Prim-vicepreședintele PSD Ionuț Pucheanu a oferit, la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, detalii despre discuțiile purtate de social-democrați înaintea consultărilor de la Cotroceni. Pucheanu a relatat că Sorin Grindeanu le-ar fi spus colegilor, în drum spre Palatul Cotroceni, că Siegfried Mureșan reprezintă „cea mai corectă decizie” pentru funcția de premier. Totuși, liderul PSD Sorin Grindeanu a postat un mesaj pe Facebook imediat după anunțul președintelui, în care preciza că „a luat act cu surprindere şi dezamăgire de propunerea lui Nicuşor Dan în ceea ce priveşte funcţia de prim-ministru al României”. Urmărește emisiunea live aici.
Prm-vicepreședintele PSD a povestit ce s-a discutat în drum spre Palatul Cotroceni între membrii delegației conduse de Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, informațiile neoficiale arătau deja orientarea președintelui către nominalizarea europarlamentarului liberal. Ba chiar a adăugat că Sorin Grindeanu considera corectă varianta Siegfried Mureșan.
„Sincer, v-am spus, aveam ceva indicii. Indiciile sunt discuțiile pe surse. Trebuie să dau din casă puțin și să știți că, pe drumul pe care l-am făcut astăzi de la sediul partidului la Cotroceni, împreună cu ceilalți colegi ai mei, Sorin Grindeanu ne-a și spus: «Dacă președintele e într-adevăr corect și are și tot ce îi trebuie, decizia corectă ar fi cu Siegfried Mureșan. Să aibă curaj, forță»”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Ionuț Pucheanu consideră că PSD ar avea toate motivele să resimtă o frustrare politică în urma ultimelor decizii de la Palatul Cotroceni. Edilul gălățean amintește că PSD a asigurat stabilitatea și a susținut inițiativele președintelui într-o măsură mult mai mare decât PNL.
„I-am ținut spatele lui Nicușor mai mult decât PNL. Dacă e cineva dezamăgit, cred că aceia ar trebui să fim noi”, a subliniat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, la Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu.
Desemnarea noului candidat la funcția de premier este explicată de reprezentantul PSD ca o alegere strict matematică a președintelui. Nicușor Dan a ales să colaboreze cu forțele politice care însumează o pondere parlamentară superioară celei deținute de social-democrați.
„Președintele se dovedește a fi un om calculat, ținând cont. Intru în retorica asta, pe care am auzit-o în ultima perioadă, și anume că alianța PNL-USR are cu 27% voturi mai multe decât are PSD în momentul de față și a ales omul partenerii cu voturi mai multe”, a menționat Ionuț Pucheanu, la Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu.
Deși, potrivit declarațiilor făcute de Ionuț Pucheanu, Sorin Grindeanu ar fi considerat, înaintea consultărilor de la Cotroceni, că desemnarea lui Siegfried Mureșan ar fi o decizie potrivită, reacția liderului PSD după anunțul lui Nicușor Dan a fost una puțin diferită. La scurt timp după nominalizarea europarlamentarului pentru funcția de premier, Grindeanu a transmis în mediul online că a primit cu „surprindere și dezamăgire” decizia președintelui.
Liderul social-democrat a precizat că nu înțelege care au fost argumentele care au stat la baza desemnării și a subliniat că România se află într-o situație extrem de dificilă. În acest context, Grindeanu a criticat și poziția lui Ilie Bolojan, despre care afirmă că, prin „încăpățânarea” de a rămâne în funcție și de a bloca „orice soluție rațională”, a accentuat nesiguranța în rândul oamenilor și al companiilor românești.
Consultările politice de la Palatul Cotroceni au fost declanșate după ce Executivul condus de premierul demis Ilie Bolojan a pierdut susținerea parlamentară. La discuțiile convocate de președintele Nicușor Dan, Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România au mers cu propunerea comună ca europarlamentarul Siegfried Mureșan să preia conducerea viitorului Guvern. În cadrul negocierilor, PSD a trimis o delegație formată din Sorin Grindeanu, Claudiu Manda, Ionuț Pucheanu, Bogdan Ivan, Silvia Mihalcea și Diana Tușa. Conducerea PSD a precizat că nu va acorda votul de învestitură unui cabinet minoritar și a cerut refacerea unei formule stabile de guvernare pentru a asigura cele 233 de voturi necesare trecerii Executivului prin Parlament.
Nicusor, Muresan, Bolojan, Frit, Grindeanu, Miruta, etc.. Ce legatura mai au astia cu Romania, cu necazurile ciobanilor, cu bietii pensionari, cu spitale nefinantate, cu halul invatamantului. Tot ce vedeti e doar despre ei, despre viitorul lor in politica. Atat.