Prima pagină » Știri externe » Mărturii dramatice după tragedia feroviară din Bedford, soldată cu un mort și 99 de răniți, dintre care nouă în stare critică: „Părea o explozie”

Mărturii dramatice după tragedia feroviară din Bedford, soldată cu un mort și 99 de răniți, dintre care nouă în stare critică: „Părea o explozie”

Accident de tren Belford - Foto: X/@PolitlcsUK

Accidentul feroviar produs la Bedford a lăsat în urmă un bilanț dramatic: un mecanic de locomotivă și-a pierdut viața, iar 99 de persoane au fost rănite. Martorii vorbesc despre momente de panică, țipete și scene care au semănat cu o explozie.

Marea Britanie este în stare de șoc după unul dintre cele mai grave accidente feroviare din ultimii ani. Coliziunea produsă vineri după-amiază în apropiere de Bedford s-a soldat cu moartea unui mecanic de locomotivă și cu rănirea a 99 de persoane, dintre care nouă se află în stare critică.

Pentru cei aflați în tren, clipele impactului au fost greu de descris. Dr. Pete Knapp, unul dintre pasageri, a povestit pentru Sky News că momentul coliziunii a fost asemănător unei explozii.

„Oamenii plângeau, țipau, erau foarte speriați și dezorientați”, a declarat bărbatul, pasager în trenul implicat în accident.

Brett Byatt, un alt pasager, a povestit că a încercat să ajute o femeie care suferise o fractură gravă la picior.

„Era asistentă medicală… practic pe punctul de a leșina. Încercam să o țin conștientă”, a declarat Brett Byatt.

Sursa video – X/@Securewatch360

Martorul a afirmat că, dincolo de tragedie, ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost solidaritatea dintre pasageri. Mulți dintre cei aflați în vagoane au intervenit imediat pentru a-i ajuta pe răniți și pentru a-i liniști pe cei aflați în stare de șoc.

Bilanțul tragediei feroviare de lângă Londra

La locul accidentului a fost declanșat un incident major. Aproximativ 70 de pompieri, 20 de ambulanțe, echipaje de poliție și elicoptere medicale au intervenit pentru salvarea victimelor. Din cauza numărului mare de răniți, Spitalul Bedford și Spitalul Universitar Luton și Dunstable au cerut populației să se prezinte la unitățile de primiri urgențe doar în cazuri medicale reale.

Sursa video – X/@Worldsource24

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei, în timp ce familiile victimelor așteaptă răspunsuri.

Șefa Poliției Britanice de Transport, Lucy D’Orsi, a transmis un mesaj emoționant familiei mecanicului care și-a pierdut viața în accident.

„Cele mai sincere condoleanțe” a transmis Lucy D’Orsi, șefa Poliției Britanice de Transport, familiei victimei.

Potrivit acesteia, peste 80 de persoane au primit îngrijiri medicale în spitale în cursul nopții, iar 28 dintre ele rămân internate. Nouă răniți sunt în stare critică. Bilanțul victimelor a continuat să crească pe parcursul nopții. Autoritățile au confirmat că 32 de persoane au suferit răni grave, iar alte două victime au fost catalogate ca având leziuni extrem de severe.

Între timp, anchetatorii încearcă să afle de ce trenul de pasageri care venea din Corby a lovit din spate un tren de serviciu care circula din Nottingham spre Londra St Pancras. Impactul s-a produs în jurul orei 17:15 și a provocat deraierea a cel puțin unui vagon.

Regele Charles și liderii britanici cer răspunsuri

Tragedia a provocat reacții la cel mai înalt nivel în Regatul Unit. Palatul Buckingham a transmis un mesaj în numele regelui Charles, care s-a declarat profund afectat de accident.

„Gândurile și condoleanțele sale se îndreaptă către familia celui decedat și către toți cei răniți sau afectați de un astfel de incident tragic”, se arată în comunicatul transmis de Palatul Buckingham.

Și primarul Londrei, Sadiq Khan, a cerut deschiderea unei investigații complete pentru a stabili cauzele exacte ale coliziunii.

„Gândurile mele sunt alături de toți cei afectați de tragicul accident feroviar din Bedford, unde, din păcate, un mecanic de locomotivă și-a pierdut viața, iar pasagerii au fost răniți. Trebuie să aibă loc o anchetă completă, iar raportul să fie prezentat cât mai curând posibil”, a declarat Sadiq Khan, primarul Londrei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!