Prima pagină » Actualitate » România intră sub Cod portocaliu de vreme rea: ploi, lapoviță și ninsori în mare parte de țară. DN1, acoperit cu zăpadă

România intră sub Cod portocaliu de vreme rea: ploi, lapoviță și ninsori în mare parte de țară. DN1, acoperit cu zăpadă

România intră sub Cod portocaliu de vreme rea: ploi, lapoviță și ninsori în mare parte de țară. DN1, acoperit cu zăpadă
România intră sub Cod portocaliu de vreme rea

Mare parte din România intră de luni dimineață, de la 10:00, sub avertizare Cod galben de vreme rea. În același timp, zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara este avertizată cu Cod portocaliu de ninsori abundente.

ANM a anunțat care sunt regiunile lovite de ninsori puternice.

Unde va ninge abundent

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până marți, la ora 10:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi precipitații mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș.

În aceste regiuni se vor acumula 10 – 20 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10 – 20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului, se va depune un strat nou, în general de 3 – 10 cm.

La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h, în timp ce la altitudini de peste 1.700 de metri, vitezele vor ajunge la 70 – 85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.

De asemenea, un Cod portocaliu va fi valabil în intervalul 5 ianuarie, ora 10:00 – 6 ianuarie, ora 10:00, pe parcursul căruia în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara. Aici, îndeosebi la altitudini de peste 1.400 de metri, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 20 – 30 cm (echivalent în apă de 20 – 30 l/mp).

Totodată, în zona înaltă vor fi rafale de 80 – 90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă.

Centrul Infotrafic anunță cum se circulă în țară

Luni dimineață, circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe drumurile din 19 județe, unde carosabilul este parțial acoperit cu zăpadă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 1 pe tronsonul kilometric 102 – 138, între localitatea Nistorești, județul Prahova, până la limita cu județul Brașov, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza precipitațiilor abundente, pentru a permite acțiunea de deszăpezire.

La nivel național, sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare în județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea. Se circulă pe un carosabil parțial acoperit cu zăpadă, anunță sursa citată.

În zona de sud și sud-est plouă ușor, carosabilul fiind umed.

Pe autostrada A1 București – Pitești, pe tronsonul kilometric 130 – 148, și pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, pe tronsonul kilometric 225 – 316, sunt precipitații sub formă de ninsoare, traficul fiind redus.

Pe autostrăzile A2 București – Constanța și A3 București – Ploiești, plouă, cu vizibilitate bună, carosabilul fiind umed.

Sfatul polițiștilor pentru șoferi

Poliția reamintește că pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

Pentru siguranța participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei și a geamurilor laterale.

„Circulați cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei și nu pătrundeți pe drumuri închise traficului rutier”, este mesajul polițiștilor rutieri.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ninsori abundente și strat de zăpadă de până la 30 de centimetri în mai multe regiuni din țară. Meteorologii ANM, prognoză exclusivă pentru Gândul

ANM a emis o prognoză specială pentru București, valabilă până pe 5 ianuarie. Cum va fi vremea în Capitală înainte de Bobotează

Cozi de kilometri pe DN1, în Prahova. Zeci de polițiști încearcă să fluidizeze traficul. Autoritățile recomandă rute alternative

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Prosport.ro
Frații Pavăl au cumpărat cu bani grei un teren de 14,5 hectare de la Ion Țiriac și își măresc imperiul din Timișoara cu o nouă investiție uriașă!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Scene incredibile pe stadion! Un bebeluș a intrat pe teren și a oprit meciul. Ce s-a întâmplat apoi
Click
Parada modei, pe scena Festivalului Mamaia. Florin Burescu dă verdictul: „Multe n-au depășit perioada lor de glorie”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră