Prima pagină » Actualitate » Șefii de la Protecția Consumatorului se denunță între ei. Un vicepreședinte își acuză un coleg că și-a falsificat diploma de studii

Șefii de la Protecția Consumatorului se denunță între ei. Un vicepreședinte își acuză un coleg că și-a falsificat diploma de studii

Comisar Șef Adjunct Daniel Popa, până nu de mult, șeful Protecției Consumatorilor Ilfov, fusese deja pus pe lista neagră de conducerea ANPC, după ce DNA a început să-l cerceteze pentru luare de mită. Situația comisarului s-a agravat atunci când a încercat să se înscrie la niște cursuri în cadrul Institutului Național de Administrație. În dosarul de înscriere s-a remarcat o diplomă de licență eliberată de ASE, care ar fi avut prea multe ștampile, spune vicepreședintele ANPC Ionel Obretin, pentru Gândul.

Până să fie luat în vizor de DNA pentru mai multe acuzaţii de luare de mită în formă continuată şi divulgare de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, cms. șef adj. Daniel Popa conducea liniștit Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov. În urma acuzațiilor, superiorii săi i-au cerut să părăsească funcția de conducere, însă acesta a refuzat.

„În prezent, domnul Popa Daniel își desfășoară activitatea în cadrul ANPC-sediu central, fiind mutat de pe funcția de Comisar Șef Adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov. Cercetarea unui angajat de către DNA nu constituie un motiv legal de concediere. Dacă angajatul a fost pus sub urmărire penală și s-au dispus măsuri preventive care îl împiedică să-și desfășoare activitatea, angajatorul îi poate suspenda raportul de serviciu. Nefiind dispuse astfel de masuri, domnul Popa Daniel iși continuă activitatea în cadrul ANPC.”, a spus vicepreședintele ANPC, Ionel Obretin.

Ba mai mult, comisarul și-a pregătit dosarul pentru a se înscrie la cursuri de perfecționare în cadrul Institutului Național de Administrare. Dosarul său de înscriere a ajuns în mâna vicepreședintelui ANPC, care a observat un lucru ciudat la diploma de licență.

„Am verificat mai multe  dosare de resurse umane, parțial la unii dintre șefii de instituții de CJPC-uri. Mi-a sărit în ochi că e o diplomă care are trei ştampile pe ea în loc de una, lipsa timbrului sec aplicat  pe ștampilă. Și atunci am făcut adresă către Academia de Științe Economice București și către Ministerul Educației și Cercetării.

Ambele instituții mi-au trimis răspuns oficial că diploma n-a fost eliberată nici de Academia de Științe Economice, nici de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Mai mult, Ministerul Educaţiei şi Cercetării și-a rezervat dreptul să formuleze plângere penală împotriva persoanei în cauză”, mai spune Obretin, pentru Gândul.

Paradoxal, în același dosar se află și o diplomă de master, eliberată tot de ASE, care este cât se poate de reală.

„Da, a făcut și masterul la ASE cu această diplomă falsă!”, reclamă vicepreședintele ANPC

Tanchist sau economist?

Potrivit spuselor vicepreşedintelui ANPC, Ionel Obretin, Daniel Popa nu a îndeplinit condiţiile nici măcar pentru postul de şef al CJPC Ilfov. În anul 2022, când a fost numit pe acel post, Popa nu a utilizat de diploma de licenţă falsă obţinută în anul 2010, de la ASE, ci de una reală obţinută de la Şcoala Militară de Tancuri şi Auto Ofiţeri Piteşti.

„El a fost încadrat în 2022 la ANPC, iar la data încadrării la ANPC n-a făcut uz de acea diplomă. A fost încadrat pe o diplomă de școală de ofițer de auto și tancuri, de 3 ani de zile, obținută în 1989 la Pitești. A făcut școala de auto și tancuri în perioada ’86-’89.”, a observat Ionel Obretin, care a semnalat faptul că această diplomă de tanchist, deși reală, nu putea fi asimilată studiilor universitare.

Conducerea ANPC spune că a sesizat Parchetul pentru fals şi uz de fals, iar pe 3 aprilie instanţa a dat termen de judecată pentru anularea contractului de muncă.

Reacția comisarului

Deși se află în concediu, Gândul a reușit să obțină reacția comisarului acuzat că și-a falsificat diploma de licență.

„Sunt la instanţă. O să stabilească instanţa. Când termin cu instanţa o să aveţi şi punctul meu de vedere”, ne-a răspuns acesta, urmând să revină cu completări după ora 14.00, după încheierea procesului. Însă nu a mai răspuns la telefon.

Cum a reușit comisarul să intre la master la ASE cu o diplomă falsă?

Pe lângă comisarul prins cu diploma falsă, o altă instituție care are de dat niște explicații este chiar Academia de Studii Economice. Întrebarea este simplă: cum a reușit să se înscrie comisarul la master la ASE cu o diplomă falsă care era atribuită aceleiași instituții? Deși vicepreședintele ANPC a arătat adresa primită de la ASE care confirmă că diploma comisarului este falsă, conducerea Academiei de Studii Economice și-a schimbat declarația în fața reporterului Gândul. Diploma falsă a devenit „doar o ipoteză”, iar cercetarea internă nu poate fi efectuată din cauza… GDPR.

„În solicitarea transmisă de dumneavoastră este menționat doar numele „Daniel Popa”, fără alte elemente de identificare care să permită determinarea exactă a persoanei vizate. Având în vedere caracterul comun al numelui, o eventuală verificare în evidențele instituției ar presupune analizarea datelor referitoare la persoane diferite care poartă acest nume. O astfel de verificare ar implica prelucrarea unor date cu caracter personal fără legătură cu obiectul solicitării şi ar crea riscul divulgării unor informații privind alte persoane. În aceste condiţii, o asemenea prelucrare ar fi contrară principiului minimizării datelor prevăzut de Regulamentul (UE) 2016/679.

De asemenea, solicitarea dumneavoastră este formulată în temeiul Legii nr. 544/2001 şi face referire la o persoană despre care se afirmă că ar fi ocupat în trecut o funcție publică. Potrivit art. 14 alin. (1) din această lege, datele personale pot dobândi caracter de informație de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unci funcții publice. Această prevedere are rolul de a permite accesul publicului la acele date personale strict necesare pentru evaluarea modului în care o persoană îşi exercită atribuțiile într-o funcție publică. În situația de față, informațiile solicitate (de exemplu anul absolvirii unor programe de studii sau confirmarea existenței unor diplome) privesc parcursul academic al unei persoane fizice şi nu rezultă din solicitare existența unei legături directe între aceste informaţii şi capacitatea de exercitare a unei funcții publice. În aceste condiții, nu poate fi reținut un interes public care să justifice comunicarea unor astfel de date. Prin urmare, comunicarea unor informații privind parcursul academic al unei persoane identificate ar presupune divulgarea unor date cu caracter personal exceptate de la accesul liber potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001.

Totodată, solicitarea dumneavoastră este formulată pe baza ipotezei existenței unei diplome de licenţă false eliberate de instituţie”. În lipsa unor elemente concrete de identificare a actului de studii la care se face referire, nu pot fi efectuate verificări în evidențele instituției, iar stabilirea caracterului fals al unui document nu intră în competenţa acesteia”, transmit cei de la ASE, pentru Gândul.

În schimb, Ministerul Educației confirmă și pentru Gândul că diploma comisarului este falsă și că acestuia i s-a făcut plângere penală.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării a formulat  plângere penală pentru fals, în urma  datelor şi informaţiilor comunicate de ASE din care rezultă că această diplomă nu a fost eliberată de instituţia de învăţământ superior în cauză pentru cercetarea şi pentru tragerea la răspundere şi desfiinţarea înscrisului utilizat de persoana numită Popa Daniel. 

De asemenea, vom transmite angajatorului informaţiile ca să poată aplica prevederile legale în astfel de situaţii”, transmite Ministerul Educaţiei, pentru Gândul.

Comisarul cu diplomă falsă, anchetat și pentru luare mită

Comisarul șef adjunct Daniel Popa este cercetat de procurorii DNA pentru  trei acuzaţii de luare de mită şi una de divulgare de informaţii care nu sunt date publicităţii.

„În 2024, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov, comisar-şef adjunct Daniel Popa, intra în atenţia procurorilor anticorupţie din cauza „a trei infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în formă continuată. În perioada mai – august 2024, inculpatul Popa Daniel în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, cu ocazia unor controale efectuate la mai mulți operatori economici ar fi pretins și ar fi primit sume de bani de la unii operatori economici sau de la alte persoane conexe acestora în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv neefectuarea unor controale efective și neaplicarea unor sancțiuni. În perioada august – septembrie 2024, inculpatul Popa Daniel i-ar fi comunicat unei persoane (martor în cauză) date care nu sunt destinate publicității, respectiv efectuarea de către A.N.P.C. a unor controale în zona în care acesta din urmă deține un spațiu comercial, cu scopul de a o proteja de controale care ar putea antrena tragerea la răspundere contravențională și/sau penală.”

În urma unei solicitări din partea Gândul, DNA ne-a transmis următoarea informare cu privire la stadiul în care se află dosarul fostului şef al CJPC Ilfov.

„Dosarul la care faceți referire se află în lucru iar, în acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei în afară de cele comunicate deja oficial prin comunicatul nr. 780/VIII/3 din 23 octombrie 2024, nu pot fi puse la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001, art. 285 alin. 2 din Codul de procedură penală („Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică”) și art. 66 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară”, transmite DNA, pentru Gândul

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Un ȘEF de la Protecția Consumatorilor a revenit în funcție după ce procurorii DNA au uitat să-i prelungească controlul judiciar. De ce fapte e acuzat

Recomandarea video

Mediafax
Cancelaria Prim-ministrului confirmă că frații Pavăl au notificat CEIDS pentru preluarea Carrefour. Actul normativ în baza căruia se analizează tranzacția s-a schimbat a doua zi
Digi24
VIDEO. O polițistă a fost surprinsă în timp ce spăla geamurile la serviciu
Cancan.ro
Clinica Oanei Zăvoranu, DEMOLATĂ bucată cu bucată! Aparatele de milioane, ridicate în urma executării
Prosport.ro
Simona Halep s-a săturat să fie bârfită după divorț şi a răbufnit: „Trăiesc din poveştile altora!”
Adevarul
„Navele de asalt americane vor curăța tot”. Expert: Ultimatumul lui Trump, o fereastră strategică înainte de asaltul asupra Iranului
Mediafax
Proiectul de OUG pentru declararea crizei pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât se limitează adaosul și pentru cât timp
Click
De ce japonezii nu au praf în casă, iar noțiunea de curățenie generală le este complet necunoscută
Digi24
„Veniți cu propriile arme”. Una dintre cele mai puternice țări din NATO și-a schimbat radical doctrina militară
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are peste 1500 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
O mai ţii minte pe Ioana Moldovan, fostă prezentatoare la Pro TV? Cum arată acum, la 49 de ani
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A apărut mașina care repară singură gropile! Unde o găsești în România - VIDEO
Descopera.ro
Materialul-minune folosit de neanderthalieni la orice!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un miliardar de 63 de ani se căsătorește cu o tipă tare de 27 de ani
Descopera.ro
Liderii europeni se tem că războiul din Iran va deveni monedă de schimb pe frontul din Ucraina