Ciprian Ciucu se menţine în tabără lui Ilie Bolojan. Cel puţin aşa a declarat recent, în emisiunea Insider politic, de la prima TV, atunci când a fost întrebat în care tabără din PNL s-ar situa.
”Întotdeauna am avut un respect profund pentru domnul Bolojan, l-am urmat şi în sfaturi şi în fapte, deci nu se pune problema să nu îl susţin pe domnul Ilie Bolojan la nivel politic în niciun fel de circumstanţă”, a declarat sâmbătă,Ciprian Ciucu, pentru Insider politic.
Ciucu susţine că tabăra anti-Bolojan este mult mai mică în realitate faţă de amploarea căreia i s-a dat în spaţiul public, însă nu ştie cum a ajuns PNL un partid atât de divizat.
”Probabil că sunt cauze istorice mai degrabă. Eu pot să recunosc că există o diviziune în acest moment, dar fracţia anti-Bolojan, ca să zic aşa, este mult mai mică decât se vorbeşte în spaţiul public sau este prezentată în mass media”.
Cu atât mai mult cu cât au lipsit doar două voturi ca să reuşească schimbarea şefilor de filiale cu rezultate slabe la alegeri, în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL.
”Conform statutului, ca să faci nişte schimbări de acest fel, ai nevoie de două treimi din totalul membrilor BPN, inclusiv absenţii, dacă nu sunt acolo, nu ai voturile, în sensul în care şi ei se iau în calcul.
Deci nu este două treimi din cei prezenţi, este două treimi din total. Deci ne-au lipsit doar două voturi, dacă mi-aduc bine aminte au fost, şi aici poate aţi putea vedea diferenţa, clivajul, să-l numesc aşa, deşi nu îmi face niciun fel de plăcere pentru că îmi doresc un Partid Naţional Liberal unit, vă zic sincer, a fost undeva 35 pentru şi undeva la 18 împotrivă dacă nu mă înşel. Deci cam aici 35-18, deci cam o treime”.
Deşi Ciucu recunoaşte că deciziile în PNL nu se mai iau în unanimitate, e convins că Bolojan va rezista în fruntea Guvernului României.
”E un partid viu. E un partid în care nu se mai iau în unanimitate alegerile. Asta vine din faptul că Ilie Bolojan a refuzat ideea unei moţiuni, unei moţiuni de echipă. Adică a zis eu cred foarte mult în raţiunea colegilor mei, nu o să vin cu propria listă.
Vorbesc despre alegerile din PNL. (…) Şi la vicepreşedinţi a fost complet democrat, ca acţiune şi ca spirit şi în acest moment au intrat în poziţii de conducere şi oameni care nu au fost în echipa sa.
Deci aşa putem interpreta pentru că vine de aici. Foarte mulţi colegi au spus, domnule Bolojan, ştiţi că trebuie să avem mai multă unitate în partid, asumaţi-vă o moţiune cu o echipă şi a zis nu, democratic este într-un partid fiecare să aibă şansa să fie ales.
Şi-a asumat o misiune foarte, foarte grea, iar mulţi români înţeleg acest lucru. Nu toţi. Are şi foarte multe atacuri, dar eu cred că va rezista”, a mai spus primarul general al Bucureştiului.
Nu la fel de sigur este Ciucu în privinţa celor de la PSD, despre care spune că ”eu nu înţeleg acest joc al PSD. Nu ştiu ce calcule au, nu ştiu cum şi le fac, dar noi avem un protocol de guvernare până la urmă, a fost discutat două luni la Cotroceni înainte de a fi semnat. Mă aşteptam ca PSD să nu mai se comporte ca PSD, dar PSD e PSD”.
RECOMANDAREA AUTORULUI: