Dragoș Pîslaru a dus dedublarea la un alt nivel. În calitate de ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, acesta îl ceartă pe Pîslaru de la Ministerul Muncii pentru că proiectul noii Legi a salarizării nu include modificările cerute pentru angajații care gestionează fonduri europene. Totodată, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene avertizează că lipsa acestor modificări riscă să ducă la plecarea specialiștilor și să afecteze capacitatea României de a atrage fonduri europene.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Ministerului Muncii o serie de observații la proiectul noii Legi a salarizării. Instituția solicită modificarea grilei de salarizare pentru personalul care gestionează fonduri europene și susține că actuala formă a proiectului nu reflectă complexitatea activității și responsabilitățile acestei categorii de angajați.
Situația a atras imediat reacția Sindicatului „MIPE Normalitate”, care a remarcat faptul că solicitarea pleacă de la un minister condus de aceeași persoană care conduce și Ministerul Muncii.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fdragos-pislaru-in-vizorul-sindicatelor-politistilor-i-se-cere-demisia-imediata-care-sunt-motivele2-1280x853.jpg)
„Ministrul MIPE, Dragoș Pîslaru, îi cere ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, să rezolve problema legată de salarizare din MIPE! Noi așteptăm rezultatul acestei dificile negocieri… a domnului ministru cu el însuși. Ministrul MIPE ne dă dreptate – dar, deocamdată, doar pe hârtie, nu și în practică”, au transmis reprezentanții sindicatului.
Potrivit punctului de vedere transmis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, observațiile formulate de instituție coincid, în mare parte, cu solicitările Sindicatului „MIPE Normalitate”. MIPE cere modificarea Anexei VIII din proiectul Legii salarizării, astfel încât personalul din cadrul organismelor intermediare pentru programele operaționale aflate în subordinea ministerelor să fie încadrat la nivelul II de salarizare, în locul nivelului I.

Ministerul argumentează că această modificare reflectă nivelul de complexitate al activității, responsabilitățile asumate și contribuția angajaților la funcționarea sistemului de management și control al fondurilor europene. De asemenea, MIPE susține că măsura nu produce un impact negativ asupra bugetului de stat, deoarece cheltuielile salariale reprezintă costuri eligibile și sunt rambursate din fonduri europene prin Programul Asistență Tehnică 2021-2027.
„Precizăm că observațiile formulate sunt, în mare măsură, convergente cu punctul de vedere exprimat de Sindicatul «MIPE Normalitate», numeroase dintre aspectele semnalate fiind identificate și de instituția noastră în urma analizei efectuate, inclusiv în ceea ce privește coeficienții de salarizare aplicabili personalului din cadrul Organismelor Intermediare Regionale.
Astfel, s-a solicitat modificarea Anexei nr. VIII din proiectul de lege, în sensul încadrării personalului din cadrul organismelor intermediare pentru programele operaționale aflate în subordinea ministerelor la nivelul II de salarizare, în locul nivelului I”, se arată în punctul de vedere transmis de MIPE.
Reprezentanții Sindicatului „MIPE Normalitate” susțin că angajații nu au nevoie doar de susținere declarativă, ci de modificări concrete în proiectul Legii salarizării.
„Dacă MIPE susține aceste revendicări, atunci ele trebuie susținute până la capăt, în Guvern, în proiectul Legii salarizării și, în final, în grila de salarizare. Altfel, rămânem în situația paradoxală în care MIPE recunoaște problema și ne dă dreptate oficial, dar propriii angajați continuă să suporte consecințele unei salarizări discriminatorii”, au transmis sindicaliștii.
Aceștia afirmă că personalul care gestionează fonduri europene a suportat diminuări salariale de aproximativ 30% în 2025 și că proiectul noii Legi a salarizării aduce noi discriminări și noi scăderi ale veniturilor. Sindicatul consideră că eliminarea unor stimulente și transformarea majorării salariale acordate pentru gestionarea fondurilor externe într-un spor variabil pot accentua plecarea specialiștilor din sistem.
„Am aprecia dacă Ministrul Pîslaru de la MIPE trebuie să-l convingă pe ministrul Pîslaru de la Muncă să pună în aplicare ceea ce MIPE susține oficial că este corect și justificat! Dincolo de ironie, pentru angajații MIPE problema este cât se poate de serioasă.
După ce, în anul 2025, personalul care gestionează fonduri europene a suportat diminuări ale veniturilor de aproximativ 30%, fiind singura categorie din administrația publică supusă unor asemenea reduceri, proiectul noii Legi a salarizării aduce noi discriminări și noi diminuări ale veniturilor. Efectele negative ale unor măsuri lipsite de logică încep deja să se vadă: demotivarea și plecarea specialiștilor, exact într-un moment în care România are nevoie de consolidarea capacității administrative pentru atragerea fondurilor europene”.
De asemenea, sindicaliștii avertizează că România riscă să piardă specialiștii implicați în gestionarea fondurilor europene și, odată cu ei, să apară întârzieri sau chiar pierderi de fonduri europene.
„Nu mai este nevoie de încă o declarație de susținere. Este nevoie de măsuri concrete. Este nevoie ca noua Lege a salarizării să premieze performanța, nu să o penalizeze, să elimine discriminările, nu să creeze altele noi. România nu își permite să piardă specialiștii care aduc fonduri europene și, odată cu ei, să riște întârzieri sau pierderi de fonduri. Guvernul unui stat trebuie să își susțină profesioniștii, nu să îi pună la colț!”, au conchis reprezentanții sindicatului.