Duelul declarațiilor dintre prim- ministrul nominalizat și social- democrați continuă cu faza primarului Craiovei. Lia Olguța Vasilescu i-a dat replica premierului desemnat Siegfried Vasile Mureșan după ce acesta i-a transmis că „mai bine și-ar trimite soțul la muncă”, în loc să lanseze acuzații la adresa lui. Social-democrata i-a răspus că „nu are simțul ridicolului și nici perspicacitate”.
Într-un mesaj adresat lui Siegfried Mureșan, pe o rețea de socializare, Lia Olguța Vasilescu îl critică pentru modul în care s-a comportat când a fost desemnat premier, dar și pentru activitatea sa politică.
„Domnule Siegfried,
Nu știu de unde ați tras, dumneavoastră sau „adepții” dumneavoastră, concluzia că pe mine mă deranjează că sunteți neamț. Dimpotrivă, cred că asta e singura dumneavoastră calitate, fiindcă eu alta nu am identificat. Ce am constatat, inclusiv la colegii dumneavoastră de partid, e că vă pronunță numele când Zigfrid, când Sigfried, când Siegfried și multe alte variante. Și am constatat-o acum vreo patru luni, deci dacă era să vă deranjeze, stați cam prost cu viteza de reacție. Sper să nu fiți în situația să trebuiască luată rapid vreo decizie, în cazul puțin probabil în care ați fi validat ca premier, că România ar rata orice țintă impusă„, a scris Vasilescu pe Facebook.
Anterior, premierul desemnat Siegfried Mureşan îi transmisese Liei Olguţa Vasilescu, că mai bine şi-ar trimite soţul la serviciu, cu referire la Claudiu Manda.
„Acea importantă doamnă din PSD mai bine şi-ar trimite soţul la serviciu, în Parlamentul European, că nu face cinste, fiind unul dintre cei mai absenţi membri ai Parlamentului European”, a declarat Mureșan pe Facebook.