Prima pagină » Economic » Criza carburanților ar putea fi amplificată de ordonanța lui Bolojan, prin limitarea exporturilor. Economist: „Efectele pot fi catastrofale”

Criza carburanților ar putea fi amplificată de ordonanța lui Bolojan, prin limitarea exporturilor. Economist: „Efectele pot fi catastrofale”

Guvernul a aprobat joi Ordonanța de Urgență prin care limitează marja comercială a benzinei şi motorinei, cu scopul de a tempera efectele creșterii explozive a prețului la pompă. Decidenții speră ca astfel să limiteze efectele crizei energetice declanșate de războiul din Orientul Mijlociu. Însă, un rol important în ecuație îl are limitarea exporturilor, măsură inclusă în noua ordonanță de urgență. Potrivit analistului economic Adrian Negrescu, aceasta ar putea efectul advers celui sperat, dacă și alte țări care exportă carburant în România intră în criză.

De joi, în Romania a fost decretată oficial stare de urgență energetică. Ordonanța condiţionează exportul de combustibili de obţinerea unei autorizaţii.

Măsuri dure aplicate exportului de motorină și țiței

  • Pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerului de resort. Mai exact, pe durata situației de criză încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină si țiței se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei, se arată în OUG.

  • Obținerea unui acord prealabil pentru realizarea exporturilor/vânzărilor intracomunitare de motorină si țiței este determinată de existența unui dezechilibru structural la nivelul pieței naționale a produselor petroliere, caracterizat printr-un excedent de benzină și un deficit de motorină. Această condiție va fi ulterior reglementată printr-o procedură de emitere a acordului respectiv prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și ministrului energiei.
  • Exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancționate cu amendă între 5% și 10% din cifra de afaceri, precum și cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. Între timp, s-a renunțat la aplicarea amenzii.

Limitarea exporturilor, măsură inclusă în OUG adoptată joi, 26 martie, ar putea acționa în defavoarea scopului declarat al ordonanței. Ba chiar ar putea amplifica criza energetică pe plan local, avertizează specialiștii. 

Negrescu: 46% din rezervele țării se află în străinătate

Analistul economic Adrian Negrescu a realizat, în exclusivitate pentru Gândul, o analiză a efectelor acestei măsuri, ținând cont că, în prezent, aproape jumătate din rezervele României sunt depozitate în străinătate.

”Această OUG n-a umblat nici la efect, nici la cauză. S-a acționat tangențial pe ideea că luăm niște măsuri pe care să sperăm că le vom concretiza ulterior printr-o altă decizie.

Eu cred că principala măsură pe care statul trebuia să o ia în această situație era să se asigure că avem stocuri suficiente de carburanți, de petrol, în așa fel încât să nu asistăm la o penurie, să nu avem probleme de aprovizionare pe piața românească. 

Adrian Negrescu

Limitarea exporturilor s-ar putea întoarce ca un bumerang împotriva României, să nu uităm că 46% din rezervele noastre se află în străinătate.

Dacă și alte țări acționează în consecință cu măsuri, în sensul de a stopa exporturile către România, efectele pot fi catastrofale în cazul unei crize majore de carburanți.

Vom avea o problemă de gestionat, din punctul meu de vedere, a rezervelor de care avem nevoie dacă acest război ia amploare și efectele lui economice se răsfrâng la un grad mult mai ridicat decât în prezent”.

S-a renunțat la aberanta amendă de 10% din cifra de afaceri

  • Gândiți-vă că, în formă inițială, statul inventase o amendă care se ridica până la 10% din cifra de afaceri, ceea ce era aberant, era o chestie unică la nivel mondial. În lumea civilizată nu s-a auzit vreodată de o amendă de 10% din cifra de afaceri pentru o contravenție, atenție, în niciun caz pentru un caz de evaziune sau o faptă penalăcontinuă analistul economic. 

Context

Măsurile adoptate de Guvern vizează declararea stării de criză pe piaţa petrolului şi/sau a produselor petroliere până la 30 iunie 2026 (cu posibilitatea prelungirii), limitarea marjei comerciale (între 1 aprilie şi 30 iunie, în cazul benzinei şi motorinei, marja comercială nu poate depăşi marja medie aplicată de respectivul operator economic în 2025), precum şi condiţionarea exportului de obţinerea unei autorizaţii.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Claudiu Manda desființează PNL: Nu plecați de la guvernare nici cu apă fiartă!
Digi24
Partidele au pe masă cinci scenarii pentru viitorul Guvern. Variantele care pot debloca sau, dimpotrivă, pot adânci criza politică
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
Tot mai multe țări europene cer sancțiuni împotriva Israelului. Explicația din spatele schimbării de ton: „Marea victorie a Rusiei și a lui Putin”
Mediafax
Vespa a împlinit 80 de ani. Mii de pasionați au defilat cu scuterele pe străzile Romei
Digi24
VIDEO Culisele dezbaterilor de la Cotroceni: de ce nu s-au înțeles partidele cu Nicușor Dan (surse)
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, surprinsă din nou în trafic. Noul model a fost fotografiat chiar într-o stație GPL
Descopera.ro
După jumătate de secol, astronomii au descoperit ce ascunde gaura neagră din inima Căii Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Antrenamentele de forță, cheia unei bătrâneți sănătoase