Prima pagină » Actualitate » Trei documente de cooperare între România și India, semnate joi la Palatul Cotroceni. Noi acorduri în educație, cercetare și sport

Trei documente de cooperare între România și India, semnate joi la Palatul Cotroceni. Noi acorduri în educație, cercetare și sport

Olga Borșcevschi

Trei documente de cooperare între România și India au fost semnate joi, la Palatul Cotroceni. Acordurile vizează consolidarea colaborării în domeniile educației, cercetării și tehnologiei, precum și sportului.

În cadrul vizitei oficiale a președintei Indiei, Droupadi Murmu, au fost semnate mai multe documente de cooperare, printre care programul bilateral în domeniul științei și tehnologiei.

Înființarea catedrei de studii indiene

Cu ocazia vizitei președintei Indiei în România, între Universitatea București și Institutul Indian pentru Relații Culturale a fost semnat joi un memorandum de înțelegere privind înființarea catedrei de studii indiene.

Memorandumul a fost semnat de profesorul Marian Preda, rectorul Universității București, și Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în România.

Program de cooperare în domeniul științei și tehnologiei

Totodată, se va desfășura și un program de cooperare în domeniul științei și tehnologiei între Autoritatea Națională pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării din România și Departamentul pentru Știință și Tehnologie din cadrul Ministerului Științei și Tehnologiei al Republicii India.

Documentul a fost semnat de Andrei Alexandru, Președintele Autorității Naționale de Cercetare, și de Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în România.

Declarație Comună de intenție în domeniul sportului

De asemenea, a fost semnată o Declarație Comună de intenție în domeniul sportului între Agenția Națională pentru Sport din România și Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii India.

Declarația a fost semnată de Constantin-Bogdan Matei, Președintele Agenției Naționale pentru Sport, și de Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria? 7 rețete rapide și ieftine
Digi24
Scandal la INML făcut de rudele lui Costeluş de la Clejani, mort acum câteva zile. Jandarmii și trupele SAS, la fața locului
Cancan.ro
Prințul Marco a scos artileria grea și îl atacă pe Speak: 'Să vorbim despre suma pe care ai primit-o și...
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Adevarul
Rusia vorbește despre „începutul unui război real”. Expert: Moscova testează limitele Occidentului prin tactica „feliei de salam”
Mediafax
Harta industriei de armament din România | Cine produce arme, muniție și blindate și unde ajung miliardele
Click
Jurnalista Sorina Matei, noua șefă interimară a TVR. Cine preia conducerea Radioului Public
Digi24
Reacția lui Harry și Meghan după mesajul regelui Charles privind statutul lor în Familia Regală
Cancan.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Ce se întâmplă doctore
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Descopera.ro
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Descopera.ro
Mitul social al fumatului, demontat: un studiu leagă viciul de singurătate
Mediafax Italia
Plajele de nisip care AU APĂRUT peste noapte! Localnicii nu mai știu ce să creadă!
Mediafax Spania
Unde este mai ușor să te angajezi în 2026? Ghidul pieței muncii și domeniile „Zonă Verde”