Prima pagină » Actualitate » Actrița Diana Lupescu a povestit cum a fost cerută în căsătorie „cu premeditare”. Gestul emoționant făcut de regretatul Mircea Diaconu

Actrița Diana Lupescu a povestit cum a fost cerută în căsătorie „cu premeditare”. Gestul emoționant făcut de regretatul Mircea Diaconu

Celebra actriță Diana Lupescu a povestit, la ediția podcastului „Altceva cu Adrian Artene” de sâmbătă, 4 aprilie, cum a fost cerută în căsătorie „cu premeditare” de regretatul Mircea Diaconu. De altfel, într-o ediție de colecție, încărcată de emoție și destăinuiri rare, ea a deschis ușa amintirilor într-un dialog tulburător despre teatru, destin, alegeri și dorul mistuitor de cel care i-a fost sprijin o viață întreagă… maestrul Diaconu.

„Pe vremea mea, în tinerețe, erau festivalurile de la Costinești, foarte frumoase, așa cum existau în timp de repetiții în care toate se legau, în care vorbeam, în care se construia, erau și aceste festivaluri în care se vorbea foarte mult de film, de teatru, se făceau proiecte, oamenii se legau între ei… Și, la unul dintre aceste festivaluri, am stat mai mult (cu Mircea Diaconu-n.r.), întâmplarea a făcut să fim amândoi acolo și într-una dintre zile a venit cu niște pepeni mari, galbeni, foarte buni și zice… «Hai să mâncăm pepeni!». Și am mâncat și am vorbit, până s-a făcut târziu… Și am mai discutat și în zilele următoare. S-a terminat festivalul… și zice: «Dacă trec prin Bacău, pot să te sun?». (…) Festivalul era în vară și după o lună, o lună și ceva, spre sfârșitul verii, primesc un telefon și zice: «Mă duc, nu știu unde, că am niște probleme și trec prin Bacău, pot să mă opresc la tine să bem o cafea?». Că eu eram pasionată cu cafeaua, dintotdeauna, că am tensiunea mică și am recomandare să beau cafea și îmi și plăcea… și învățam noaptea.

Adrian Artene și actrița Diana Lupescu, la Podcastul „Altceva”

Și mă sună, după o jumătate de oră, și zice: «Știi că eu, de fapt, sunt în gară, pot să vin?» Și vine, îi spun adresa… și i-am făcut cafea și zice: «Nu mă mai duc, că – de fapt – vreau să vorbim». Și am vorbit… și nu știu ce, maică-mea venea de la serviciu pe la 3-4, nici nu știm când s-a făcut 3-4… și zice: «Auzi, dacă eu te-aș cere în căsătorie… ce ai zice tu?». Am crezut că e o glumă și i-am zis: «Eu știu?! Dacă tu m-ai cere, probabil că eu aș zice DA, dar nu știu, să vedem!».

Și zice: «Bine, hai, eu atunci zic că te cer în căsătorie!» (…) Și a rămas că fiecare ne întoarcem la treburi, dar în toamnă ne vedem și ne căsătorim. Și a mai venit o dată, vorbeam în fiecare zi la telefon, a mai venit o dată, ne-am dus lângă Bacău, la Tescani, unde era un loc foarte frumos și am mai vorbit acolo, ne-am mai plimbat și zice: «Mă, rămâne valabil ce am vorbit?» (…) Și așa s-a făcut că în toamnă ne-am căsătorit, pe 1 noiembrie. (…) Așa am început, în acest mod ciudat între viață și film, cam așa a fost”, a povestit Diana Lupescu, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”.

Mircea Diaconu a murit pe 14 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani, după o îndelungată și grea luptă cu cancerul, anunțul fiind făcut chiar de către soția sa, actrița Diana Lupescu.

Actorul era cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filme și teatru, dar și pentru implicarea sa activă în viața publică. În 2019, el a candidat la alegerile prezidențiale din țara noastră.

Actorul Mircea Diaconu, când a fost invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA

În urma acestei emisiuni, dincolo de strălucirea reflectoarelor, publicul descoperă o femeie care și-a purtat rănile cu demnitate și care, astăzi, privește spre trecut cu o melancolie luminoasă.

Într-o conversație emoționantă, ea a vorbit cu o sinceritate dezarmantă despre parcursul său, de la momentul în care a fost descoperită de vizionarul Ion Popescu-Gopo  și până la decizia radicală de a renunța la medicină pentru mirajul scenei.

„I-am ținut sicriul pe umeri”

Unul dintre cele mai zguduitoare momente ale ediției este cel în care actrița își amintește de dispariția maestrului Amza Pellea. Diana Lupescu rememorează cu lacrimi în ochi ziua în care, alături de colegi, a purtat pe umeri sicriul gigantului actor, o imagine simbol a unei generații care a pus sufletul mai presus de orice.

O iubire dincolo de timp: Mircea Diaconu

Cea mai mare parte a dialogului este dedicată partenerului de viață și de scenă, Mircea Diaconu. De la povestea cererii în căsătorie „cu premeditare”, până la anii în care regimul comunist le-a interzis să joace împreună, Diana Lupescu conturează portretul unui om care a marcat profund nu doar cultura română, ci și destinul ei.

„E un gol enorm. Mi-e foarte greu fără el! N-a vrut să mă lase singură”, mărturisește actrița în cadrul podcastului, oferind o lecție despre ce înseamnă absența persoanei iubite.

Regretul care o urmărește și dorul de scenă

Deși a ales la un moment dat să „trădeze” actoria pentru familie, Diana Lupescu recunoaște că legătura cu teatrul rămâne o rană deschisă.

„Mi-e dor de atmosfera de dinainte de spectacol!”, spune ea, exprimându-și dorința arzătoare de a reveni în lumea pe care a iubit-o cel mai mult.

Vezi ediția completă a podcastului:

Autorul mai recomandă:

Cum arată casa părintească a lui Mircea Diaconu. Are inscripția anului 1929 pe ea, iar actorul își găsea mereu liniștea în locul natal

Ministerul Culturii: Dispariţia lui Mircea Diaconu lasă un gol imens în inimile celor care l-au admirat şi iubit

Cum a ajuns Mircea Diaconu să renunțe la handbal și să urce pe scenă pentru a recita poezii. Ce a povestit regretatul actor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SANCȚIONAT în fața lui Kim Jong-un! Proces de corupție la cel mai înalt nivel în Coreea de Nord
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Ce se întâmplă cu băiatul lui Christian Sabbagh. Cum se simte micuțul Geo după autotransplantul cu celule stem
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu