Prima pagină » Actualitate » Primarul din Ciorani a fost eliberat din funcţie de prefect. Edilul a fost condamnat la închisoare pentru fraudarea alegerilor locale din 2020

Primarul din Ciorani a fost eliberat din funcţie de prefect. Edilul a fost condamnat la închisoare pentru fraudarea alegerilor locale din 2020

Primarul din Ciorani a fost eliberat din funcţie de prefect. Edilul a fost condamnat la închisoare pentru fraudarea alegerilor locale din 2020
Marin Voicu, primarul comunei Ciorani, județul Prahova. Foto: Primăria Ciorani

Primarul de la Ciorani, Marin Voicu, a fost eliberat din funcţie prin ordinul  prefectului din Prahova, Daniel Nicodim. Edilul  a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul care vizează furtul unor saci cu buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil.

Marin Voicu a fost condamnat definitiv la data de 17 decembrie. Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Marin Voicu, Gavrilă Gheorghe Mihnea şi Ristea Romeo faţă de decizia din martie a magistraţilor.

A fost menţinută decizia instanţei de fond, care l-a condamnat pe Voicu la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru instigare la sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri şi instigare la violarea sediului profesional, aplicându-i şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărâril.

Ceilalţi doi inculpaţi au fost condamnaţi la doi ani şi şase luni, respectiv doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare.

Furtul a avut loc în data de 8.02.2021 şi au fost sustrase 4.308 buletine de vot, atât valabil exprimate, cât şi anulate, ce constituiau mijloace materiale de probă în dosarul penal privind fraudarea alegerilor locale din 2020.

Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, este cel care a furnizat celor două persoane implicate în furtul buletinelor de vot din arhiva Judecătoriei Mizil date despre clădire, locul de depozitare a sacilor, sistemul de supraveghere video, dar şi lipsa pazei, se arată în motivarea Judecătoriei Ploieşti, care a respins, în noiembrie 2021, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de arestare preventivă a inculpaţilor, plasându-i în arest la domiciliu.

Ulterior, acestea au fost arse iar unul dintre participanții la furt a fost recompensat cu o funcție publică în Primăria Ciorani.

În luna iulie 2025. primarul Marin Voicu a fost condamnat la doi ani de închisoare, iar instanţa de fond a stabilit ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie.

Decizia nu este definitivă, iar dosarul se află acum pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

O comună din Prahova, campioană la indemnizațiile de handicap. Aproape un milion de euro pe an alocă Primăria pentru cei 400 de asistați sociali

Primarul unei comune din Prahova a fost CONDAMNAT la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020

Primarul comunei Ciorani, arestat preventiv pentru fraudă electorală la alegerile locale din 2020

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut