.

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, la DNA
Alte înregistrări ambientale ale DNA sunt și mai recente, din noiembrie 2025. Una între fostul ministru Răzvan Cuc și șeful RAR, Mihai Alecu, iar alta purtată între Alecu și omul de afaceri Bușe.
„CUC RĂZVAN ALEXANDRU: Da. Lasă-mă să vorbesc cu el. Îți promit că vorbesc cu el. Îți promit și îți dau un semn. Îl sun să, să vină la …[neinteligibil]… Azi ori mâine vine la mine și cum mă văd cu el, mă văd cu tine și îți spun. Da.
ALECU MIHAI: Ok! Da, pana mea! Poa’ să-mi spună și el dacă are ceva. Eu de asta am zis să vorbesc cu tine. Poate în tine are încredere, că nu-i… tu ești mai apropiat de el. Bă, să-mi spună în față dacă e ceva. N-are încredere în mine, n-are…
CUC RĂZVAN ALEXANDRU: Nu, cu mine are încredere ca și… Nu, nu, are încredere umană, atâta. Că eu nu am avut niciodată nicio pretenție de la el. Adică i-am zis: ,,Bă, eu dacă m-am băgat, m-am băgat că te-am văzut că erai disperat. ” A stat în spital vreo două săptămâni… Deci, chiar nu mă interesează nimic! Știu 100% că GEORGE n-ar nicio treabă cu …[neinteligibil]… Deci, nicio treabă cu …[neinteligibil]… Asta… Deci, asta să ți-o scoți tu din cap și …[neinteligibil]… Da.
ALECU MIHAI: Da, mi-ai spus-o, mi-am scos-o din cap.
CUC RĂZVAN ALEXANDRU: Da, …[neinteligibil]…
ALECU MIHAI: El… e clar că el a vorbit cu altcineva.
CUC RĂZVAN ALEXANDRU: Nu, a vorbit cu altcineva și cred că cu milițianul ăla a vorbit. Dacă mă întrebi pe mine. Că cu altcineva nu avea cu cine să vorbească.
ALECU MIHAI: Nu știu care milițian, care morții lor… de la…
CUC RĂZVAN ALEXANDRU: Nu, nici eu nu știu că…
ALECU MIHAI: Dar niște aberații oricum nu se leagă. I-am spus ministrului. Ai Corpul de Control la mine. Îi pun să verifice nota aia să vezi că n-are nicio legătură.” (…)
„ALECU MIHAI: Ă… Ce vroiam să vorbesc cu tine? Știi că m-am întâlnit și cu RĂZVAN atunci. Că iar mă chemase – știi! – ministru’.
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Serios!?
ALECU MIHAI: Da! Și i-am zis, zic: „Bă, vreau să am garanția ta, că doar tu ne-ai pus la masă…”…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Deci, mă uit în ochi: nu am nicio treabă, habar n-am! Dacă mai e ceva, nu ține de mine, ți-am spus și atunci…
ALECU MIHAI: Mi-ai… mi-ai spus la telefon. Pana mea! Și ieri… ă… doi colegi de-ai mei au fost chemați la Corpu’ de Control și a venit un consilier al domnului ministru care i-a luat la perpulis, unu, GOICEA, și eu am niște informații că MIRCEA…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Care MIRCEA!?
ALECU MIHAI: …a’ lu’ GEORGE, ăla, ar fi ajuns pe la el și tot el împinge aceste lucruri. Știi de cine zic!
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Nu…
ALECU MIHAI: Un bagabont! Mă rog! …[cuvânt obscen]… mă-sii! Nu știu…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Da. (…)
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Care hârtie.
ALECU MIHAI: De-a ajuns la ministru. Iar aceleași lucruri, aceleași… Dă-o-n …[cuvânt obscen]… mă-sii!
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Nu știu care …[neinteligibil-vorbesc în același timp]… Da’ Corpu’ de Control nu-i ăla care…?
ALECU MIHAI: Nu! Nu! Nu! Al ministrului! La ministru tot ajung hârtii cu EURO QUIP-u’, cu draci, că blocăm…
BUȘE CĂTĂLIN-DANIEL: Deci, exclus…”
Gândul a publicat astăzi cum șpaga era negociată pe butoane de telecomandă. Înregistrările ambientale audio – video în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, arată că procentul din șpagă, indicat pe telecomandă, era discutat și la restaurant:
„Când am fost la el în curte, el a zis: „9”, mi-a arătat pe telecomandă. Tu mi-ai zis de 6 – știi? – sau poate n-am văzut eu bine/ Eu am înțeles că ți-a arătat de 7. Că ce mi-a zis el, 7. N-am fost atent, nu știam ce vrea să-mi arate”.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI