Prima pagină » Știri externe » Șefa diplomației UE respinge oficial propunerea lui Putin: Fostul cancelar, Gerhard Schröder, nu poate fi negociatorul UE în războiul din Ucraina

Șefa diplomației UE respinge oficial propunerea lui Putin: Fostul cancelar, Gerhard Schröder, nu poate fi negociatorul UE în războiul din Ucraina

Melania Agiu

Fostul cancelar german Gerhard Schröder nu este potrivit să reprezinte Europa în cadrul unor eventuale negocieri de pace menite să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, a declarat, luni, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, relatează Politico.

Declarațiile oficialului european cin după ce președintele rus Vladimir Putin a sugerat, în weekend, că Schröder, care a fost cancelar german între 1998 și 2005, ar putea reprezenta țările europene la negocierile de pace privind încheierea războiului din Ucraina. Schröder a deținut anterior funcții în cadrul unor companii energetice de stat rusești.

„În primul rând, dacă i-am acorda Rusiei dreptul de a numi un negociator în numele nostru, acest lucru nu ar fi prea înțelept”, a declarat Kallas în timp ce se îndrepta spre reuniunea miniștrilor de externe la Bruxelles.

„În al doilea rând, cred că Gerhard Schröder a fost un lobbyist de rang înalt pentru companiile de stat rusești, așa că este clar de ce Putin vrea ca el să fie persoana potrivită, pentru a putea sta de ambele părți ale mesei”, a adăugat ea.

Până în prezent, SUA au acționat ca mediator principal în negocierile dintre Rusia și Ucraina, în timp ce Europa a rămas pe margine — deși unii lideri au cerut ca Europa să joace un rol mai activ.

În weekend, ministrul german de externe, Johann Wadephul, a declarat că Europa ar trebui să participe la negocieri, fiind reprezentată de oficiali din așa-numitul grup de puteri E3 — Germania, Franța și Regatul Unit.

Întrebată în ce condiții ar putea accepta UE să intre în negocieri directe cu Putin, Kallas a afirmat că Moscova trebuie să facă concesii și a menționat retragerea trupelor ruse din Moldova ca un posibil pas pentru a-i implica mai mult pe europeni.

„Problema securității europene este că Rusia își atacă în mod constant vecinii”, a adăugat fostul prim-ministru estonian. „Și pentru asta avem nevoie de concesii și din partea Rusiei. Săptămâna trecută am fost în Moldova [unde] se află trupe ruse, de exemplu. Retragerea trupelor ar putea fi una dintre condițiile necesare pentru asigurarea securității și stabilității în regiune.”

 


RECO9MANDĂRILE AUTORULUI:

Politico: UE pregătește o nouă „ofensivă” economică împotriva Rusiei. Noile sancțiuni vor lovi direct în „flota fantomă” a lui Putin

Bruxelles-ul vrea să accelereze procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. Kallas: „Trebuie să acționăm rapid, cât nu se opune nimeni“

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
În ce condiții ar trebui lăsată deschisă ușa de la baie după duș?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!