Prima pagină » Actualitate » Susţinătorii lui Dominic Fritz ies în stradă. Miting pentru edilul Timişoarei care ar urma să plece acasă din cauza legii incompatibilităţii

Susţinătorii lui Dominic Fritz ies în stradă. Miting pentru edilul Timişoarei care ar urma să plece acasă din cauza legii incompatibilităţii

Susţinătorii lui Dominic Fritz ies în stradă. Miting pentru edilul Timişoarei care ar urma să plece acasă din cauza legii incompatibilităţii

Odată ce magistraţii Curţii Constituţionale au decis, luni, că amendamentul cu privire la conflictul de interese din noua Lege ANI este constituţional, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, ar trebui să părăsească funcţia la 30 de zile de la promulgarea textului de lege.

Prin urmare, Federația Inițiativa Timișoara și Alternativa Civică Timişoara pregătesc un miting  de susţinere pentru Dominic Fritz, miercuri, 19 august, de la ora 19.00, în Piaţa Operei din Timişoara. 

„Decizia CCR de anulare a principiului neretroactivității, aflat la baza oricărui stat democrat nu e decât un alt semn că justiția în România a devenit un instrument de persecuție politică.
Oricând, oricare dintre noi, ce nu intră în grațiile bandelor de pesedisto-securiști pot ajunge pe liste negre sau pot fi executați administrativ sau politic. Astăzi Dominic Fritz, mâine oricine nu acceptă să le fie obedienți.

Nu se mai feresc de nimic, nu mai contează nimic!
Moștenitorii burgheziei roșii a Partidului Comunist și a Securității și-au luat statul român pe proprietate privată.
Au capturat România și-o siluiesc în fiecare zi.

Împotriva Timișoarei au o ură organică pentru că întotdeauna a fost altfel.
Niciodată nu li s-a supus, niciodată nu a acceptat să fie condusă de ei.
Grupurile pesedisto-securiste au încălcat toate legile în speranța că acum vor pune mâna pe Orașul Libertății.

Va trebui să le demonstrăm că nu au nicio șansă!”, transmit organizatorii pe pagina de facebook a evenimentului.

Miza Legii ANI, un jalon 770 de milioane de euro în PNRR

Textul adoptat de Parlament prevede încetarea mandatului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor dispoziții, în condițiile prevăzute de lege. Dominic Fritz se află exact într-o asemenea situație, după hotărârea definitivă pronunțată de ÎCCJ în luna iunie.

Agenția Națională de Integritate a stabilit că, în anul 2020, edilul a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal. Documentația tehnică aferentă proiectului fusese realizată de firma unui arhitect care îl împrumutase pe Fritz cu 25.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale din 2020.

ANI a considerat că existența relației financiare, urmată de participarea primarului la emiterea actului administrativ, a creat un conflict de interese.

Dosarul Fritz a ajuns să se intersecteze și cu una dintre cele mai importante mize financiare ale momentului. Legea integrității reprezintă un jalon din PNRR asociat unei sume de aproximativ 770 de milioane de euro, iar termenul pentru îndeplinirea acestuia este finalul lunii august.

Comentarii 2
  • Gheorghe Viorel

    Sunt ff convins ca ies toate ong-urile ,mai ales cele platite de guvern si de primarii ptr protejarea sorosistilor ,sa nu uitam cind Nicusor cind era primarul capitalei a intrerupt ajutorul ptr handicap si ptr cei bolnavi de cancer 2 ani sa poata da unui ong 1 milion euro , asta ca recompensa ptr sustinerea in alegeri ptr primaria capitalei ,asta inseamna MITA catre ONG -urile din capitala ce ies la manifestatii de sustinere a infractorilor sustinuti de usr si guvern

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?