Prima pagină » Video » Philip Morris România a lansat campania „Zero Compromisuri”, o iniţiativă care îşi propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun şi nicotină

Philip Morris România a lansat campania „Zero Compromisuri”, o iniţiativă care îşi propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun şi nicotină

Oana Zvobodă

Philip Morris România a lansat campania „Zero Compromisuri”, o inițiativă de educare și constientizare care își propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun și nicotină și să promoveze responsabilitatea comună în protejarea acestora.

64,6% dintre români cred că legislația care interzice accesul minorilor la produse din tutun și nicotină este aplicată în mică măsură sau deloc, arată un sondaj INSCOP Research realizat în aprilie 2026. Totodată, cadrul legal nu este întotdeauna suficient de bine cunoscut, verificarea vârstei nu este încă percepută ca o practică obișnuită, iar responsabilitatea de a limita accesul minorilor revine tuturor actorilor implicați.

„Protejarea minorilor nu este negociabilă, iar verificarea actului de identitate trebuie să fie asumată ca un act de normalitate”, este mesajul ferm al campaniei.

Philip Morris România a lansat campania „Zero Compromisuri”

„Acest parteneriat public-privat poate fi un exemplu în societate”

Csaba Lajos Bekesi, preşedintele ANPC, a punctat că protejarea copiilor trebuie să rămână o prioritate clară.

„Opinia publică spune foarte clar – atunci când e vorba de aplicare a legii, când este vorba despre apărarea drepturilor, apărarea consumatorilor, de apărare a noastră ca și cetățeni, încrederea se îndreaptă către instituțiile statului. Știm că de acolo trebuie să vină rezolvarea și soluțiile. De aceea, presiunea este foarte mare pe noi. Înțelegem acest lucru, răspundem pozitiv oricărei solicitări, iar acest parteneriat public-privat poate fi un exemplu în societate”, a declarat Csaba Lajos Bekesi în cadrul evenimentului.

Odată cu lansarea campaniei, partenerii au prezentat și platforma ZeroCompromisuri.ro, care reunește informații despre cadrul legal, responsabilitățile comercianților, măsurile de prevenire și rolul pe care îl poate avea fiecare în protejarea minorilor.

Comunitățile locale au un aport important în consolidarea unor norme sociale care să descurajeze accesul minorilor la astfel de produse.

„E un subiect care are trebui să intereseze pe toată lumea. Ne afectează pe toți. Ceea ce pot face autorițățile locale nu pot face singure.

Printr-un efort conjugat, eu sunt sigur că nu mâine, dar într-o perioadă nu lungă de timp, putem ajunge în a duce această conștientizare în atenția publicului larg, de la conumator până la vânzător”, a subliniat Ionuț Pucheanu, prim-vicepreşedinte al AMR și primar al municipiului Galați.

„Zero compromisuri înseamnă zero toleranță”

Legislația din România interzice vânzarea produselor din tutun și nicotină către persoanele sub 18 ani, precum și livrarea acestora prin sisteme automatizate de tip locker sau easybox. Nerespectarea obligațiilor privind verificarea vârstei, atât în magazinele fizice, cât și în mediul online și la livrare, atrage sancțiuni severe atât pentru comercianți, cât și pentru vânzători, persoane fizice.

„Există diferite moduri în care operăm pe piață. Există canale în care avem influență directă asupra vânzărilor. Există canale în care vindem prin intermediul altora.

În canalele în care avem influență directă, acestea înseamnă, de exemplu, magazinele proprii pe care le-ați văzut probabil în centrele comerciale, dar înseamnă și hostessele noastre din diferite puncte de vânzare. Zero compromisuri înseamnă zero toleranță. Toți primim aceeași instruire, toți angajații, tot personalul pe care îl contractăm. Toți primim aceeași instruire, toți ne confruntăm cu aceleași consecințe. Iar instruirea este foarte simplă. Înseamnă că vindem doar adulților. Produsele noastre sunt destinate exclusiv adulților. Și dacă există vreo îndoială, există obligația de a prezenta actul de identitate. Iar acest lucru se aplică în fiecare interacțiune, în fiecare zi și pe tot parcursul lanțului. Facem un pas înainte. În acest sens, în magazinele proprii ale mărcii noastre, nu permitem accesul minorilor chiar dacă sunt însoțiți de părinți.

Avem un afiș la intrare și le spunem: „Aici se vând doar produse din tutun sau cu nicotină, așa că nu aveți voie să intrați”. Deci în magazinele noastre nu aveți voie să intrați. Deci, dacă merg cu fiica mea – am o fiică de 16 ani – nu pot intra cu ea. Nu aș merge niciodată cu ea, dar nu pot intra cu ea. Apoi, când vindem online, pentru că avem propriul nostru site web, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să declarați că sunteți major. Dar apoi, când încercați să cumpărați, efectuăm o verificare a vârstei, ceea ce înseamnă fie că vă scanați fața, fie că încărcați și scanați actul de identitate. Nu facem asta doar atunci, ci și în momentul livrării”, a declarat Carmina Fusté, director general, Philip Morris România.

Philip Morris România a lansat campania „Zero Compromisuri”

Ion Biriș, vicepreședinte HORA, a adăugat: „Comercianții și operatorii din industria ospitalității au responsabilitatea de a aplica legea consecvent și fără excepții. Verificarea vârstei trebuie să fie o practică normală, nu o situație excepțională, iar această campanie ajută la consolidarea unui standard clar de responsabilitate”.

Și rolul retailului este esențial.

„Mesajul cel mai important este să încercăm împreună să creăm un cadru legal, pertinent și cu posibilitatea de a fi aplicat și noi, apoi, să-l respectăm.

Lucrurile sunt foarte clare pentru noi. Se fac instruiri periodice, se fac verificări periodice. Avem procese și proceduri prin care verificăm respectarea acestor reguli. Monitorizăm și evaluăm situația”, a precizat Bogdan Biță, Legal Director Mega Image.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Oana Gheorghiu, atac direct la adresa TAROM: O companie „aflată în zbor direct către eșec”
Digi24
Reacția furioasă a lui Grindeanu după acuzațiile lui Ciucu: Se poate şi fără voi la guvernare. Plecaţi toți acasă!
Cancan.ro
Simona Halep și ,,Regele mezelurilor'', escapadă romantică la Mykonos. Fosta campioană și milionarul nu se mai ascund! Nu le stă rău deloc!
Prosport.ro
FOTO. Eleonora, prezentatoarea TV de la Campionatul Mondial, apariție incendiară în bikini
Adevarul
Ludovic Orban acuză o complicitate între Nicușor Dan și PSD: Social democrații făceau lobby pentru Tomac înainte de desemnarea oficială
Mediafax
Șocant! Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu, acuzați de 3580 de judecători pentru încercarea de subordonare a Justiției
Click
Horoscop joi, 11 iunie. Fecioarele iau o decizie financiară importantă, iar Peștii scapă de o problemă apăsătoare
Digi24
Trei familii de români, în violențele dezlănțuite în Belfast. Reacția MAE
Cancan.ro
Cresc pensiile cu 1.000 lei, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți acești pensionari români. Cine se încadrează
Ce se întâmplă doctore
Prof. dr. Vlad Ciurea avertizează asupra alimentului care poate deveni periculos pe caniculă. „Creierului nu îi place”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Unde a fost cea mai mare piață de sclavi din istoria omenirii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, soțul meu se întoarce într–o oră!
Descopera.ro
Un telescop de buzunar cu raze X ar putea descifra chimia ascunsă a Lunii