Prima pagină » Sport » Sorana Cîrstea, la ora adevărului! „Deocamdată nu mă gândesc la un meci de retragere”

Sorana Cîrstea, la ora adevărului! „Deocamdată nu mă gândesc la un meci de retragere”

Sorana Cîrstea, în vârstă de 35 de ani, a urcat şase locuri în clasamentul WTA şi este pe 29, fiind jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia dată publicităţii luni.

Jaqueline Cristian a urcat un loc şi este pe 35, cu 1.382 puncte. Gabriela Ruse a coborât zece locuri şi este pe 83, cu 840 de puncte, iar Irina Begu a coborât nouă locuri şi ocupă poziţia 180, cu 400 puncte. La dublu, Sorana Cîrstea a urcat trei locuri şi este pe 53 (1.490 puncte).

Sorana Cîrstea, la ora adevărului! „Deocamdată nu mă gândesc la un meci de retragere”

Sportiva noastră a fost prezentă la „Kids Day” la Țiriac Open 2026, unde a jucat tenis cu cei mici.

„Fiecare săptămână este extrem de emoționantă, dar mi-am asumat că acesta este ultimul meu an. Așa cum se vede după rezultate, este un an excelent, sunt din nou în top 30, mă bucur să fiu atât de competitivă și mă bucur să am un an atât de frumos.

Decizia nu e ușoară, însă a venit după câțiva ani de pus în balanță foarte multe vise și anumite oportunități. Nu e o decizie ușoară, dar mă bucur să pot să am acest an și să pot să ies cu capul sus din tenis.

Îmi doresc să fac foarte multe lucruri după retragere, dar acum încerc să mă concentrez doar pe tenis.

Am foarte multe planuri și foarte multe interese pe lângă tenis și sper că pot să aduc un aport în multe arii din viața mea. Vom vedea după exact în ce domeniu mă voi orienta. Momentan îmi doresc să joc cel mai bun tenis posibil.

Foto: ProSport

„Pentru mine aici este acasă, în România”

Sigur voi avea tot timpul o casă aici, în România, pentru mine aici este acasă, în România, aici este familia, aici sunt prietenii și indiferent unde voi fi în lumea aceasta, pentru mine mereu acasă va fi în România și o bucată din an sigur o voi petrece aici.

Momentan nu mă gândesc la un meci de retragere, sunt o persoană destul de discretă și n-am visat niciodată la o retragere fastuoasă. Pentru mine, cel mai frumos titlu a fost cel de la Cluj, a fost o retragere așa cum mi-am dorit”, a recunoscut Sorana Cîrstea.

Tenismanul canadian Gabriel Diallo este principalul favorit al turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro, care va avea loc în perioada 30 martie-5 aprilie la Centrul Național de Tenis „Simona Halep” din București. Diallo (37 ATP) va intra direct în optimile de finală ale competiției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi