Prima pagină » Știri externe » O româncă de 40 de ani și fiica ei de 13 ani au fost găsite moarte într-un apartament din Italia. Ce au descoperit anchetatorii

O româncă de 40 de ani și fiica ei de 13 ani au fost găsite moarte într-un apartament din Italia. Ce au descoperit anchetatorii

O tragedie a avut loc în Italia, în vestul orașului Torino, într-un bloc ce aparține de cartierul Parella, în cursul weekendului trecut. O româncă în vârstă de 40 de ani, suspectată că și-ar fi ucis fiica de doar 13 ani, și-a pus capăt zilelor. Descoperirea tragică a făcut-o fiica ei mai mare, de 19 ani, când s-a întors în apartament. Cazul este atent urmărit de anchetatori, care au făcut publice informații.

În cursul zilei de duminică, 21 iunie 2026, fiica cea mare a româncei, în vârstă de 19 ani, a revenit la apartamentul din cartierul Parella, din Torino, în jurul orei 11:00. Atunci, a constatat că sora ei mai mică era inconștientă, întinsă pe podeaua din dormitor. Mama ei  a fost găsită fără suflare. Tânăra a apelat după ajutor, iar echipajeul medical ajuns la fața locului a dispus resuscitarea adolescentei de 13 ani. În cele din urmă, au declarat decesul, scrie ANSA.it.

O româncă de 40 de ani și fiica ei de 13 ani au fost găsite moarte într-un apartament din Italia. Ce au descoperit anchetatorii

Echipajele medicale s-au deplasat la locul incidentului. Sursă foto: Shutterstock

„Procurorul Roberto Furlan coordonează ancheta. Vecinii o descriu ca pe o femeie bună, dar din ce în ce mai întristată de despărțire. Îi spuneau adesea să încerce să meargă mai departe”, scrie sursa citată.

Anchetatorii urmează ipoteza unui omor urmat de sinucidere

Tânăra de 19 ani a ajuns la spital, suferind un șoc puternic. Potrivit anchetatorilor, ar fi vorba despre ipoteza unui omor urmat de sinucidere. Anchetatorii suspectează că femeia și-ar fi omorât fiica, apoi și-ar fi luat viața. Polițiștii și procurorii continuă cercetările și audiază apropiații pentru a stabili circumstanțele tragediei.

Ce spun vecinii?

Vecinii au relatat că femeia se despărțise de soț în urmă cu câteva luni și că, după separare, ar fi devenit tot mai retrasă. Ea locuia cu cele două fiice, în timp ce fostul partener se afla în România. Potrivit acestora, înainte de tragedie nu au fost semnalate conflicte sau scandaluri în locuință.

„Nu am auzit nicio ceartă, nu am auzit niciodată niciun țipăt, chiar dacă puteam vedea că mama nu își revenise încă după despărțire. Era mereu tristă”, au relatat vecinii, potrivit sursei.

Sursă foto: Shutterstock – imaginile au rol ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!