Prima pagină » Actualitate » Clubul din Superligă cu unii dintre cei mai fanatici suporteri, scos la vânzare chiar înainte de startul campionatului. Câți bani vor acționarii

Clubul din Superligă cu unii dintre cei mai fanatici suporteri, scos la vânzare chiar înainte de startul campionatului. Câți bani vor acționarii

Clubul din Superligă cu unii dintre cei mai fanatici suporteri, scos la vânzare chiar înainte de startul campionatului. Câți bani vor acționarii
Clubul din Superligă cu unii dintre cei mai fanatici suporteri, scos la vânzare

Unul dintre cluburile de tradiție din Superligă, care se mândrește că are printre cei mai fanatici suporteri, a fost scos la vânzare chiar înainte de startul campionatului. Acționarii vor să se retragă din fotbal și așteaptă oferte de preluare a echipei, scrie PROSPORT.

Suma nu este una uriașă, dar palmaresul și ambițiile fanilor obligă la investiții serioase, pentru obținerea performanței.

Discuții cu investitori din Turcia

Gruparea în cauză este Petrolul, iar oficialii ploieșteni discută posibilitatea cedarea clubului. Dacă oferta este convenabilă, tranzacția s-ar putea parafa chiar înainte de reluarea campionatului.

Cristian Fogarassy a vorbit în exclusivitate pentru Prosport despre planurile de viitor. El afirmă că șefii clubului Petrolul sunt deschiși la discuții, numai investitorii să apară cu o ofertă.

Petrolul ar putea să aibă un nou finanțator în curând, iar „ultrașii” din Ploiești abia așteaptă să vadă că formația favorită își propune an de an să ajungă în topul Ligii 1.

Discuțiile sunt destul de serioase, dar nimic nu este bătut în cuie, spune Fogarassy, care recunoaște că mai mulți oameni de afaceri s-au arătat interesați de Petrolul. Inclusiv câțiva „bașkani” turci ar fi pus întrebări despre echipa antrenată până nu de mult de Mehmet Topal, glorie a fotbalului de pe malurile Bosforului.

„Noi suntem deschiși și am fost întotdeauna la orice fel de colaborare sau chiar preluare a clubului de către cineva care este potent financiar. Suntem în discuții cu mai multe persoane, dar momentan nu avem discuții avansate cu cineva. Marea majoritate au fost discuții cu oameni de afaceri din străinătate.

Într-adevăr, discuții sunt și de aici, din zonă, (n.r. – Turcia), dar nimic concret, momentan”, a spus Cristian Fogarassy într-un interviu acordat pentru ProSport, în Antalya, acolo unde Petrolul desfășoară cantonamentul de iarnă.

Înainte de reluarea sezonului, petrolul ocupă locul 13 în Superliga

Cât costă Petrolul Ploiești

Cine va dori să cumpere Petrolul trebuie să știe și cât costă clubul. În primă fază, sunt de achitat patru milioane de euro, suma investită în club până acum de acționari. Ulterior, va trebui asigurată continuitatea grupării pentru următorii ani.

„E vorba doar despre recuperarea banilor pe care noi i-am împrumutat clubului. E o sumă undeva la patru milioane de euro. Și să preia și activele, dar și pasivele clubului. Contractual, trebuie să-și asume o responsabilitate pentru următoarele sezoane, pentru ca Petrolul să rămână în viață.

Nu e strict vorba despre banii noștri, ci despre continuitatea clubului”, a dezvăluit Fogarassy.

La reluarea sezonului, Petrolul va juca la Ploiești cu Universitatea Craiova, liderul la zi din Liga 1.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Petrolul, în faliment? Un oficial al prahovenilor îl contrazice pe Gino Iorgulescu

A PLECAT de la echipa din Superliga. „Este o despărțire dureroasă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!