Prima pagină » Actualitate » Zeci de protestatari s-au adunat în Piața Victoriei, la opt ani de la protestul din 10 August. Ce revendicări au manifestanții

Zeci de protestatari s-au adunat în Piața Victoriei, la opt ani de la protestul din 10 August. Ce revendicări au manifestanții

Zeci de protestatari s-au adunat în Piața Victoriei, la manifestația organizată de Asociația „Corupția ucide”, pentru a contesta deciziile din dosarul privind intervenția Jandarmeriei din 10 august 2018. În mesajul publicat înaintea protestului, asociația acuză că, după opt ani de anchete și proceduri judiciare, responsabilitatea pentru evenimentele din Piața Victoriei nu ar fi fost stabilită în mod satisfăcător.

Organizatorii au contestat modul în care au fost evaluate unele dintre incidentele petrecute în 2018 și susțin că mărturiile victimelor și imaginile surprinse în timpul intervenției nu ar fi primit greutatea pe care o merită. Protestatarii cer stabilirea întregului lanț de responsabilitate, inclusiv în privința deciziilor care au precedat intervenția forțelor de ordine și folosirea gazelor lacrimogene. La protestul de luni, au participat aproximativ 50 de persoane.

Sondaj Gândul


Crezi că Traian Băsescu ar fi cea mai bună propunere de premier acum?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Protestatarii susțin că dosarul ar putea ajunge la prescripție

Unul dintre principalele motive invocate pentru organizarea protestului este apropierea termenului despre care asociația susține că ar putea conduce la prescrierea faptelor.

Potrivit organizatorilor, prescripția ar urma să intervină în octombrie 2026, situație despre care avertizează că ar putea face ca unul dintre cele mai importante dosare privind violențele produse la o manifestație după 1989 să se încheie prin trecerea timpului, fără clarificarea tuturor responsabilităților.

Printre revendicările anunțate se numără aflarea adevărului cu privire la persoanele care au dispus intervenția din 10 august 2018 și tragerea la răspundere a tuturor celor care au încălcat legea, indiferent de funcțiile ocupate.

„Vin la proteste să aflu ce vrem, ce vrea poporul. Și uitați că lucrurile au mers pe invers, chiar și și alegerile făcute acuma. Nicușor Dan – altceva așteptam de la el, ne așteptam să să susțină Justiția și statul de drept. Când am văzut ce procurori șefi de parchete a pus, m-am luat cu mâinile de cap”, a declarat o protestatară.

„Am început să vin la meeting-uri pentru că nu se mai poate. Repet: suntem împrumutați pe trei generații. Noi, care puteam să fim a doua Elveție, dacă ne-a lăsat Dumnezeu o țară frumoasă cu de toate Deltă, munți. Mare păcat”, a declarat un pensionar participant la protest.

Foto: Oana Zvobodă

Achitări în primă instanță

La o zi după evenimentele din 10 august 2018, procurorii Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar București s-au sesizat din oficiu și au deschis dosarul penal. În iunie 2019, dosarul a ajuns la DIICOT, care l-a și clasat un an mai târziu. În martie 2021, DIICOT cere redeschiderea acestuia, dar Tribunalul București îi respinge cererea.

Surprinzător, în aprilie 2021, protestatarul Ioan Crăciuneanu, în calitate de persoană vătămată, a contestat clasarea dosarului, iar Curtea de Apel i-a admis sesizarea. Abia în 2023, după aproape 5 ani de la protest, dosarul a ajuns în instanță, la Tribunalul Militar București. Pe 8 august, procurorii trimit în judecată 16 membri ai Jandarmeriei, printre care se afla și fostul șef, Sebastian Cucoș.

Singurii găsiți vinovați pentru purtare abuzivă au fost patru jandarmi din cadrul Jandarmeriei București. Ei au fost condamnați la câte un an de închisoare cu suspendare, însă condamnarea este cu amânare. Asta înseamnă că respectivele condamnări nu vor fi consemnate în cazier, dacă pe durata termenului de supraveghere inculpații nu vor săvârși alte fapte penale. Cei patru jandarmi au de respectat un program de supraveghere timp de doi ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!