Banca Naţională a României anunţă că lansează, la 14 septembrie, în circuitul numismatic, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, dedicată lui Eugeniu Carada, întemeietorul BNR, de la naşterea căruia se împlinesc 190 de ani. Bancnota are o valoare nominală de 100 lei, iar preţul de vânzare este de 240 lei, inclusiv TVA şi pliantul de prezentare.
„Începând cu data de 14 septembrie 2026, Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naţionale a României – 190 de ani de la naştere şi o coală specială formată din 4 bancnote aniversare pentru colecţionare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naţionale a României – 190 de ani de la naştere”, arată BNR într-un comunicat de presă.
Bancnota are următoarele caracteristici: dimensiuni 147 x 82 mm, cu o toleranţă de ± 1 mm (identice cu cele ale bancnotei de circulaţie cu valoarea nominală de 100 lei), culoare predominantă albastru, ea fiind imprimată în tehnică mixtă: ofset şi în relief, pe suport de polimer, având fereastră transparentă complexă, pe verticală, cu portret multiton şi OVMI (SPARK®).
Pe aversul bancnotei se regăsesc elemente grafice precum, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul şi semnătura lui Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naţionale a României, dedesubt, numele acestuia şi anii de viaţă, respectiv „EUGENIU CARADA 1836-1910”. În zona centrală, se află o imagine a Sălii Ghişeelor din Palatul Vechi al Băncii Naţionale a României peste care este suprapus un detaliu al sălii reprezentând o acvilă, iar în spatele acesteia un scut ornamentat cu sigla BNR, precizează oficialii instituţiei. Pe reversul bancnotei, este imprimată o imagine a Palatului Vechi al BNR.
Bancnotele aniversare pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimate pe suport de polimer, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naţionale a României – 190 de ani de la naştere sunt introduse în pliante de prezentare a emisiunii, al căror text este redactat în limbile română, engleză şi franceză. Fiecare coală specială formată din 4 bancnote aniversare pentru colecţionare cu valoare nominală de 100 lei este însoţită de un certificat de autenticitate. Ambele sunt introduse într-un plic personalizat.
Tirajul aprobat pentru această emisiune numismatică este de 16.000 de bancnote aniversare pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei şi 1.000 de coli speciale formate fiecare din 4 bancnote aniversare pentru colecţionare cu valoare nominală de 100 lei.
Preţul de vânzare a bancnotei aniversare pentru colecţionare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naţionale a României – 190 de ani de la naştere este de 240,00 lei, inclusiv TVA şi pliantul de prezentare, iar pentru coala specială formată din 4 bancnote aniversare pentru colecţionare cu valoare nominală de 100 lei, cu tema Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naţionale a României – 190 de ani de la naştere este de 840 de lei, inclusiv TVA şi certificatul de autenticitate.
Lansarea în circuitul numismatic a bancnotelor aniversare pentru colecţionare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, iar vânzarea acestora va începe de la 15 septembrie 2026.