Prima pagină » Actualitate » BNS reclamă la Bruxelles modul de derulare a achizițiilor prin SAFE de către România. Care sunt solicitările sindicaliștilor

BNS reclamă la Bruxelles modul de derulare a achizițiilor prin SAFE de către România. Care sunt solicitările sindicaliștilor

Blocul Național Sindical (BNS) a sesizat mai multe instituții europene, inclusiv Comisia Europeană, OLAF și Parchetul European, în legătură cu modul în care România derulează achizițiile finanțate prin programul SAFE. BNS cere instituțiilor europene să verifice dacă procedurile de achiziție și utilizarea celor peste 16 miliarde de euro alocate României prin programul SAFE respectă legislația europeană.

„Demersul BNS are ca obiectiv exclusiv protejarea interesului public și apărarea drepturilor membrilor săi, care ar fi direct afectați de o implementare neconformă a programului SAFE. BNS subliniază că nu urmărește blocarea sau întârzierea implementării programului SAFE, pe care îl consideră esențial pentru consolidarea securității României și a Uniunii Europene. Dimpotrivă, solicităm ca acest program strategic să fie implementat cu respectarea strictă a normelor europene, astfel încât investițiile în apărare să fie protejate de orice suspiciune privind utilizarea necorespunzătoare a fondurilor publice”, se arată în comunicatul organizației sindicale.

Sondaj Gândul


Ești de acord cu o coaliție PSD-AUR pentru a forma un nou Guvern și a încheia criza politică?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

BNS afirmă că nu dorește blocarea sau întârzierea programului SAFE. Sindicaliștii cer ca investițiile în apărare să fie implementate cu respectarea regulilor europene și în condiții de transparență, pentru a elimina orice suspiciune privind utilizarea fondurilor publice. Potrivit BNS, sesizarea se bazează pe informații publice, inclusiv declarații oficiale, interpelări parlamentare și investigații jurnalistice. Organizația susține că acestea indică suspiciuni rezonabile privind posibile nereguli în derularea programului SAFE.

„Sesizarea transmisă instituțiilor europene se bazează exclusiv pe informații aflate în spațiul public – declarații ale autorităților, interpelări parlamentare și investigații jurnalistice – care, analizate împreună, conturează existența unor suspiciuni rezonabile privind posibile nereguli în derularea procedurilor aferente programului SAFE”, a subliniat BNS.

Aspecte semnalate de BNS

BNS reclamă posibile probleme legate de transparența aprobării programelor de înzestrare. Organizația invocă utilizarea frecventă a procedurilor de negociere fără licitație publică, consultarea unui număr redus de companii și concentrarea unor contracte importante în jurul unui singur grup industrial.

„Printre aspectele semnalate se regăsesc:

  • existența unor semne de întrebare privind nivelul de transparență în aprobarea programelor de înzestrare;
  • posibila utilizare excesivă a procedurilor de negociere fără publicare prealabilă;
  • consultarea unui număr restrâns de operatori economici pentru unele programe majore de achiziții;
  • concentrarea unei părți semnificative din valoarea contractelor către un singur grup industrial;
  • existența unor creșteri semnificative ale prețurilor pentru anumite elemente de tehnică militară, care impun clarificări privind fundamentarea acestora;
  • existența unor suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat mascat;
  • necesitatea verificării conformității întregului proces cu prevederile Regulamentului SAFE și ale legislației europene în materia achizițiilor publice”, transmite BNS.

Solicitările Blocului Național Sindical

  • „Comisiei Europene (DG GROW, DG DEFIS și DG Competition) și Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF): verificarea conformității planului de investiții transmis de România și a procedurilor de achiziție cu legislația europeană, inclusiv analiza eventualelor elemente de ajutor de stat (cazul Șantierului Naval Mangalia) și solicitarea documentației justificative aferente fiecărei procedurii. De asemenea, solicităm analizarea eventualelor nereguli financiare și a posibilelor prejudicii aduse intereselor financiare ale Uniunii Europene;
  • Parchetului European (EPPO): verificarea transparenței și legalității procedurilor de achiziție derulate în cadrul implementării programului SAFE, având în vedere vulnerabilitățile procedurale semnalate în spațiul public, precum și analizarea existenței unor eventuale fapte care ar putea aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în măsura în care acestea intră în competența EPPO.
  • Curții Europene de Conturi: includerea implementării programului SAFE în România în planurile de audit privind eficiența utilizării fondurilor europene;
  • Ombudsmanului European: evaluarea modului în care instituțiile europene gestionează sesizările referitoare la implementarea instrumentului SAFE”, transmite BNS.

BNS își exprimă sprijinul pentru întărirea capacității de apărare a României și a Uniunii Europene. Organizația susține că programul SAFE trebuie implementat cu respectarea principiilor de legalitate, transparență și concurență loială în utilizarea fondurilor europene.

Sursă foto: Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Volkswagen a angajat 100 de oi pentru o misiune neobișnuită. De ce a apelat compania la această soluție
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Adevarul
Anii lucrați în străinătate se pun la pensie în România. Cum se calculează suma și cine o plătește
Mediafax
Locul din Italia unde s-a născut celebrul Martini. Ce pot descoperi turiștii acolo
Click
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Digi24
„Cascadorii râsului”. Imagini virale cu parada de Ziua Armatei în Călărași: jandarmii n-au nimerit pasul, iar fanfara notele
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Cele mai dificile zodii din horoscop. Au un temperament exploziv și puțini reușesc să le intre în grații
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Unul din șase câini ar putea purta un parazit care se găsește, de obicei, în gurile oamenilor
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute