Prima pagină » Știri politice » Mesajul lui Predoiu de Ziua Independenței SUA: România nu mai poate miza doar pe poziția geografică în relația cu Washingtonul

Mesajul lui Predoiu de Ziua Independenței SUA: România nu mai poate miza doar pe poziția geografică în relația cu Washingtonul

Gilda Popa
Mesajul lui Predoiu de Ziua Independenței SUA: România nu mai poate miza doar pe poziția geografică în relația cu Washingtonul

Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, explică de ce revenirea lui Donald Trump la Casa Albă schimbă regulile relației dintre Statele Unite și aliații lor, într-un mesaj publicat la aniversarea a 250 de ani de la independența SUA. El atrage atenția că România trebuie să depășească modelul tradițional al Parteneriatului Strategic bazat exclusiv pe cooperarea militară și să extindă cooperarea economică.

„SUA se pregătesc de o nouă metamorfoză”

Lumea s-a schimbat, iar Washingtonul nu mai funcționează după regulile cu care România s-a obișnuit în ultimii 20 de ani, explică Predoiu. Cine nu înțelege schimbarea va pierde accesul la SUA. . Liderul liberal își argumentează expertiza pornind de la povestea unei reuniuni la Washington, în 2009, unde cele 8 ore de discuții alături de personalități precum Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski și John McCain despre marile strategii geopolitice au stat la baza înțelegerii dinamicii hărții globale a marilor puteri. Predoiu crede că epoca în care România beneficia de atenția Washingtonului doar datorită poziției sale geografice „s-a încheiat” și pledează pentru transformarea țării într-un partener economic indispensabil pentru SUA.

„La mulți ani, America! La un sfert de mileniu de la Declarația de Independență, timp în care s-a inventat și s-a reinventat de câteva ori, SUA se pregătesc de o nouă metamorfoză, internă, dar și în politica externă și de securitate. În fapt, această metamorfoză a început de ceva timp, odată cu debutul celei de-a doua administrații Donald J. Trump. Ea este dictată de imense prefaceri, acumulări, dezechilibre și schimbări atât în societatea americană, cât și în relațiile internaționale, în cel mai cuprinzător sens al sintagmei.

Această nouă politică este ghidată de două comandamente: adaptarea la noua lume care se naște sub ochii noștri, în special sub impactul tehnologiilor emergente, și menținerea supremației Americii într-o lume în care harta geopolitică postbelică și postcomunistă a puterii s-a schimbat dramatic”, scrie Predoiu.

Predoiu: Vremurile în care o țară ca România beneficia de atenția SUA doar pentru poziția geografică au trecut

Liderul liberal susține că noua administrație americană va privilegia statele capabile să ofere proiecte economice, investiții și responsabilități comune, avertizând că țările care nu se adaptează riscă să fie surprinse de schimbările geopolitice care urmează.

„Odată ce conflictul din Iran va intra treptat în istorie, în lunile următoare, vom vedea numeroase schimbări, inclusiv în regiunea din care țara noastră face parte din punct de vedere geopolitic, generate de noile strategii de politică externă și de securitate inspirate direct de politica „Make America Great Again”. Schimbările ar putea fi atât de dramatice, încât cei nepregătiți nu vor avea altă soluție decât să „brace for impact”!

Simplificând, noua administrație a SUA „lucrează” în lume prin două „linii de înaltă tensiune”: ideologică și militaro-economică. Administrațiile care rezonează ideologic și prin politici cu administrația SUA devin parteneri politici și aliați naturali (ex. Argentina). Celelalte au la dispoziție cealaltă linie, a cooperării militare și economice.

Dar este o cooperare în care ambii parteneri își asumă responsabilități și eforturi pentru a genera și susține succesul comun. Vremurile în care o țară, cum este România, de exemplu, beneficia de atenția și sprijinul SUA doar datorită poziției geografice au trecut de aproape doi ani”, adaugă Predoiu în mesajul său.

El arată că există și un spațiu important pentru intensificarea colaborării în materie de combatere a criminalității internaționale, a grupurilor de crimă organizată, a migrației ilegale, a traficului de droguri și de persoane, a criminalității cibernetice și a terorismului. Predoiu explică strategia sa ca ministru de Interne de a ridica nivelul cooperării dintre minister și principalele agenții ale SUA în domeniu: FBI, Homeland Security Investigations, Department of Justice și Office of the Director of National Intelligence (ODNI).

Cum ar putea deveni România un partener indispensabil pentru SUA

Predoiu consideră că România trebuie să pregătească un pachet de proiecte economice majore prin care să devină un partener indispensabil pentru Statele Unite, nu doar în domeniul militar, ci și în sectoare precum energia, digitalizarea și inteligența artificială.

„Locul în care trebuie să insistăm cel mai mult și în care lucrurile trebuie duse urgent mai departe este spațiul economic. Sunt de părere că trebuie să pregătim urgent un pachet complex de proiecte, susținut și promovat politic la cel mai înalt nivel, pentru a construi o relație compozită, economică și securitară, care să transforme România într-un partener de și mai mare valoare, chiar indispensabil, pentru SUA, nu doar din punct de vedere militar, ci și economic”, adaugă Predoiu.

În acest context, liderul liberal spune că „salută”  demersurile recente ale președintelui Nicușor Dan pentru consolidarea relației cu Washingtonul și afirmă că rezultatele acestora ar putea deveni vizibile în perioada următoare. Predoiu mai arată că acest efort politic național este „perfect compatibil cu apartenența noastră la UE”, și argumentează că „o Românie mai sigură, mai dezvoltată economic și mai puternică înseamnă o UE mai puternică”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea