Prima pagină » Știri externe » Caz halucinant: O femeie a petrecut aproape șase luni în închisoare din cauza unei erori a Inteligenței Artificiale

Caz halucinant: O femeie a petrecut aproape șase luni în închisoare din cauza unei erori a Inteligenței Artificiale

Caz halucinant: O femeie a petrecut aproape șase luni în închisoare din cauza unei erori a Inteligenței Artificiale
FOTO - Caracter ilustrativ

Un caz care ridică semne serioase de întrebare despre utilizarea inteligenței artificiale în anchete penale a avut loc în Statele Unite. O femeie din Tennessee a petrecut aproape șase luni după gratii după ce un software de recunoaștere facială a identificat-o în mod greșit drept suspectă într-o fraudă bancară comisă la peste 1.600 de kilometri distanță, conform Futurisim.

Arestată cu arma la ușă, deși nu fusese niciodată în Dakota de Nord

Angela Lipps, în vârstă de 50 de ani, mamă a trei copii și bunică a cinci nepoți, a fost arestată în iulie anul trecut la locuința sa din Tennessee. Polițiștii au apărut la ușa ei în timp ce avea grijă de patru copii și au reținut-o sub amenințarea armei.

Femeia a fost acuzată că ar fi implicată într-o serie de fraude bancare comise în Fargo, deși susține că nu a fost niciodată acolo.

„Nu am fost niciodată în Dakota de Nord, nu cunosc pe nimeni din Dakota de Nord”, a declarat Lipps pentru postul local WDAY.

Potrivit documentelor poliției din Fargo, investigatorii analizau imagini de supraveghere din aprilie și mai 2025. Înregistrările arătau o femeie care folosea un act de identitate militar fals pentru a retrage zeci de mii de dolari din bănci.

Pentru a identifica suspecta, detectivii au apelat la un software de recunoaștere facială bazat pe inteligență artificială. Programul a indicat-o pe Angela Lipps drept persoana din imagini.

Ulterior, anchetatorii au considerat că trăsăturile faciale, tipul de corp și părul suspectei ar semăna cu cele ale femeii din Tennessee. Totuși, Lipps spune că nimeni din departamentul de poliție nu a contactat-o pentru a o întreba dacă are vreo legătură cu cazul.

Patru luni în închisoare fără cauțiune

După arestare, femeia a fost închisă într-un penitenciar din Tennessee, fiind considerată „fugară de justiție” din Dakota de Nord. Din acest motiv, a fost reținută fără drept de cauțiune.

Angela Lipps a petrecut aproape patru luni în detenție înainte ca autoritățile să o transporte, în cele din urmă, în Dakota de Nord pentru procedura de extrădare.

Polițiștii au transferat-o abia după 108 zile de la arestare, iar prima dată când au intervievat-o a fost în decembrie, după ce deja petrecuse mai mult de cinci luni în spatele gratiilor.

Avocatul său, Jay Greenwood, a prezentat documente bancare care arătau că Angela Lipps se afla în Tennessee în momentele în care ar fi avut loc fraudele. Distanța dintre locul unde se afla femeia și orașul Fargo depășește 1.200 de mile (aproximativ 1.900 km).

„Dacă singurul lucru pe care îl aveți este recunoașterea facială, poate ar trebui să investigați puțin mai profund”, a declarat Greenwood pentru WDAY.

După prezentarea dovezilor, autoritățile au renunțat la acuzații și au eliberat-o în Ajunul Crăciunului.

Eliberată și abandonată într-un oraș străin

Deși cazul a fost abandonat, Lipps spune că poliția nu s-a oferit nici măcar să îi plătească drumul înapoi acasă. Fără bani și fără resurse, femeia a rămas blocată în Fargo. Avocați locali au strâns bani pentru a-i plăti o cameră de hotel, iar organizația non-profit F5 Project i-a organizat călătoria înapoi în Tennessee.

„Aveam hainele de vară pe mine, fără haină, era frig, zăpadă pe jos. Eram speriată și nu știam cum voi ajunge acasă”, a povestit femeia.

Angela Lipps spune că perioada petrecută în închisoare i-a distrus viața. A pierdut casa, mașina și chiar câinele pe care îl avea. Mai mult, potrivit declarațiilor sale, nimeni din departamentul de poliție din Fargo nu și-a cerut scuze pentru eroarea care a trimis-o după gratii.

Cazul nu este unul izolat

Cazul ei nu este singular. În ultimii ani au existat mai multe situații în care tehnologiile de recunoaștere facială au dus la arestări greșite.

În aprilie anul trecut, poliția din New York a arestat un bărbat numit Trevis Williams pe baza unei potriviri din imagini CCTV, deși acesta era cu peste 15 centimetri mai înalt decât suspectul.

De asemenea, în februarie, o femeie din Detroit a dat în judecată poliția locală după ce a fost arestată în urma unei identificări eronate realizate de un software de recunoaștere facială.

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa se USUCĂ! Încep să DISPARĂ râurile considerate permanente
Digi24
„La o lume distanță de Moscova”: Cum evită Kadîrov războiul lui Putin, deși se laudă că trupele sale ard de nerăbdare să lupte pe front
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
„Improvizație”. Manevra SECRETĂ prin care Trump a fost scos de la summitul NATO
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul lumii. Cele patru cauze care transformă continentul într-un „punct fierbinte”
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Un obicei zilnic simplu ar putea ameliora durerea și depresia, arată un studiu