Prima pagină » Știri politice » Ministrul Muncii pune presiune pe premierul Bolojan. Milioane de pensionari și copii, direct vizați. „Nu vom renunța! România are bani!”

Ministrul Muncii pune presiune pe premierul Bolojan. Milioane de pensionari și copii, direct vizați. „Nu vom renunța! România are bani!”

Olga Borșcevschi
Ministrul Muncii pune presiune pe premierul Bolojan. Milioane de pensionari și copii, direct vizați. „Nu vom renunța! România are bani!”

Ministrul Muncii, Florin Manole, îi cere premierului Ilie Bolojan să susțină pachetul de solidaritate pentru persoanele vulnerabile, care este necesar pentru pensionari și copii. El a mai anunțat că pachetul de solidaritate pentru persoanele vulnerabile rămâne în picioare.

„Cu siguranță nu vom ceda și nu vom renunța la pachetul de solidaritate. România are bani, nu sunt sume exagerate, nu sunt sume nejustificate, e vorba de un sprijin pentru milioane de pensionari și copii. Adică aproape jumătate de Românie. Am auzit deseori că sunt vulnerabili. Da, au probleme financiare și îi afectează pe cei cu venituri mici, dar sprijinul pentru copii nu e cheltuială, e investiție. Cei mai mulți dintre noi venim din familii modeste, nu din familii bogate, toti eram vulnerabili și dacă n-am fi avut o șansă, n-am fi avut o școală bună, deci toată lumea merită o șansă. În copii e investiție, nu e cheltuială”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, la România TV.

De altfel, Ministerul Muncii a pus în transparență un proiect de ordonanță de urgență care prevede măsuri de sprijin pentru familii vulnerabile, copii cu handicap și pensionari cu venituri mici.

Proiectul stabilește ajutoare în fiecare lună pentru familiile cu copii, în funcție de venitul net și numărul copiilor. Sumele pot ajunge până la 690 de lei pentru familiile cu patru copii sau mai mulți și până la 838 de lei pentru familiile monoparentale lovite de situații financiare foarte dificile.

Documentul mai prevede stimulente educaționale pentru copiii din familii defavorizate înscriși la grădiniță, în valoare de 0,4 din indicatorul social de referință pentru fiecare copil. De asemenea, persoanele care îngrijesc copii cu handicap vor primi prestații sociale calculate în funcție de gradul de handicap: 83% din indicatorul social de referință pentru handicap grav, 60% pentru handicap accentuat și 30% pentru handicap mediu.

Mai mult, proiectul are un ajutor financiar pentru pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei, care va fi acordat în două tranșe egale, în aprilie și decembrie 2026. Sumele totale sunt:

  • 1.000 de lei pentru pensii de până la 1.500 lei,
  • 800 de lei pentru pensii între 1.501 și 2.000 lei,
  • 600 de lei pentru pensii între 2.001 și 3.000 lei.

Acești bani vor fi plătiți automat prin casele de pensii și din bugetul de stat. În cazul pensiei de urmaș, fiecare beneficiar va primi ajutorul separat.

Potrivit Ministerului Muncii, „pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 366 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează: 173 de lei pentru familia cu un copil; 346 de lei pentru familia cu 2 copii; 518 de lei pentru familia cu 3 copii și 690 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți”.

În cazul familiei monoparentale, aceasta beneficiază de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 366 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii ar urma să fie stabilit după cum urmează: 211 de lei pentru familia cu un copil; 420 de lei pentru familia cu 2 copii; 629 de lei pentru familia cu 3 copii și 838 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.

Se mai arată în document că, pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între între 367 de lei/lună și 930 de lei/lună inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii se va acorda astfel: 135 de lei pentru familia cu un copil; 268 de lei pentru familia cu 2 copii; 401 lei pentru familia cu 3 copii și 532 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.

Cât despre familiile monoparentale cu un venit net lunar ajustat cuprins între 367 de lei/lună și 930 de lei/lună inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii va fi de 188 de lei pentru familia cu un copil; 367 de lei pentru familia cu 2 copii; 552 de lei pentru familia cu 3 copii și 732 de lei pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.

„Articolul 6 din Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, republicată, cu modificările și completările ulterioare se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 6 – Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,4 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniță, beneficiar al stimulentului educațional”, este scris în documentul făcut public de Ministerul Muncii.

Totodată, în proiectul de OUG se menționează că „părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, beneficiază de prestații sociale, pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere și întreținere, astfel:

– 83% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap grav;

– 60% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap accentuat;

– 30% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap mediu”, potrivit OUG.

În proiectul publicat de Ministerul Muncii se mai menționează și ajutorul financiar pentru pensionarii civili și militari cu pensiile mai mici sau egale cu 3.000 de lei. Acesta ar urma să se acorde astfel:

– în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

– în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;

– în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.

Plus „ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe egale, în lunile aprilie 2026, respectiv decembrie 2026, astfel:

a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;

c) în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv”.

Ajutorul pentru pensionarii respectivi ar urma să se achite, din oficiu, în luna aprilie 2026, respectiv decembrie 2026, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații. De asemenea, în cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, „ajutorul financiar prevăzut la art. IV alin. (1) se acordă fiecărui urmaș în parte”.

Foto: Mediafax

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!