Un angajat nemulțumit de veniturile salariale și-a recuperat paguba pe care era convins că îi este datorată. Și-a ușurat patronul de 104 parbrize auto. Paguba este considerabilă, vreo 10 mii de euro.
Un bărbat din Ilfov este cercetat penal pentru furt calificat.El după ar fi sustras 104 parbrize auto de la angajatorul său. Potrivit anchetatorilor, conflictul ar fi pornit pe fondul unor neînțelegeri salariale, scrie Agerpres.
Poliţiştii de investigaţii criminale alături de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au efectuat o percheziţie domiciliară în judeţul Ilfov. Autorităţile au fost sesizate de către reprezentanţii unei societăţi comerciale din Buzău, cu obiect de activitate montarea de lunete şi parbrize auto, cu privire la comiterea unui furt.
„În urma sesizării, poliţiştii au demarat cercetări. Au stabilit în scurt timp că principalul bănuit este un bărbat de 33 de ani, din Ilfov, fost angajat al operatorului economic.
Omul ar fi avut anumite neînţelegeri cu fostul angajator, pe fondul unor drepturi financiare ce i s-ar fi cuvenit şi nu i-ar fi fost achitate.
Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 18 spre 19 aprilie a.c., persoana cercetată ar fi pătruns în incinta societăţii prin utilizarea de chei potrivite şi ar fi sustras 104 parbrize auto, pe care le-ar fi transportat în trei curse”, a transmis IPJ Buzău.
Prejudiciul a fost estimat de către reprezentanţii societăţii comerciale la suma de 50.000 lei. Oamenii legii au confiscat mai multe mijloace de probă şi un autoturism.
„Bărbatul a fost depistat în Călăraşi, fiind interceptat în trafic şi condus la sediul poliţiei pentru audieri. În baza materialului probator administrat, poliţiştii de investigaţii criminale din Buzău l-au reţinut pentru 24 de ore”, a precizat sursa citată.
Ulterior, bărbatul a fost prezentat în faţa procurorilor pentru stabilirea unei măsuri preventive.
Recomandarea autorului: 11 muncitori din Iași și-au păgubit firma la care lucrau cu 700.000 de euro. Au organizat o rețea de furt care a șocat angajatorul. Cum au fost prinși