Prima pagină » Știri externe » În timp ce Europa arde, Argentina și Chile sunt îngropate sub zăpezi uriașe. Stratul de omăt a depășit șase metri în Anzi

În timp ce Europa arde, Argentina și Chile sunt îngropate sub zăpezi uriașe. Stratul de omăt a depășit șase metri în Anzi

În timp ce sudul Europei se confruntă cu unele dintre cele mai grave incendii de vegetație din ultimii ani, la peste 12.000 de kilometri distanță, Chile și Argentina sunt lovite de furtuni succesive de zăpadă care au acoperit stațiunile montane cu straturi de peste șase metri, au blocat drumuri internaționale, au provocat evacuări și au crescut riscul de avalanșă.

Europa luptă cu incendiile, iar în Anzi ninge fără oprire

În ultimele zile, Europa a fost afectată de incendii de vegetație de proporții. În Grecia, vântul puternic a alimentat flăcările din regiunea Attica, în apropierea Atenei, determinând noi evacuări și îngreunând intervenția avioanelor de stingere. În această săptămână, trei pompieri și-au pierdut viața în timpul misiunilor de luptă cu incendiile.

În Franța, cel mai mare incendiu din ultimii ani rămâne sub control, însă continuă să ardă focare izolate pe o suprafață de aproximativ 420 de kilometri pătrați. Aproximativ 224.000 de persoane au fost evacuate, iar aproape 3.000 de pompieri sunt mobilizați în continuare.

În Spania, incendiile de amploare au fost în cele din urmă oprite din extindere, însă bilanțul rămâne unul sever. În total, incendiile din Franța și Spania au forțat aproximativ 330.000 de oameni să își părăsească locuințele sau destinațiile de vacanță.

În același timp, în emisfera sudică, situația este exact opusă.

Zăpadă de peste șase metri în Chile și Argentina

Furtunile succesive ale iernii australe au schimbat complet peisajul din Munții Anzi, potrivit presei internaționale. După un început de sezon cu foarte puțină zăpadă și pârtii deschise doar parțial, stațiunile montane din Chile și Argentina au ajuns acum să fie acoperite de straturi impresionante de omăt.

Cea mai spectaculoasă situație este în stațiunea chiliană Portillo, unde stratul total de zăpadă acumulat în acest sezon a depășit șase metri.

Alte stațiuni importante, precum Valle Nevado, La Parva, El Colorado, Nevados de Chillán, Corralco, Las Leñas, Cerro Catedral și Chapelco, beneficiază de condiții excelente pentru schi, iar meteorologii estimează că noi ninsori vor continua și în primele zile ale lunii august, scrie presa locală.

În Valle Nevado au căzut aproximativ 160 de centimetri de zăpadă în doar 48 de ore, iar la La Parva s-au acumulat peste 130 de centimetri în timpul uneia dintre cele mai puternice furtuni ale iernii.

Drumuri închise și sute de camioane blocate la frontieră

Efectele vremii extreme se resimt și în afara stațiunilor turistice. Ninsorile abundente au blocat circulația pe numeroase drumuri montane, iar precipitațiile de la altitudini mai joase au provocat alunecări de teren și creșteri ale debitelor râurilor.

Unul dintre cele mai afectate puncte este Pasul Internațional Los Libertados, principala legătură rutieră dintre Chile și Argentina.

Pasul a rămas închis din cauza ninsorilor persistente. Utilajele lucrează pentru deschidera unui culoar de acces temporar, iar sute de transportori sunt obligați să folosească rute ocolitoare, care pot prelungi călătoria cu până la patru zile.

Peste 200 de turiști evacuați din munți

Condițiile extreme au dus și la mai multe operațiuni de salvare. Aproape 200 de turiști au fost evacuați din zona Puente del Inca, în provincia argentiniană Mendoza, după ce o furtună puternică de zăpadă și vânt a redus vizibilitatea și a făcut deplasarea imposibilă.

Operațiunea a fost coordonată de Jandarmeria Națională și serviciile de urgență, iar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza hipotermiei, anxietății și scăderii tensiunii arteriale.

Cu doar câteva zile înainte, o altă intervenție de amploare a avut loc în provincia Catamarca, unde aproape 200 de turiști au rămas blocați în munți din cauza unei furtuni de zăpadă.

Noi ninsori sunt așteptate în această săptămână

Potrivit prognozelor oficiale, vremea severă va continua în primele zile ale lunii august.

În zona Puente del Inca sunt prognozate temperaturi maxime între -3 și -5 grade Celsius și minime care pot coborî până la -12 grade. Autoritățile au emis alerte pentru ninsori abundente și vânt cu rafale de până la 87 km/h.

Meteorologii avertizează că noi fronturi atmosferice vor aduce zăpadă suplimentară în mai multe regiuni din Chile și Argentina, ceea ce ar putea crește și mai mult stratul deja impresionant de omăt.

Paradoxul iernii australe: zăpada aduce și probleme, dar și un sezon turistic excelent

Deși furtunile au complicat transportul și au pus presiune pe autorități, ele au transformat sezonul de schi într-unul dintre cele mai bune din ultimii ani.

Potrivit Confederației Argentine a Întreprinderilor Mijlocii (CAME), aproximativ 4,6 milioane de turiști au călătorit în țară în timpul vacanței de iarnă, iar destinațiile montane au fost principalele beneficiare ale ninsorilor abundente.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un celebru youtuber american a mâncat într-unul dintre cele mai sărace cartiere din România. Reacția după ce a gustat mâncarea
Digi24
Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Ucraina a lansat primul atac mecanizat cu roboți din istorie. 28 de drone terestre au fost trimise împotriva armatei ruse
Mediafax
„E doar începutul”. Cine ar fi în spatele alertelor cu bombă din avioanele europene
Click
Nea Mărin și-a dezvăluit cea mai mare frică. Nu banii sau celebritatea, ci un lucru la care nu vrea să se gândească
Digi24
Vasluiul nu mai este cea mai săracă zonă a țării. Ce județ i-a luat locul
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!