Prima pagină » Actualitate » Miruță anunță că un tren suplimentar cu motorină va circula de la Constanța către depozitele din țară

Miruță anunță că un tren suplimentar cu motorină va circula de la Constanța către depozitele din țară

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, care a primit ca atribuţii şi portofoliul Transporturilor, a declarat marți că a fost găsită o soluție pentru accelerarea transportului de carburanți pe cafea ferată, după problemele de aprovizionare semnalate de premierul demis Ilie Bolojan.

Miruță a precizat că, în urma întâlnirii desfășurate luni între Terminal Oil din Constanța și CFR, a fost identificat un interval orar suplimentar care permite circulția unui tren în plus cu motorină către depozitele din țară.

„Ilie Bojan este foarte preocupat și din postura de premier, și din aplecarea la Ministerul Energiei, unde dumnealui este interimar. Înțeleg că era o problemă de transport de la Oil Terminal pe calea ferată, era o aglomerație de trenuri pe zona până la Constanța. A existat ieri o întâlnire între cei de la Oil Terminal și cei de la CFR și s-a suplimentat, s-a găsit, în jurul prânzului, un interval orar în care să se permită traversarea încă unui tren cu combustibil, suplimentar față de cele două care existau conform programului curent. Deci CFR a mai găsit o cuantă de timp în care încă un tren cu motorină poate să circule”, a spus Miruță, la Digi 24.

Bolojan dă vina pe românii care merg pe Litoral pentru scumpirea carburanților

Luni, premierul demis Ilie Bolojan a explicat că scumpirea carburanților este influențată de mai mulți factori, dar cea mai mare problemă este una legată de aprovizionare. El a dat ca exemplu dificultățile de aprovizionare pe teritoriul țării, pentru că au loc lucrări la calea ferată, iar traficul feroviar este mult crescut către litoral din cauza sezonului estival, ceea ce determină întârzieri în transporul de combustibil dinspre Terminal Oil din Constanța către depozitele din țară.

„Dacă în criza precedentă aveam o problemă care în principal se baza pe preț, acum avem o problemă care în principal se bazează pe capacitatea de aprovizionare cu combustibili. De aici, din această capacitate, sigur vin și problemele de preț. În momentul în care există o cerere mare pe care aprovizionarea nu poate onora 100% de pe o zi pe alta, apare inevitabil o presiune pe preț”, a declarat premierul demis, luni după-amiază, după întălnirea cu peste 140 de persoane, principali consumatori şi patronate şi asociaţii din domeniu, în care Guvernul a discutat despre măsuri privind reducerea voluntară a consumului energiei în orele de seară.

„Suntem în situația în care, pe fondul circulației trenurilor înspre mare cu o frecvență mult mai mare decât în celelalte perioade ale anului, pe fondul lucrărilor la linia de cale ferată, care ne permite să circulăm pe un singur fir, sunt proiectele din PNRR care trebuie finalizate, a fost o problemă legată de transportul trenurilor cu motorină de la Oil Terminal către depozitele, în special din partea de vest a țării”, a declarat premierul demis.

Sursa video: Digi 24

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!