Benzinăriile din România sunt verificate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în contextul modificărilor recente ale prețurilor la carburanți. Comisarii urmăresc adaosul comercial practicat de operatori și modul în care sunt ajustate prețurile de la o zi la alta.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că a demarat o amplă campanie de control în stațiile de distribuție a carburanților din întreaga țară.
Verificările vizează respectarea prevederilor Legii nr. 162/2026, iar comisarii analizează atât adaosul comercial practicat de benzinării, cât și modul în care sunt modificate prețurile carburanților în fiecare zi.
Potrivit președintelui ANPC, Csaba Lajos Békési, autoritatea verifică situația pe o perioadă de trei luni, iar adaosul comercial trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de lege.
„Autoritatea, împreună cu colegii noștri, pe baza unor raportări și baza unor situații, verificăm pe o perioadă de trei lui adaosul practicat, care nu poate fi modificat odată practicat, el rămâne în contabilitatea unități și în evidențele fiscale și în gestiunea unității. Verificăm adaosul comercial practicat de către aceste stații de carburant, acești distribuitori de carburant, astfel încât acesta să nu fie mai mare decât media adaosului utilizat pe parcursul anului 2025. Concluzia este foarte simplă: dacă practică un adaos mai mare decât în anul 2025, operatorul economic este pasibil de amendă”, a explicat președintele ANPC, Csaba Lajos Békési, la B1TV.
O altă regulă verificată de comisarii ANPC se referă la momentul în care operatorii pot majora prețurile carburanților.
„Operatorii economici au dreptul la o singură majorare în fiecare zi, care nu poate fi făcută mai târziu de ora 12 în fiecare zi”, a declarat președintele ANPC, Csaba Lajos Békési, la Digi24.
Campania ANPC vine în contextul modificărilor recente ale prețurilor la carburanți și al măsurilor adoptate de autorități pentru limitarea impactului acestora asupra consumatorilor.
În a doua jumătate a lunii august, Ministerul Finanțelor a anunțat ajustarea reducerii accizei aplicate motorinei, în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă.
Ministerul Finanțelor a anunțat că reducerea temporară a accizei pentru motorina standard va ajunge la 25% în perioada 1-15 septembrie 2026.
Măsura a fost stabilită în urma evaluării bilunare prevăzute de mecanismul introdus prin Legea nr. 162/2026. Noua ajustare reprezintă o diminuare cu 701,07 lei pentru 1.000 de litri, respectiv 829,69 lei pe tonă.