Criza energetică scoate la iveală factura ultimilor 30 de ani. Cum a ajuns România să-și piardă industria, să închidă capacități energetice și să vândă energia ieftin, dar să o cumpere scump. Doctorul inginer Petru Ianc face radiografia crizei

România traversează una dintre cele mai complicate crize din sectorul energetic din ultimele trei decenii. Ambele reactoare de la Cernavodă sunt oprite, țara se află în stare de alertă energetică, Dunărea a ajuns la un nivel critic, iar în anumite intervale ale zilei România produce mai multă energie decât poate consuma și o vinde la prețuri semnificativ mai mici peste graniță. Seara, când producția fotovoltaică dispare și consumul crește, ajunge să cumpere energie la prețuri de câteva ori mai mari.

Situația actuală are cauze care merg dincolo de secetă, războiul din Ucraina sau creșterea prețurilor la energie din ultimii ani. În spatele crizei de astăzi se află transformări care au început în urmă cu mai bine de 30 de ani, iar doctorul inginer Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, a vorbit, în exclusivitate pentru Gândul, despre cum s-a ajuns aici, despre deciziile care au schimbat sistemul energetic românesc și despre legătura dintre declinul energetic și dezindustrializarea României.

FLASH NEWS Elena Udrea, amintiri de când era fugită în Costa Rica. Ce mesaj a postat fosta politiciană

16:46

ALEGERI Rusia a raportat atacuri cibernetice asupra sistemului de vot electronic, dar procesul electoral continuă. Câți ruși s-au prezentat la urne

16:45

 Loading ...

Cum a ajuns România să aibă energie când nu are nevoie și deficit exact atunci când consumul este mai mare

Pentru a înțelege criza actuală, Petru Ianc se întoarce la momentul în care România avea un sistem energetic integrat. RENEL producea energie în bandă. Practic, până la restructurarea RENEL, energia hidro, nucleară și pe cărbune erau gestionate în cadrul aceleiași structuri, ceea ce permitea folosirea împreună a unor surse cu costuri și caracteristici diferite. După restructurarea RENEL din 1998, aceste surse au fost separate și introduse într-un model în care trebuiau să concureze, deși aveau roluri diferite în funcționarea sistemului energetic.

„RENEL îngloba energie pe apă, pe cărbune și pe nuclear. Și se vindea energia la un preț mediu, o medie ponderată. Cât se producea la nuclear, cât se producea la apă, cât se producea la cărbune, se făcea o medie și se vindea energia. Le îngloba pe toate, se făcea o politică comună. Pentru că toate intrau în rețeaua electrică, toate energiile astea intrau în conductă, în autostrada rețelei electrice și se vindeau apoi în distribuție cu un singur preț, cu un preț mediu”.

Problema ridicată de Petru Ianc este că această schimbare a coincis cu reducerea treptată a capacităților energetice clasice. În locul unei strategii care să urmărească simultan dezvoltarea nuclearului, hidroenergiei și a altor surse controlabile, România a început să închidă mine și centrale, în timp ce proiecte energetice importante au rămas nefinalizate. Acesta vorbește și despre proiectul inițial de la Cernavodă, despre care spune că prevedea cinci unități, fiecare cu o capacitate de aproximativ 700 MW, și susține că finalizarea tuturor ar fi însemnat aproximativ 3.500 MW de capacitate nucleară.

„Noi aveam cinci unități la Cernavodă și trei n-au fost terminate niciodată. Cum vă explicați că România n-a fost încurajată niciodată să finalizeze cele cinci unități? Am fi avut 5 unități ori 700 MW, adică 3.500 MW am fi avut astăzi energie nucleară. Cum vă explicați că s-au pus piedici pentru finalizarea centralelor pe apă? Niciuna n-a fost finalizată. Piedici peste piedici. În felul acesta energia a devenit din ce în ce mai puțină și mai scumpă”.

„Energia regenerabilă este degeaba pentru că e multă și nu poate fi consumată”

Sursele de energie în bandă au început să fie înlocuite treptat de surse regenerabile, a căror producție este dependentă de condițiile meteorologice și de momentul zilei. În lipsa unor capacități suficiente de stocare și flexibilitate, această schimbare a adăugat noi dezechilibre sistemului energetic și a ridicat probleme de siguranță energetică. Pe de altă parte, oprirea simultană a celor două reactoare de la Cernavodă nu este doar o problemă tehnică punctuală. România se confruntă cu paradoxul energiei produse în timpul zilei. Extinderea producției fotovoltaice a creat intervale în care oferta depășește cererea internă, iar energia este exportată la prețuri foarte mici.

Imediat ce apune soarele, producția scade rapid, consumul crește, iar sistemul este obligat să apeleze la alte surse și la importuri. Problema nu este că energia ajunge peste graniță, ci faptul că țara noastră nu are suficiente capacități de stocare și flexibilitate pentru a transforma surplusul de la prânz în energie disponibilă în orele cu consum ridicat. La nivel comparativ, Bulgaria a ajuns la aproximativ 2.500 MWh de capacitate de stocare, în timp ce România are în jur de 600 MWh.

În acest sens, Petru Ianc remarcă una dintre problemele structurale ale politicii energetice românești. În opinia sa, regenerabilele au fost dezvoltate fără ca România să pună în paralel suficient accent pe sursele de energie în bandă și pe înmagazinare.

„Au început politicile europene de energie regenerabilă. Care este o energie regenerabilă scumpă și dificilă. Energia regenerabilă produsă în timpul zilei este degeaba pentru că e multă și nu poate fi consumată și se vinde degeaba. Cum vă imaginați că politica energetică a României a fost atât de deficitară, încât nici într-un moment, nici într-o strategie nu s-a gândit la siguranța energetică a României? Adică au fost dezvoltate energiile regenerabile, închise energiile în bandă, adică cărbune, nedezvoltând energiile pe hidro, cu centrale nucleare fragile, care au dus la lipsa oricărei preocupări pentru înmagazinare.”

Cum a ajuns energia scumpă să lovească exact industria care avea nevoie de energie ieftină

Criza energetică nu poate fi însă desprinsă de dispariția industriei. Pentru o economie cu mari capacități industriale, energia scumpă este o problemă de competitivitate. Pentru România, care a pierdut deja o mare parte din industrie, energia scumpă poate fi și o explicație pentru dispariția ultimelor verigi ale marilor lanțuri de producție.

Petru Ianc susține că energia era elementul comun al întregii industrii și că, în unele ramuri, ajungea la o pondere foarte mare în costul produsului. În această logică, creșterea continuă a prețului energiei nu a lovit doar în facturile consumatorilor, ci a decis efectiv dacă o fabrică mai poate concura cu un producător din vestul Europei.

„Elementul comun al întregii industrii era energia. Și atunci, dacă făceai o politică prin care costurile energiei creșteau continuu, gradual, energia fiind un element de cost al industriei, în unele ramuri mergând până la 50-60%, cum era industria chimică, de exemplu, la îngrășăminte. Dacă prețul acestui element de cost creștea continuu, competitivitatea industriei din România scădea în mod continuu”.

De la resursa naturală la produsul finit. Cum s-au rupt lanțurile industriale ale României

Petru Ianc dă exemplul unor lanțuri industriale care legau exploatarea resurselor de prelucrare și apoi de fabricarea produsului finit. În cazul cuprului, filiera pornea de la exploatarea minieră și rafinare și continua către industria constructoare de mașini, industria de apărare și industria electronică. România avea filiere pentru cupru, petrol, sare, lemn, celuloză și siderurgie.

„Aveam filiera plumbului și a zincului. Era la Copșa Mică, făceam plumb, zinc. Era filiera țițeiului. Filiera țițeiului însemna petrochimia, tot ce înseamnă fibre, propan, propilenă. Tot ce însemna până la fibre sintetice și medicamente din rafinarea petrolului. Aveam filiera sării: Râmnicu Vâlcea, Govora, Ocna Mureș care însemna materie primă pentru industria sticlei și tot ce însemna ceramică”.

Filiera gazului natural însemna îngrășăminte, fibre, produse plastice și alte ramuri industriale care foloseau această resursă ca materie primă sau sursă de energie. În cazul cărbunelui, lanțul energetic era legat și de marile centrale din Oltenia. Complexul Energetic Oltenia includea centralele de la Rovinari și Turceni, capacități care au avut un rol important în producția de energie electrică a României.

„Aveam materia primă pentru industria textilă, lână, in, cânepă care erau valorificate până la textile ecologice. Aveam filiera celulozei din stuf, din tot ce însemna deșeuri de pădure și așa mai departe. Aveam filiera mobilei și a lemnului de construcție. Toate astea valorificau resursa naturală a României”.

Cine este responsabil pentru criza energetică din România

Când vine vorba de cine este responsabil pentru criza energetică, responsabilitatea nu poate fi atribuită unui singur guvern, unui singur nume sau unei singure privatizări. În ultimele trei decenii, mai multe decizii și evoluții au contribuit la declinul energetic: restructurarea sistemului, închiderea unor capacități, privatizări, schimbarea modelului pieței, politicile de decarbonizare, dezvoltarea regenerabilelor și investițiile întârziate în hidro, nuclear și stocare. Peste acestea s-au suprapus crizele economice, pandemia și războiul din Ucraina.

Petru Ianc susține că România a fost transformată într-o piață pentru produsele vest-europene și într-o sursă de resurse naturale. Doctorul inginer pornește de la diferența dintre ce avea România la începutul anilor 90 și ceea ce a mai rămas astăzi. În opinia sa, România avea industrie care consuma propriile resurse și, în același timp, o industrie care acoperea o mare parte din piața internă.

„Și atunci înseamnă că ceea ce a văzut Uniunea Europeană a fost ca România să devină o bază de desfacere pentru produsele vest-europene, toate produsele industriale. Și, în același timp, să fie Uniunea Europeană cu resursele naturale ale României.

În felul acesta România este în situația actuală în care, sigur că pe parcurs au apărut evenimente, crize economice, începând în 2008, 2020, 2021, 2022, războiul din Ucraina, dar toate au mers într-un singur sens. În sensul în care energia a fost din ce în ce mai scumpă”.

Cum ieșim din criză? Ce soluții vede Petru Ianc pentru energia și industria României

Pentru doctorul inginer Petru Ianc, ieșirea din criza energetică pornește de la o definiție simplă a securității energetice: România trebuie să aibă energie suficientă în orice moment, inclusiv la vârful de consum, dar și la un preț care să permită industriei românești să concureze pe piața europeană.

„Din punctul de vedere al consumatorului, inclusiv al consumatorului industrial, securitatea energetică înseamnă energie suficientă în mod continuu, zi și noapte, iarnă și vară, inclusiv la maxim de consum. Și energie la un preț accesibil, cel puțin la nivelul producătorilor europeni cu care industria din România este în competiție.”

Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița – Lăpustești

Doctorul inginer atrage atenția că România ajunge să importe cantități mari de energie în perioadele de consum maxim și să exporte în timpul zilei, când producția regenerabilă este ridicată și prețurile pot coborî foarte mult. În opinia sa, problema este dezechilibrul dintre energia în bandă și producția discontinuă din surse regenerabile.

„Insecuritatea energetică a României este dată de dezechilibrul dintre cantitățile de energie în bandă și cantitățile discontinue de energie, în general regenerabilă. Când consumul este maxim, energia este puțină și energia regenerabilă nu este deloc. Teoretic, acest dezechilibru poate fi atenuat prin stocarea energiei regenerabile, prin investiții în baterii sau pompaj.”

Hidrogenul, soluția pentru stocarea energiei și decarbonizarea industriei

În viziunea sa, România trebuie să crească producția de energie în bandă, prin finalizarea investițiilor în nuclear și hidro, dar și să dezvolte capacități de stocare. Bateriile și centralele cu pompaj pot prelua surplusul de energie regenerabilă din timpul zilei și îl pot transforma în energie disponibilă atunci când consumul crește.

În ceea ce privește stocarea prin pompaj, Petru Ianc explică mecanismul pornind de la proiectul Tarnița: „energia produsă în exces în timpul zilei poate fi folosită pentru a pompa apa într-un lac superior, iar aceasta poate fi transformată ulterior în energie hidro atunci când sistemul are nevoie”.

„Stocarea, indiferent de metodă, baterii sau pompaj, va livra energie scumpă, mai ieftină decât cea importată astăzi, dar mai scumpă și imposibil de suportat pentru industria mare consumatoare. Matematic, acest deziderat poate fi atins prin creșterea energiei în bandă până la nivelul maximului de consum, prin finalizarea investițiilor în energie nucleară.”

Totuși, stocarea nu este, în opinia lui Ianc, suficientă pentru a rezolva problema prețului. România are nevoie de mai multă energie produsă constant, iar regenerabilele trebuie integrate într-un sistem capabil să echilibreze producția și consumul. În același timp, Petru Ianc consideră că energia regenerabilă trebuie folosită și pentru producerea hidrogenului, ca formă de stocare și ca soluție pentru unele industrii care vor trebui să renunțe treptat la combustibilii fosili.

„Energia regenerabilă va fi cea care va produce hidrogen, tot ca formă de înmagazinare, de rezervă, de stoc. Asta este baza energiei verzi și a decarbonizării: hidrogenul.”

Fără energie competitivă, nu poate exista reindustrializare

Pentru Petru Ianc, următorul pas este refacerea industriei. Acesta susține că România nu poate atrage investiții industriale importante în condițiile unor prețuri ridicate la energie. Reindustrializarea ar trebui să pornească, în opinia sa, de la resursele pe care România le are deja: cupru, plumb, zinc, grafit, gaz natural, petrol, sare, lemn sau produse agricole. Nu prin exportul materiilor prime, ci prin prelucrarea lor în țară și obținerea unor produse cu valoare adăugată.

„În condițiile prețurilor actuale ale energiei nu putem vorbi de relansarea industriei prin noi investiții naționale sau străine. Restabilirea unor prețuri normale, la nivel european, pentru energie ar crea premisele unor dezvoltări industriale. Redeschiderea minelor nu trebuie făcută pentru a exporta minereu, ci concomitent cu proiecte de rafinare și prelucrare în țară, în produse cu valoare adăugată.”

Același principiu, spune Ianc, ar trebui aplicat inclusiv în industria agriculturii, textile, lemnului, gazului natural, petrolului și siderurgiei.

„Trebuie refăcute lanțurile industriale bazate pe resursele naturale ale României, inclusiv cele oferite de agricultură.”

Reindustrializarea României începe și cu forța de muncă

În final, doctorul inginer consideră că o astfel de strategie nu poate exista fără o implicare mai clară a statului, fără investiții atent analizate și fără o forță de muncă pregătită pentru industria care ar urma să fie reconstruită. Iar aici intră și educația, spune Ianc, inclusiv printr-o regândire a învățământului tehnic și dual.

„Demersurile în această direcție de reindustrializare necesită politici înțelepte: energie suficientă și la prețuri rezonabile, un regim fiscal atractiv, investiții străine atent analizate, înțelepte și garantate, cu implicarea statului în rol de supraveghere și control și a forței de muncă pregătite tot de stat. De asemenea, avem nevoie de un sistem de învățământ mediu și universitar de calitate și de regândirea învățământului dual”.