Prima pagină » Știri externe » Atac armat în nordul Germaniei. Cinci persoane au fost ucise

Atac armat în nordul Germaniei. Cinci persoane au fost ucise

Melania Agiu
Atac armat în nordul Germaniei. Cinci persoane au fost ucise

Cinci persoane au murit și altele au fost rănite într-un schimb de focuri din orașul Stade, în nordul Germaniei, a anunțat, luni, poliția locală. Potrivit datelor transmise de The Guardian, două persoane au fost reținute la fața locului, inclusiv principalul atacator, de sex masculin, a confirmat poliția. Motivul atacului este, deocamdată, necunoscut.

Publicația Bild relatează că, în jurul orei 13:45, poliția a confirmat că cinci persoane și-au pierdut viața în urma schimbului de focuri din centrul orașului Stade, Saxonia Inferioară (la vest de Hamburg), care numără 50.000 de locuitori. Conform mai multor surse media, locul faptei ar fi un centru pentru tineret. Nu departe de acesta se află, de asemenea, secția de poliție din Stade.

Numeroase echipe de intervenție se află la fața locului.

„Situația este în continuă schimbare. Vă rugăm să evitați zona!”, a postat Direcția de Poliție din Lüneburg pe platforma X.

Motivul împușcăturilor este în prezent în curs de investigare. Nu au fost  publicate încă informații oficiale cu privire la un posibil motiv sau la identitatea victimelor și suspecților.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Din ce este făcută planeta Uranus?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi