Prima pagină » Actualitate » Sfârșit tragic după accidentul de la Amzacea. Tânăra de 21 de ani care a intrat cu mașina în pom a murit

Sfârșit tragic după accidentul de la Amzacea. Tânăra de 21 de ani care a intrat cu mașina în pom a murit

Sfârșit tragic după accidentul de la Amzacea. Tânăra de 21 de ani care a intrat cu mașina în pom a murit

Tânăra de 21 de ani implicată în accidentul rutier grav produs marți, pe DN 38, în zona localității Amzacea, a murit. Decesul a fost anunțat de soțul acesteia pe rețelele sociale, unde mesajul a fost urmat rapid de numeroase reacții și condoleanțe.

A pierdut controlul mașinii și s-a izbit de un copac

Accidentul a avut loc marți, în jurul orei 17:00, când polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 38.

Din primele cercetări reiese că tânăra, aflată la volanul unui autoturism, circula dinspre Amzacea către Comana. La un moment dat, aceasta ar fi pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

În urma impactului, victima a suferit răni grave. La fața locului au intervenit de urgență militarii din cadrul ISU Dobrogea, care au acordat primul ajutor și au transportat-o la spital. Din păcate, medicii nu au mai reușit să o salveze.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia PLĂNUIEȘTE SĂ ATACE România în 2027! Amenințarea fără precedent!
Digi24
Fructul de toamnă bogat în fibre care susține digestia. Specialiștii explică ce beneficii are și care este porția recomandată
Cancan.ro
Tentativă de omor şi un dosar închis. Noi dezvăluiri despre relaţia dintre Mădălina Apostol şi Cătălin Grozavu
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
ADIO TELEFON în timpul programului de lucru?! Noua regulă A INTRAT DEJA ÎN VIGOARE
Click
Echinocțiul de toamnă 2026. Ce se întâmplă la ora 03:05 pe 23 septembrie
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
3 mari mituri despre vreme. Cât de adevărate sunt și de ce persistă aceste preconcepții?
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania