Secretul celor care își aranjează compulsiv activitățile zilnice. Ce au ratat psihologii

Angajatul care și-a aranjat agenda de patru ori în acest trimestru nu a rămas în urmă cu productivitatea, așa cum ar fi crezut unii colegi.

Cei care își organizează obsesiv planurile, fie că vorbim de viața profesională sau familială, nu sunt înceți, ci reușesc acolo unde alții eșuează, scrie spacedaily.com.

„Literatura” procrastinării este vastă și ne învață aceleași lucruri: întârzierea produce sentimentul de vinovăție, sentimentul de vinovăție duce la întârzieri și mai mari și ciclul se tot repetă.

Cercetătorii în procrastinare au documentat „costurile” unor asemenea comportamente, care se reflectă în sănătate, finanțe și relații.

Ceea ce ratează însă oamenii de știință este faptul că, pentru mulți oameni care își aranjează lucrurile compulsiv, este singurul spațiu rațional din ziua lor.

ACTUALITATE 9 Septembrie, calendarul zilei: Silviu Lung împlinește 70 de ani, Hugh Grant 66. Adam Sandler face 60 de ani

07:15

EXCLUSIV Cum i-a scos DIICOT din transă pe șamanii din Hunedoara. Le promiteau clienților senzații tari cu ayahuasca, dar și intervenție medicală rapidă, în caz de complicații

06:00

Secretul celor care își aranjează compulsiv activitățile zilnice

Gândiți-vă la ce lucruri controlează un angajat în intervalul 9-18. Nu întâlnirile, care sunt programate de alții. Nu termenele-limită, care vin „de sus”. Nici măcar temperatura în birou.

În afara muncii, tabloul este similar. Chiria este dictată de piață. Intervalul la care vine metroul este dictat de infrastructură. Orarul copilului este făcut de școală. Partenerii au opinii. Sarcinile părintești la tot pasul… Mașina de spălat vase „decide” când este încărcată cu prea multe farfurii.

În zona task manager-ului, a planificării, persoana rămâne suverană. Își aranjează agenda așa cum vrea, cel puțin vizual. Controlul este intim, privat, reversibil.

Nimeni nu măsoară autonomia

Savanții uită să analizeze autonomia unui om, dorința lui de a fi independent, măcar în câteva zone ale vieții sale.

Organizatorul, în spectrul său, nu este un instrument de productivitate, folosit incorect.

Este un instrument de autonomie, care are forma unui instrument de productivitate.

Individul deschide acest task manager nu pentru a-și rezolva sarcinile profesionale și casnice, ci pentru a face un ritual al proprietății: Eu decid asta. Eu mut asta. Eu am denumit asta. O mut mâine, iar, dacă vreau!

Acest comportament nu este similar cu procrastinarea, chiar dacă lucrurile seamănă între ele.

Procrastinarea echivalează cu evitarea unor sarcini. Oamenii întârzie anumite lucruri, pentru a gestiona sentimentele negative pe care le au față de ele.

Cel care își organizează compulsiv treburile face altceva. Nu evită sarcinile, ci le controlează.

De ce este important să diferențiem lucrurile

Când abordăm acest comportament ca pe o procrastinare banală, ne vom alege cu un sfat inutil.

Nu poți salva miraculos productivitatea, având un deficit de autonomie. Poți recunoaște acest deficit sau găsi o altă metodă de a-l „umple”.

Rearanjarea compulsivă a unui spațiu de lucru digital, de exemplu, funcționează cu succes.

Utilizatorul se simte mai calm, mai stăpân pe situație. Apoi calmul dispare, deoarece condițiile care produc nevoia nu au dispărut în neant.

La ce folosește, de fapt, organizarea „la sânge”

Dorința de a-ți organiza ziua cât mai bine vine cu o mică recompensă. Cel mai probabil, nu vei mai fi prins în „ambuscada neprevăzutului”. Îți oferă sentimentul proprietății, al autorității, pe care nu-l furnizează niciun alt moment al zilei.

„Protestul tăcut” al celui care își organizează minuțios ziua

Secretul celor care își aranjează compulsiv activitățile zilnice. Ceea ce transmite această persoană (fără să spună) este că restul vieții sale oferă puține spații în care să aibă control asupra lucrurilor, asupra deciziilor, pentru a le pune în ordine.

Organizatorul nu este problema, ci un răspuns confidențial. Acest om a identificat o bucată de „teritoriu” unde preferințele lor încă mai sunt suverane și o vizitează cât mai des cu putință.

Nu este un eșec moral. Este un răspuns rezonabil la o problemă structurală. Viața profesională și personală, în era modernă, au știrbit, pentru mulți oameni , experiența deținerii controlului asupra lucrurilor.

Să spunem că acele coloane din tabel sunt redenumite deoarece restul zilei nu poate fi… „redenumit”.

Căsuțele sunt colorate pentru că întâlnirile nu pot fi reprogramate. Sistemul este reconstruit, deoarece persoana, sub „umbrela” productivității, semnalează, într-o notă mică de subsol, că încă mai deține controlul asupra unor lucruri.

Sfatul psihologilor nu este să optimizezi sau să abandonezi sistemul, ci să descoperi pentru ce este conceput acest sistem și apoi să-ți pui întrebările dificile: „Unde, altundeva, în orele rămase, am șansa să fiu cel care decide?”

Autorul recomandă: