Atacurile cu drone din ultimele zile au determinat oprirea temporară a operațiunilor din terminalul Consorțiului Conductelor din Marea Caspică (CPC), unica rută prin care Uniunea Europeană este alimentată cu țiței kazah, una din sursele principale ale Europei. Șefii diplomației din Kazahstan au condamnat ferm aceste atacuri asupra infrastructurii prin care circulă aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului și care au o pondere însemnată în totalul volumelor care ajung să fie rafinate în UE, inclusiv în România, scrie Mediafax.
Terminalul Consorțiului Conductelor din Marea Caspică (Caspian Pipeline Consortium – CPC), singurul care transportă țiței kazah către UE, și-a oprit operațiunile pe fondul unor atacuri cu drone asupra navelor civile care operau în terminal, după cum au transmis responsabilii kazahi citați de presa internațională.
Este vorba de două petroliere, ASIA și NISSOS IOS, au fost atacate, atacate în timpul operațiunilor de încărcare, la terminalul Consorțiului Conductei Caspiene (CPC) de pe coasta Mării Negre a Rusiei, după cum a anunțat CPC duminică, adăugând că operațiunile de încărcare cu petrol au fost suspendate.
Petrolierul ASIA a luat foc, care a fost ulterior stins. Atacurile nu s-au soldat cu răniți sau decese în rândul personalului sau contractorilor CPC și nici nu a existat o deversare de petrol, navele rămânând la suprafață, potrivit Reuters.
Ministerul Energiei din Kazahstan a declarat că instalațiile Single Point Mooring (SPM), SPM-1 și SPM-3, nu au fost avariate.
„În prezent, operațiunile de încărcare a țițeiului la terminal au fost suspendate în așteptarea unei evaluări complete a consecințelor incidentului”, a precizat acesta într-un comunicat citat de Reuters.
La data menționată, CPC nu a identificat nicio parte responsabilă pentru incident. Potrivit sursei citate, în ultimele zile s-a înregistrat o escaladare accentuată a atacurilor atât ale Rusiei, cât și ale Ucrainei asupra navelor maritime din Marea Neagră și Marea Azov.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan condamnă cu fermitate atacurile cu dispozitive aeriene fără pilot (UAV) efectuate în zilele de 17 și 19 iulie 2026 împotriva navelor civile din Marea Neagră, angajate în transportul comercial legitim de petrol prin infrastructura Consorțiului Conductelor din Marea Caspică (CPC), potrivit comunicatului transmis duminică de Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Kazahstan.
„Considerăm că astfel de atacuri constituie o încălcare inacceptabilă a intereselor economice ale Republicii Kazahstan, precum și acte deliberate menite să destabilizeze comerțul internațional legal și piețele energetice globale și să submineze securitatea lanțurilor globale de transport și de aprovizionare logistică. Un motiv de îngrijorare deosebită îl reprezintă faptul că mecanismul convenit anterior de toate părțile implicate pentru schimbul de informații privind navele civile care intră în apele Mării Negre pentru a încărca petrol la terminalele CPC a fost ignorat în mod deliberat, punând astfel în pericol viața și siguranța echipajelor de la bordul acestor nave”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, Kazahstanul solicită încetarea imediată a acestor atacuri și adoptarea unor măsuri cuprinzătoare pentru a asigura securitatea infrastructurii utilizate pentru exportul de hidrocarburi kazahe.
„Îndemnăm cu fermitate țările noastre partenere să condamne fără echivoc aceste atacuri și invităm toate părțile implicate să elaboreze măsuri concrete. Credem cu tărie că numai respectarea strictă a dreptului internațional poate preveni repetarea unor astfel de incidente. Republica Kazahstan efectuează în prezent o evaluare cuprinzătoare a pagubelor cauzate. La finalizarea acestei evaluări, Kazahstanul își rezervă toate drepturile prevăzute de dreptul internațional pentru a-și proteja interesele legitime, inclusiv solicitarea unei despăgubiri integrale pentru pagubele cauzate”, a transmis MAE kazah.
„Republica Kazahstan subliniază că nu există nicio alternativă la soluționarea pașnică a conflictelor și își reafirmă angajamentul față de principiile dreptului internațional, libertatea de navigație și asigurarea funcționării fiabile a rutelor internaționale de transport, logistică și energie”, potrivit reprezentanților diplomației din Kazahstan.
CPC este o conductă petrolieră cu o lungime de 1.510 de kilometri, care leagă zăcămintele de petrol din Kazahstan de la Marea Caspică cu portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră. Petrolul încărcat la Novorossiisk este apoi transportat cu nave petroliere către piețele mondiale, inclusiv în Uniunea Europeană. CPC transportă aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului.
CPC este deținut de un consorțiu de companii și state, în care Federaţia Rusă deține 31% din, restul participației fiind împărțit între Kazahstan, Chevron și alte companii.
UE importă aproape tot țițeiul său. Odată cu înlocuirea celei mai mare părți a importurilor sale din Rusia, țițeiul kahaz a urcat pe locul 2 în topul statelor de import, după SUA și la egalitate cu Norvegia.
Petrolul reprezintă o mare parte din energia consumată în UE, dar statele membre ale UE nu dețin rezerve mari de petrol. Acesta este motivul pentru care UE importă aproape tot țițeiul său (aproximativ 97% în 2024). Deși UE se află în tranziție de la combustibilii fosili, aceasta este încă foarte dependentă de importurile de petrol. În 2025, UE a importat aproximativ 435 de milioane de tone de țiței, în valoare de peste 212 miliarde de euro, potrivit datelor UE.
Principalii trei parteneri de import ai UE în 2025 au fost Statele Unite, Kazahstan și Norvegia, toți trei furnizând între 12% și 15% din importurile de petrol ale UE (în ceea ce privește cantitățile importate).
Al patrulea partener de import al UE a fost Libia, cu o cotă de peste 9%, urmată de Arabia Saudită (6,8%) și Nigeria și Irak (ambele cu o cotă de 5,8%). Aproximativ 7% din importurile de petrol ale UE în 2025 au provenit din țările Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG): Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
După declanșarea războiului din Ucraina, implicit eliminarea importurilor de țiței din Rusia din mixul UE, cea mai mare pondere a importurilor de țiței a revenit SUA și Kazahstanului. Ponderea Rusiei în importurile de petrol ale UE a scăzut de la 25,8% în 2021 la 2,2% în 2025. Această scădere a fost compensată în principal de creșterea importurilor din SUA, Norvegia și Kazahstan.
Numai anul trecut, volumele livrate de Kazahstan către Uniunea Europeană aproape că s-au dublat, ajungând la 55,8 milioane de tone în 2025. Per ansamblu, potrivit presei de specialitate Kazahstanul a exportat aproximativ 76 milioane de tone de țiței și produse petroliere în 2025, Uniunea Europeană fiind principala destinație (55,8 milioane de tone), ceea ce a dus la poziționarea Kazahstanului drept al doilea cel mai mare furnizor de țiței al UE, cu aproximativ 12% din totalul importurilor, după Statele Unite.
Mai ales în contextul creșterii globale a presiunilor pe prețul barilului de petrol, pe fondul celui de-al doilea conflict în derulare, din Iran, UE solicită Kazahstanului volume chiar mai mari de țiței, în ciuda limitelor impuse de acordul OPEC+ după cum a declarat recent ministrul kazah al Energiei, Erlan Akkenzhenov, citat de Reuters.
„Știm că lumea are nevoie de petrolul Kazahstanului, iar noi suntem un furnizor foarte de încredere pentru partenerii noștri. În lumina restricțiilor din Strâmtoarea Ormuz, partenerii noștri ne cer să mărim livrările”, a spus demnitarul kazah. „Știm că lumea are nevoie de petrolul Kazahstanului și suntem un furnizor foarte fiabil pentru partenerii noștri. Având în vedere restricțiile din Strâmtoarea Hormuz, partenerii noștri ne cer să creștem livrările”, a declarat Akkenzhenov reporterilor.
„Ei cer maximul. Bineînțeles, avem constrângeri de infrastructură în limitele nivelurilor actuale de producție ale Kazahstanului”, a spus Akkenzhenov.
Pentru a stimula producția și livrările de petrol, Kazahstanul a amânat lucrările de întreținere la câmpul petrolier Kashagan până în 2027. Kazahstanul este pregătit să crească volumul de petrol transportat prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) de la 1,5 milioane de tone planificate la 2,2 milioane de tone pe an și chiar mai mult, potrivit Reuters.
Conform cifrelor oficiale, Kazahstanul are o cotă de aproximativ 52–56% din importurile de țiței ale Austriei (7,5 mil. tone importate în 2024), iar estimările mai recente indică o creștere până la aproximativ 60%.
Și pentru România țițeiul din Kazahstan are o pondere de aproximativ 60% din importuri, acesta ajungând la rafinăriile Petromidia, cea mai mare din România, operată de Rompetrol.
Conform logicii economice, o eventuală întreruperi pe termen lung a livrărilor de țiței kazah prin CPC către Europa nu poate decât să crească impactul pe preț, în lipsa unei soluții rapide de suplinire a cererii.
Per ansamblul anului trecut, România a consumat 11,4 milioane de tone de petrol, din care 8,9 milioane de tone au fost importate, restul de 2,9 milioane tone de petrol fiind acoperit prin producţia internă, după cum arată datele pe anul trecut furnizate de Institutul Naţional de Statistică la solicitarea ZF.
Cel mai important partener comercial al României era pentru importurile de petrol este Kazahstanul, de unde a importat anul trecut circa 5,5 milioane de tone de petrol (aprox 62%) pentru care a plătit circa 2,5 miliarde de euro. Azerbaidjanul era pe locul doi, iar al treilea, Libia. Factura pentru tot anul trecut plătită de companiile din România pentru importurile de petrol s-a ridicat la 4,1 miliarde de euro, arătau datele INS pe anul trecut.
Din totalul de 8,9 milioane de tone de țiței, Rompetrol, care operează cea mai mare rafinărie din țară, Petromidia Năvodari, a importat și a procesat 5,37 de milioane de tone, potrivit datelor companiei. Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Țițeiul importat ajunge aici prin Oil Terminal și prin terminalul offshore operat de Midia Marine Terminal, aflat la 8,6 de kilometri în largul Mării Negre, care este de tip Single Point Mooring (sistem singular de legare) şi este compus dintr-o parte statică, fixată de fundul mării printr-un sistem de ancore şi o a doua parte, la care se conectează nava, care poate gira liber în jurul părţii statice, în funcţie de vânt, curent şi valuri. Debitul maxim de operare este de 7.000 m³/h, ceea ce înseamnă că o navă care transportă între 80.000 şi 160.000 de tone poate fi descărcată într-un interval de 24-36 de ore, potrivit datelor companiei.
Principala sursă a importurilor a fost Kazahstan și în primele două luni de la începutul acestui an, la fel ca și anul trecut, cu o pondere ușor mai scăzută, de la 65% la 63%.
Calculate pe primele trei luni, importurile de ţiţei au scăzut și mai abrupt în primul trimestru în 2026 – care includ și momentul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu și consecințele acestui conflict asupra aprovizionării și pe burse – față de cel similar din 2025
Astfel, în primul trimestru al acestui an, importurile au fost de 1.576 de mii tone echivalent petrol, fiind cu 694,2 milioane tone echivalent petrol mai reduse, ceea ce înseamnă cu 30,6%, față de cele din ianuarie – martie 2025.
Potrivit raportului Rompetrol Rafinare pe primul trimestru din 2026, în primele trei luni din 2026, Petromidia a procesat aproape 1,2 milioane de tone de materii prime, preponderent țiței kazah (KEBCO și CPC) furnizat cu sprijinul KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan.
Rafinăria din Năvodari a obținut aproape un milion de tone de carburanți – 330.000 de tone de benzine, respectiv 614.000 de tone de motorină, volume semnificative, având în vedere perioada de circa trei săptămâni în care procesele operaționale din Petromidia au fost sistate pentru lucrările de revizie.