Prima pagină » Securitate » România își umple „coșul” de apărare prin SAFE: blindate, nave, elicoptere și scut antiaerian. Ce cumpără MApN de 9,53 miliarde de euro

România își umple „coșul” de apărare prin SAFE: blindate, nave, elicoptere și scut antiaerian. Ce cumpără MApN de 9,53 miliarde de euro

România își umple „coșul” de apărare prin SAFE: blindate, nave, elicoptere și scut antiaerian. Ce cumpără MApN de 9,53 miliarde de euro

România a pus pe listă un pachet consistent de achiziții militare prin programul SAFE, cu accent pe mobilitate, apărare aeriană și modernizarea echipamentelor pentru forțele terestre, navale și aeriene. Printre proiectele anunțate se regăsesc unele dintre cele mai mari investiții din ultimii ani, atât ca număr de echipamente, cât și ca valoare. Suma totală a achizițiilor ajunge la aproximativ 9,53 miliarde de euro, din totalul de 16,6 miliarde.

„Eu cred că este important că am arătat că se poate. Într-un termen extraordinar de scurt, o echipă de oameni care a înțeles scopul a reușit să producă un proiect care a fost validat în integralitate de Comisia Europeană și s-a întâmplat să ne fie validat în prima tranșă. Este o dovadă a faptului că, atunci când se lucrează cu seriozitate, se obțin rezultate.Și ce s-a obținut aici? În primul rând, s-a obținut o finanțare în condiții extrem de avantajoase pentru România, pentru că trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiul public: că sunt bani de împrumut și că nu e niciun beneficiu. Că nu e niciun beneficiu este un neadevăr. Nu e ca și cum ar fi existat o opțiune ca România să nu achiziționeze”, spune ministrul Apărării, Radu Miruță.

1. Vedeta listei: aproape 200 de mașini de luptă pe șenile

Cea mai mare achiziție ca valoare este pentru mașini de luptă ale infanteriei pe șenile (MLI): 198 de vehicule, cu o valoare estimată la aproape 3 miliarde de euro. Este tehnica militară caee ridică nivelul de protecție și putere de foc pentru trupele terestre.

2. Transportoare blindate Piranha 5: încă 139 de bucăți

România continuă dotarea cu transportoare blindate 8×8 Piranha 5, cu încă 139 de unități, pentru peste 760 milioane euro. Acestea acoperă rapiditatea și mobilitatea pe teren, mai ales în misiuni unde contează deplasarea și protecția echipajului.

3. Logistică: minimum 1.370 de vehicule pentru transport și sprijin

Poate nu sună spectaculos, dar este una dintre achizițiile care țin armata „în picioare”: platforme multifuncționale de transport și logistică, minimum 1.370 vehicule, în valoare de circa 471 milioane euro. Fără logistică, restul tehnicii ajunge greu unde trebuie.

4. România întărește serios apărarea aeriană: de la MANPAD la sisteme moderne anti-dronă

Lista SAFE include mai multe proiecte pentru protecție antiaeriană, pe mai multe niveluri:

  • Sistem portabil MANPAD: 231 sisteme și 934 rachete, pentru aprox. 625 milioane euro

  • SKYNEX: 7 sisteme V-SHORAD dislocabile, cu capabilități anti-dronă (C-UAS) și anti-rachete/obuze (C-RAM), în valoare de 476 milioane euro

  • Skyranger 35 mm mobil: 2 sisteme, 330 milioane euro

  • 12 sisteme radar cu bătaie medie: 258 milioane euro

  • 3 sisteme sol-aer cu rază medie: 450 milioane euro

România își pune accent pe un scut care vede mai bine, reacționează mai repede și face față inclusiv dronelor, care au devenit una dintre cele mai mari probleme în războiul hibrid.

5. Forțele Aeriene: minimum 12 elicoptere multi-misiune H225M

Pe lista SAFE apar și elicoptere H225M, minimum 12 unități, cu o valoare de 852 milioane euro. Acestea pot acoperi transport, intervenție, sprijin în misiuni și operațiuni în zone mai dificile.

6. Marea intră și ea în plan: nave de patrulare și rachete navale

România include pe listă și achiziții pentru capabilități maritime:

  • 2 nave de patrulare maritimă (OPV): 700 milioane euro

  • 7 sisteme Naval Strike Missile (NSM): 207 milioane euro

  • 2 nave de intervenție pentru scafandri: 57 milioane euro

  • 2 sisteme navale antiaeriene cu rază foarte scurtă (Millennium): 36 milioane euro

 România își consolidează prezența pe mare, atât pentru patrulare, cât și pentru descurajare prin armament modern.

7. Infanteria primește armament standard NATO: aproximativ 240.000 de arme

Un proiect uriaș ca volum este modernizarea armamentului individual: aproximativ 240.000 de arme și muniție pentru infanterie, la standard NATO, cu o valoare de aproximativ 440 milioane euro.

8. Drone, muniții și sisteme de lovire: accent pe războiul modern

Lista include și tehnologie care contează tot mai mult în prezent:

  • 56 sisteme de drone mini-UAS pentru supraveghere și informații, cu mențiunea că 22 sunt deja contractate, pentru 45,77 milioane euro

  • 70 sisteme cu muniție loitering (drona-kamikaze / muniție de precizie), pentru 147 milioane euro

  • muniție de 35 mm în două proiecte mari:

    • 87.000 lovituri (23,15 milioane euro)

    • 400.000 lovituri, inclusiv muniție programabilă tip AHEAD (393,275 milioane euro)

 România investește nu doar în „platforme” (vehicule, nave), ci și în ceea ce consumă armata într-un conflict real: muniție, drone, capacitate de lovire.

9) Comandă și control: armata își modernizează și „creierul”

Pe listă apar și proiecte care țin de coordonare și management:

  • post integrat de comandă pentru apărare aeriană și antirachetă: 2 sisteme, 160 milioane euro

  • platformă software C4ISR: 70 instanțe, 19 milioane euro

  • sistem integrat de simulare reală pentru antrenament: 94,5 milioane euro

MApN nu vrea doar echipamente, ci și o rețea care le conectează și antrenamente mai aproape de realitate.

Privită per ansamblu, lista SAFE arată o strategie destul de simplă: blindate grele pentru infanterie, transport și logistică pentru mobilitate, apărare antiaeriană modernă, plus capacități maritime și aeriene.

Cele mai importante proiecte din listă rămân:

  • MLI pe șenile – 198 vehicule ( 3 miliarde euro)

  • Elicoptere H225M – minimum 12 (852 milioane euro)

  • Piranha 5 – 139 (761 milioane euro)

  • Nave de patrulare OPV – 2 (700 milioane euro)

  • Apărare aeriană MANPAD și sisteme anti-dronă/anti-rachetă

Dacă aceste achiziții se concretizează conform planului, România face un pas major spre o armată mai mobilă, mai bine protejată și mai adaptată la realitatea de azi.


RECOMANDAREA AUTORULUI

România găzduiește cel mai mare exercițiu militar al Forțelor Terestre ale SUA din Europa. Când are loc și ce testează NATO

Radu Miruță vrea ca România să producă arme doar că singur mărturisește că n-are cum: „Transferul de tehnologie, construirea fabricii, costă”

Stabilitatea strategică, în pragul colapsului. Poseidon și Burevestnik, avantaj militar pentru Rusia. „Lumea se confruntă din nou cu amenințarea unei noi curse a înarmărilor”

Recomandarea video

Mediafax
Ce amendă vei plăti în 2026 dacă ești prins „fără bilet” în STB. De când se scumpesc oficial călătoriile și abonamentele
Digi24
Un român a încercat să fure un tren plin cu pasageri în Austria. Ce i-a stricat planul
Cancan.ro
Ea e Viviana Niță, doctorița găsită moartă în casă în urmă cu puțin timp, în București. Ce s-a întâmplat cu femeia de 39 de ani
Prosport.ro
FOTO. Simona Țăranu, splendoare în Caraibe. Prezentatoarea TV, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Unde sunt amplasate radarele capabile să detecteze lansările rachetelor rusești și cine le controlează
Mediafax
Cu cât cresc prețurile la gaze de la 1 aprilie, când expiră actuala plafonare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE și cât înseamnă diferența în facturi
Click
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Digi24
Cum explică ambasadorul rus la Caracas eșecul sistemelor Moscovei din Venezuela: „Au fost trase cel puţin 2 focuri şi au ratat ţinta”
Cancan.ro
Ce a făcut Ioniță de la Clejani, cu doar câteva minute înainte să se prăbușească. Imaginile care au prevestit 'nenorocirea'
Ce se întâmplă doctore
Cum își menține Mădălina Ghenea forma fizică impecabilă: „Nu negociez”! Regula de aur pe care nu o încalcă niciodată
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Roboții umanoizi intră în fabricile auto: până în 2027 vor atinge 80% din eficiența umană
Descopera.ro
O stea din apropierea Pământului a dispărut peste noapte!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Prezervative cu motive tradiționale românesti, aveţi?
Descopera.ro
Studiu-pilot fără precedent în Marea Britanie privind limitarea accesului copiilor la rețelele sociale