Prima pagină » Actualitate » Viorel Pașca, șeful azilelor groazei din Bihor a fost adus la DIICOT. Peste 30 de persoane vor fi audiate în același dosar

Viorel Pașca, șeful azilelor groazei din Bihor a fost adus la DIICOT. Peste 30 de persoane vor fi audiate în același dosar

Bihoreanul Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava – „Dumnezeu Poartă de Grijă” a fost adus la DIICOT în Capitală. Peste 30 de persoane urmează să fie audiate în dosarul azilelor groazei, în care anchetatorii susțin că sute de persoane vulnerabile ar fi fost exploatate sub paravanul asociației umanitare.

Potrivit surselor Gândul, în jurul orei 07:30, lotul Pașca a fost adus de la Bihor la București. Deplasarea a fost îngreunată de condițiile meteo extreme. Audierile au început în urmă cu aproximativ o oră. Printre cei chemați la audieri se numără membri ai familiei, angajați și colaboratori ai lui Pașca. O parte vor da declarații la sediul DIICOT Oradea, iar alții la sediul Structurii Centrale a DIICOT din Capitală.

FOTO: Mediafax/Mihai Pop

Audierile au loc după ce procurorii DIICOT au făcut 27 de percheziții în Bihor, la adresele unei grupări care a chinuit și jefuit sute de oameni cu probleme psihice. Sub pretextul că-i îngrijesc printr-o societate de caritate, membrii unei familii au adunat averi din pensiile de handicap și donațiile victimelor, bani pe care i-au folosit ulterior pentru investiții imobiliare. Anchetatorii au descoperit detalii infiorătoare, aproape 401 oameni au murit în aceste centre și au fost îngropați pe un câmp pentru ca rețeaua să le fure ajutoarele de înmormântare.

Potrivit comunicatului transmis de DIICOT și Poliția Română, care au făcut publice și imagini din timpul perchezițiilor, gruparea ar fi fost constituită începând cu anul 2020, pe criterii familiale, „de o persoană de 55 de ani, considerată lider, împreună cu alte trei persoane”, persoana de 55 ani fiind Viorel Paşca, cunoscut și ca „Bunul samaritean”. Alte șapte persoane ar fi aderat la grupare ori ar fi sprijinit-o.

Bolnavii au rămas fără tratament și fără condiții minime de viață

Anchetatorii au descoperit că victimele au fost ținute fără reguli de igienă și fără protecție, iar nimeni nu a avut grijă de starea lor de sănătate.

„Pe parcursul întregii perioade, victimele au fost menținute într-o stare de dependență și aservire, fără să le fie asigurate condițiile minime necesare protejării sănătății, demnității și integrității lor fizice și psihice, întrucât nu au beneficiat de îngrijire constantă și adecvată stării medicale și diagnosticului psihiatric, nu au fost supravegheate permanent, iar tratamentul medicamentos necesar afecțiunilor de care sufereau fie nu le-a fost administrat, fie le-a fost administrat în mod necorespunzător, discontinuu, fără respectarea indicațiilor medicale și de către un personal necalificat și insuficient.”

401 morți îngropați pe câmp

Cea mai gravă descoperire a polițiștilor arată că 401 persoane care au decedat au fost îngropate pe un teren lângă un cimitir greco-catolic.

„Investigațiile efectuate au arătat că, persoanele vătămate, care au decedat în spațiile deținute de către grupul infracțional organizat au fost înhumate pe un teren situat în proximitatea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Cartofii „fierb” în pământ, în Asia. Val de căldură record