Prima pagină » Știri politice » Bolojan dă undă verde Transelectrica să taie curentul companiilor, în contextul crizei energetice. Cu cât timp trebuie să le anunțe înainte

Bolojan dă undă verde Transelectrica să taie curentul companiilor, în contextul crizei energetice. Cu cât timp trebuie să le anunțe înainte

Ilie Bolojan a transmis astăzi că va da undă verde Transelectrica să taie curentul companiilor, în contextul actualei crize energetice prin care România trece. Premierul demis a punctat că aceste măsuri pot fi notificate cu 24 de ore înainte.

Bolojan: ”Adoptarea acestor hotărâri ne pregătește pentru o situație posibilă pe care o putem avea în perioada următoare”

”Avem în plan limitarea consumului pentru clienții industriali conectacți la sistemul național. Mâine vom avea o ședință extraordinară în care să aprobăm aceste tranșe și ca Transelectrica să poată lua aceste măsuri cu o notificare de 24 de ore”, a transmis Ilie Bolojan.

Premierul demis a punctat că cetățenii, locuințele sau cunsumatorii casnici nu vor fi deconectați și, de asemenea, nici spitalele, stațiile care alimentează unități de gaze, de țiței.

”Cetățenii, locuințele, consumatorii casnici nu vor fi deconectați. Sunt exceptați. Inclusiv spitale, sanatorii, stații care alimentează unități de gaze, de țiței nu vor fi incluși în act. Adoptarea acestor hotărâri ne pregătește pentru o situație posibilă pe care o putem avea în perioada următoare.Aduc mulțumiri firmelor care au luat măsuri de reducere voluntară a consumului, lucru care s-a văzut în zilele care au trecut.

Menținerea cât mai redusă a consumului este necesară pentru a nu ajunge la măsuri de limitare a consumului sau de decuplarea manuală a unor consumatori industriali.Probleme pot apărea dacă grupul de la Cernavodă nu mai poate funcționa sau dacă importurile la ore de seară nu mai pot fi făcute. Mâine autorizăm Transelectrica să pună în vigoare acest normativ de limitare a consumului în sistemul național”, a transmis Bolojan.

Comentarii 2
  • Marius George

    Asta ce face acest dobitoc se cheama SABOTAJ INDUSTRIAL LA SCARA NATIONALA ! Este o alta incalcare flagranta a legii ! Alo Justitia ….Justitia 0 ! de ce nu luati masuri in confomitate cu Constitutia unui stat pe care ati depus juramant sa il aparati?

  • Domnule Bolojan:

    Dumneavoastra sunteti pentru Romania sau doar pentru cei ce va platesc?
    Cum puteti sa ne mintiti ca Dacia si Ford isi intrerup activitatea ca sa reduca consumul, cand ei fac asta mereu in august pentru concedii?
    Sunteti constient ca ati distrus tara cu taxele aberante?
    Sunteti agent strain?
    Care e etnia dvs, tigan ungur, tigan evreu sau care?
    Care sunt studiile dvs?
    Mai mintiti mult cu criza energetica, terorizati popoprul roman ca sa il saraciti si sa dati energie la altii?

    Thsk.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Am avut politica prostului”. Sute de mii de dolari cheltuiți pentru fotografii cu Trump, spune Băsescu
Digi24
Ce se știe despre gruparea Statul Masculin, care a revendicat valul de amenințări cu bombe care vizează zboruri din Europa
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
Ce alocație primesc, de fapt, copiii ucraineni, comparativ cu cei români? De unde vine mitul celor 3.800 de lei care circulă din nou pe rețelele de socializare
Mediafax
„A căzut ca un trăsnet!” Președintele Israelului, șocat de decizia lui Trump de a opri ajutorul militar american
Click
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!