Nea Mihai, celebrul patiser din Piața Amzei, care face merdenelele de la care a plecat un adevărat scandal provocat de Edmond Niculușcă, a avut o primă reacție pe Facebook.
„Vă mulțumim din suflet tuturor celor care ne-ați susținut și ne susțineți, ne-ați scris, ne-ați încurajat și ne-ați arătat că, dincolo de orice situație apărută, contează oamenii și relațiile construite în timp”, a transmis Nea Mihai, pe Facebook.
Nea Mihai mai spune că nu patiseria pe care o administrează nu-și dorește războaie.
„Pentru noi, Piața Amzei înseamnă familie, muncă, oameni și o comunitate în care ne dorim să existe loc pentru toată lumea. Nu ne dorim războaie, rivalități sau polemici. Credem că fiecare își poate vedea de drumul său, cu respect pentru cei din jur. Mii de mulțumiri pentru toată susținerea voastră”, a mai scris acesta.
După postarea restaurantului Mița Biciclista, în care merdenelele cu margarină de la Nea Mihai au fost prezentate ca fiind specifice unor cetățeni din pătura de jos a societății, oamenii au decis să susțină mica patiserie din Amzei.
Clienții s-au strâns în număr mare ca să cumpere merdenele, în timp ce la celebrul local nu era nimeni. Reporterul Gândul a vorbit cu oamenii aflați la coadă în Amzei, care și-au exprimat mâhnirea față de abordarea inadecvată a localului Mița Biciclista. Printre aceștia s-au numărat și vedete precum Dan Teodorescu, de la trupa Taxi, sau Zarug.