Prima pagină » Actualitate » Un primar a intrat beat cu mașina în șanț, după o petrecere de pomină la primăria din comună

Un primar a intrat beat cu mașina în șanț, după o petrecere de pomină la primăria din comună

Un primar a intrat beat cu mașina în șanț, după o petrecere de pomină la primăria din comună

Gheorghe Bîţu, primarul din Mălușteni, județul Vaslui, a intrat cu mașina într-un șanț după ce a consumat o cantitate considerabilă de alcool la o petrecere dată chiar în sediul primăriei. Edilul a ajuns în arestul Poliției și s-a ales cu dosar penal.

Martorii susțin că joi seara, la primăria din comună, a avut loc o petrecere de pomină, la finalul căreia, deși consumase o cantitate considerabilă de alcool, primarul din localitate s-a urcat la volanul autoturismului său și a parcurs aproximativ 100 de metri, după care a intrat direct într-un șanț de la marginea drumului. După ce a ”comis-o”, edilul a ieșit repede din autoturism și a fugit  înapoi în primărie, susțin martorii.

Primarul din Mălușteni s-a urcat băut la volan

Localnicii au raportat imediat incidentul la 112, iar în momentul verificărilor efectuate de poliţişti edilul ar fi spus că nu el se afla la volan.

Poliţiştii au deschis un dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice pe numele primarului comunei Măluşteni, Gheorghe Bîţu.

Poliţia oraşului Murgeni a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în comuna Măluşteni, ar fi avut loc avarierea unui autoturism. Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Murgeni s-au deplasat la locul incidentului, constatând că cele sesizate se confirmă. Autoturismul se afla în afara părţii carosabile, într-un şanţ, iar, în urma cercetărilor, s-a stabilit că ar fi fost condus de către un cetăţean de 64 de ani, din aceeaşi comună. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Primarul a fost mai apoi condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator