Prima pagină » Actualitate » Legea pensiilor magistraților se modifică. De la ce nou termen va fi aplicată

Legea pensiilor magistraților se modifică. De la ce nou termen va fi aplicată

Legea pensiilor magistraților se modifică. De la ce nou termen va fi aplicată

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, o modificare la legea pensiilor magistraţilor, în ceea ce priveşte termenul de aplicare a sa, stabilit iniţial pentru 1 ianuarie 2026. Potrivit Executivului, pentru „corelarea termenelor” şi respectarea „principiului neretroactivităţii”, guvernanţii au stabilit că prevederile actului normativ se vor aplica de la data intrării sale în vigoare.

Potrivit unei informări a Guvernului, în şedinţa de vineri a fost aprobată o modificare la Legea nr. 24/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 27 februarie 2026, preia News.ro

„Această lege a fost modificată în sensul în care, la articolele care prevedeau aplicarea începând cu 1 ianuarie 2026, se menţionează că acestea vor fi aplicate începând cu data intrării în vigoare a legii”, precizează Executivul.

Principiul neretroactivităţii

Sursa citată menţionează că este o modificare de „corelare a termenelor”, astfel încât „să fie respectat principiul neretroactivităţii”.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri dimineaţă, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, apreciind că ”recalibrarea modului de calcul al acestor pensii” este „un gest de echitate”, aşteptat de societatea românească, dar menţionând că va susţine măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru „optimizarea condiţiilor” în care îşi desfăşoară activitatea.

”Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate. Îi asigur pe magistraţi că munca lor este respectată, iar importanţa lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută”, a mai transmis preşedintele Nicuşor Dan.

Motivarea CCR

Curtea Constituţională a publicat, joi, motivarea de aproape 40 de pagini a deciziei privind pensiile magistraţilor, prin care a repins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a admis că legea Guvernului este constituţională.

După publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial, preşedintele Nicuşor Dan avea un termen de 10 zile pentru a promulga legea.

În motivare, Curtea Constituţională a statuat că ”nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabileşte prin legislaţia naţională. În aceste condiţii, legiuitorul poate să prevadă şi o limită minimă a cuantumului pensiei, precum şi plafonul maxim al acesteia.

Concluzii

Dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înţeles în sensul că îndreptăţeşte o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil”.

În aceste condiţii, a conchis Curtea, nu se încalcă dispoziţiile art.44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată.

Cu privire la actualizarea pensiilor de serviciu, prin Decizia nr.467 din 2 august 2023, paragraful 157, Curtea a statuat că „din perspectiva securităţii juridice în cadrul sistemului judiciar, [înlocuirea actualizării pensiei de serviciu în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu actualizarea sa în funcţie de indicele de inflaţie – s.n.” aduce în discuţie o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiţiei. Aceste persoane pierd un element al statutului lor consolidat la data intrării în profesie.

Prin urmare, legiuitorul trebuie să facă diferenţa între persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar şi cele care încă nu au accesat acest sistem la data intrării în vigoare a legii.

Dacă în primul caz o reglementare precum cea analizată nu poate fi acceptată, în cel de-al doilea caz legiuitorul are o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum şi drepturile care decurg din acesta, încă de la momentul intrării în profesie.

Judecătorii CCR Mihaela Ciochină, Asztalos Csaba-Ferenc şi Mihai Busuioc au avut o opinie concurentă la decizia CCR.

De asemenea, judecătorii CCR Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga au avut o opinie separată.

Cereri de reexaminarea legii

Curţile de Apel i-au solicitat  preşedintelui Nicuşor Dan să trimită în Parlamemt o cerere de reexaminare a legii privind pensiile magistraţilor.

Ei reclamau că vor fi instituite mai multe regimuri de pensionare pentru magistraţi şi că se ajunge la o situaţie absurdă, ca, într-un interval de aproximativ 3 ani, judecătorul de judecătorie care a ieşit la pensie, în baza legii în vigoare să aibă o pensie aproape egală cu cea a unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pensionat în baza noii legi.

Şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a cerut preşedintelui Nicuşor Dan să retrimită în Parlament, spre reexaminare, Legea privind modificarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

Judecătorii susţin că reexaminarea este ”esenţială” pentru garantarea dreptului cetăţenilor la o justiţie independentă şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Judecătorii îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-l de ”mentalitate stalinistă” în raporturile dintre puterea executivă şi cea judecătorească, în care ”Partidul era cel care decidea ce hotărâri judecătoreşti trebuie pronunţate”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua clădire pentru tratarea tuberculozei, din București, aproape de finalizare
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Fiul unei celebre vedete TV a murit! Tânărul avea doar 23 de ani. Prima ipoteză a polițiștilor despre cauza morții a sfâșiat familia
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Rusia pare să fi cucerit Pokrovskul, după doi ani de lupte. Ce înseamnă căderea orașului, potrivit analiștilor ISW
Mediafax
Un aeroport internațional propune interzicerea papucilor Crocs și a pijamalelor: „Ne-am săturat”
Click
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Digi24
Răsturnare de situație. Miliardarul ucrainean cu cetățenie română care a căzut de la fereastră ar fi fost ucis chiar de către fiul său
Cancan.ro
Actor celebru din România, săltat de mascați! Este vizat într-un dosar de trafic de persoane și spălare de bani, într-un club din București
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Ninel Conde, actrița din telenovela Rebelde? Cum arată acum actrița, la 50 de ani. Nu a îmbătrânit deloc și pozează provocator
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vânzările Dacia Sandero în 2026 au scăzut la jumătate, în Europa. Modelul nu a prins nici măcar Top 10, în ianuarie
Descopera.ro
Ce se ascunde în „inima” Căii Lactee?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper