Prima pagină » Actualitate » Avertisment meteo. Europa va fi paralizată de un anticiclon din Groelanda. Cât de afectată va fi România

Avertisment meteo. Europa va fi paralizată de un anticiclon din Groelanda. Cât de afectată va fi România

România și întreaga Europă vor fi paralizată de o iarnă severă la trecerea dintre ani. Totul din cauza unui anticiclon din Groelanda care împinge aerul polar spre țara noastră. Conform Romica Jurca, aerul mai rece dinspre Insulă va mai pulsa pe continent până la sfârșitul anului.

Mai ajunge și în țara noastră mâine, cel mai probabil în partea de nord, după aceea în toate regiunile, dar ulterior vor vom avea pulsații și din partea anticiclonului dinspre Azore. Acesta ar veni cu un aer puțin mai cald. Oceanul Atlantic lucrează și el că tot generează formațiuni noroase, bogate în umezeală, care vor face o iarnă mai iarnă cu cantități mai mari de zăpadă în Europa vestică și de Nord-Vest.

În țara noastră, cândva mai spre finalul acestei săptămâni, mai apar și ploi, dar și atunci există riscul de producere de polei. Deocamdată au fost actualizate codurile de vânt până diseară la ora 23:00 intensificări ale vântului în zonele de munte, în Carpații Meridionali oriental, bună parte din Moldova și Dobrogea, dar și în partea vestică și de sud a Olteniei, la noapte, când vântul va mai slăbi din intensitate, explică meteorologul

Viscol la Munte

Intensificări rămân în continuare în zona Carpaților Meridionali și în special în zona mai înaltă a acestora și la altitudini mari, în general de peste 1.700m se așteaptă în continuare 90-120km/h la altitudini mai mici până în 80-85km/h iar în zona de câmpie 50-70km/h și va fi zăpada deja existentă, va fi spulberată, vizibilitatea redusă, iar pe parcursul zilei de mâine, când vântul se va intensifica din nou în majoritatea regiunilor în cod galben vor fi Carpații Meridionali și de Curbură, dar și bună parte din Oltenia.

Și intensificări ale vântului vor fi aproape în fiecare zi până la finalul acestei săptămâni, ce-i drept, când în toate regiunile, când pe arii mai restrânse, când cu viteze mai mari sau mai mici. Și ninsorile astăzi vor fi foarte puține, slabe cantitativ prin zona Carpaților Orientali în următoarele ore și prin Moldova, nordul Bărăganului sau Dobrogea mâine-poimâine, explică Romica Jurca.

Ninsori în Banat și Transilvania

Precipitații sub formă de ninsoare sunt de așteptat în Banat, în Crișana, în Maramureș, bună parte din Transilvania și în continuare la munte, dar există riscul ca pentru scurt timp și din loc, în loc să mai apară averse și de lapoviță sau ploaie care să favorizeze producerea de polei. Oricum, temperaturile rămân destul de scăzute și chiar mai scad, prognozează meteorologii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
România și alte 6 țări cer ajutorul Bruxelles-ului pentru turism. „Umbra” războiului din Ucraina ține vizitatorii și investițiile departe
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Împăratul Franz Joseph, ultimul mare principe al Transilvaniei