Prima pagină » Actualitate » Europarlamentarii AUR cer Ursulei von der Leyen să ia măsuri în cazul dronei explodate în Portul Constanţa

Europarlamentarii AUR cer Ursulei von der Leyen să ia măsuri în cazul dronei explodate în Portul Constanţa

Luiza Dobrescu
Europarlamentarii AUR cer Ursulei von der Leyen să ia măsuri în cazul dronei explodate în Portul Constanţa

Europarlamentarii AUR / ECR Gheorghe Piperea, Georgiana Teodorescu și Adrian Axinia au transmis o scrisoare oficială către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și către Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas.

Aceştia solicită clarificări și măsuri în urma incidentului produs în data de 5 iunie 2026, când o dronă marină ucraineană a explodat în Portul comercial Constanța.

În scrisoare se arată că explozia a generat panică și a perturbat activitățile turistice de pe întreg litoralul românesc. Semnatarii atrag atenția asupra gravității situației și asupra numeroaselor semne de întrebare legate de circumstanțele incidentului.

Potrivit scrisorii, drona ar fi staționat în port mai mult de patru ore fără intervenția autorităților române și fără informarea aliaților din NATO și UE. De asemenea, informația privind proveniența ucraineană a dronei ar fi fost comunicată cu doar 20 de minute înainte de explozie.

Europarlamentarii AUR menționează că, potrivit declarațiilor publice ale statului ucrainean, drona s-ar fi autodetonat, ceea ce ridică întrebări privind controlul acesteia după pătrunderea într-un port comercial. Totodată, aceștia subliniază că în aceeași zonă ar fi existat alte trei drone de aceeași proveniență care s-au autodetonat în larg.

În document se arată și că explicațiile publice au indicat faptul că cele patru drone maritime ar fi vizat petrolierul Safeen Elona, navă sub pavilion al Emiratelor Arabe Unite care nu se află sub sancțiuni. În acest context, semnatarii afirmă că rezultă concluzia că „în apele teritoriale ale unui stat membru UE și NATO, Ucraina a desfășurat o operațiune de piraterie”.

Europarlamentarii atrag atenția și asupra faptului că România nu dispune de capacitățile necesare pentru identificarea unor astfel de pericole și avertizează că incidente similare s-ar putea produce și în alte state membre ale Uniunii Europene din zona Mării Negre sau a Mării Baltice.

Eurodeputaţii vor ca Ucraina”să explice pe deplin circumstanțele și cauzele incidentului din Portul Constanța”

Scrisoarea evidențiază, de asemenea, riscurile majore pe care le-ar fi putut genera explozia dronei în apropierea unor facilități logistice importante din Portul Constanța, inclusiv depozite de țiței, carburant, metanol și azotat de amoniu.

Semnatarii susțin că, dacă explozia s-ar fi produs cu aproximativ 300 de metri mai aproape de aceste obiective, consecințele ar fi putut fi catastrofale pentru port și pentru municipiul Constanța.

Cei trei europarlamentari AUR / ECR subliniază că Portul Constanța reprezintă o infrastructură strategică esențială pentru economia României, pentru o parte a economiei Uniunii Europene și pentru logistica de război a Ucrainei.

În opinia lor, prezența unor drone militare nesupravegheate într-un asemenea obiectiv poate afecta susținerea populației europene pentru eforturile Ucrainei în războiul împotriva Rusiei.

În scrisoarea adresată Comisiei Europene, Gheorghe Piperea, Georgiana Teodorescu și Adrian Axinia solicită ca autoritățile ucrainene:

  • să explice pe deplin circumstanțele și cauzele incidentului din Portul Constanța din 5 iunie 2026, inclusiv dacă este vorba despre o operațiune de tip „false flag”;
  •  să ofere garanții că dronele răspândite în Marea Neagră nu reprezintă un pericol pentru obiectivele civile și pentru populație;
  •  să informeze în timp util autoritățile statelor riverane Mării Negre cu privire la incidente similare, prin canalele militare de comunicații, pentru a preveni producerea unor catastrofe.

Semnatarii explică faptul că au apelat la Comisia Europeană având în vedere existența unor incidente similare în alte state europene și îngrijorarea legitimă a unor state membre aflate în proximitatea conflictului că ar putea fi angrenate în război.

„Credem că este esențial ca, de la vârful Uniunii Europene, să se transmită un mesaj foarte clar că nu este acceptabil un comportament neglijent care să pericliteze viețile unor cetățeni europeni și securitatea statelor noastre”, scrie în în scrisoare.

Europarlamentarii AUR precizează că această scrisoare, precum și eventualele răspunsuri ale Comisiei Europene, vor fi făcute publice, având în vedere interesul public major și impactul produs asupra populației de incidentul din Portul Constanța.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele câștigător: RUSIA. Europa riscă să cadă în capcana dronelor
Digi24
Un blogger rus, susținător al războiului, care l-a numit pe Putin „criminal de război”, a fost internat într-un spital de psihiatrie
Cancan.ro
Anastasia Piron, fata de 22 de ani căutată de toată România, a fost găsită MOARTĂ. Dispariția ei fusese anunțată prin Ro-Alert
Prosport.ro
Gigi Becali a decis ce face cu toții banii când se trece la euro digital: Luțu și soția Luminița, direct vizați!
Adevarul
A încălcat Nicușor Dan Constituția în negocierile pentru formarea Guvernului? Explicațiile judecătorului Augustin Zegrean
Mediafax
Destinația care NU EXISTĂ pe nicio hartă a stârnit o adevărată OBSESIE
Click
Cât ajung românii să dea darul de nuntă în 2026. „În euro, că voiau să își ia apartament”
Digi24
Tânăra de 22 de ani dată dispărută vineri din București a fost găsită moartă
Cancan.ro
Prima fotografie cu Rareș Cojoc și noua iubită. Cei doi sunt în vacanță
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 5 cele mai eficiente mașini electrice. Cât de eficientă este o DACIA SPRING?
Descopera.ro
Albert Einstein a greșit?! Un studiu răstoarnă tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Avertismentul cercetătorilor: Rezistența la antibiotice se va agrava până în 2035