Valeriu Iftime a ironizat FCSB pentru jocul arătat până acum, dar l-a „înțepat” și pe Gigi Becali sau antrenorul Elias Charalambous.
FCSB a pierdut, 0-1, cu FC Argeș în prima etapa din acest an și e pe locul nouă în clasament, 31 de puncte. FC Botoșani, echipa lui Valeriu Iftime, e pe locul patru, 38 de puncte.
Cele două au meci direct în etapa 25, în februarie.
„Eu credeam că FCSB-ul vine cu tăvălugul și face tot. Am văzut că nu poate. Toate discuțiile astea pe care le facem după, cu tot felul de antrenori visați… nu ține. Fotbalul e fotbal, eu îi dau mare încredere antrenorului nostru, Leo (n.r. Grozavu) știe ce are de făcut. Eu nu o spun ca să supăr pe cineva, eu spun ce cred. Nu vreau să fac ca un politician, care spune orice și nu exprimă nimic. Acolo îți trebuie…S-a schimbat antrenorul de la Cluj, s-a schimbat ceva, ambiția lui Pancu. La FCSB trebuie un reset, nu e o echipă pe care să o bată așa ușor și să fie pe locul pe care sunt ei acum (n.r. 9). Mai sunt 8 meciuri, 24 de puncte, FCSB are forță, are tot ce vreți, dar fotbalul nu se face la televizor. Fotbalul se face acolo, cu antrenori, cu responsabilități, cu jucători motivați”, a spus Valeriu Iftime, la Fanatik.
„Aveți cuvântul meu de onoare că nu. Nu că n-am sunat, dar nici nu m-am gândit vreodată. Nu m-am gândit în viața mea să sun la pauză. Cred că s-ar speria (n.r. Leo Grozavu) dacă ar avea telefonul la el. Dar eu n-am făcut în viața mea acest lucru pentru că nu e treaba mea. Îl sun după meci să îl încurajez sau să îl felicit”, a mai declarat acesta, referindu-se și la faptul că Gigi Becali dictează schimbările la FCSB.