Parlamentul Ungariei a votat, luni, ridicarea imunității parlamentare pentru trei parlamentari, printre care se numără și prim-ministrul țării, Péter Magyar, pe fondul unor anchete penale aflate în curs, relatează Associated Press.
Potrivit sursei citate, procurorii de la Budapesta îl anchetează pe Peter Magyar sub suspiciunea de furt minor, după ce acesta ar fi luat telefonul mobil al unui bărbat în timpul unei altercații într-un club de noapte și l-ar fi aruncat în Dunăre în iunie 2024, cu aproape doi ani înainte ca partidul său să câștige alegerile cu o majoritate zdrobitoare, în urma cărora fostul prim-ministru Viktor Orbán a fost înlăturat de la putere.
Magyar susține că acțiunea lui nu a constituit un furt și a calificat cazul, în care se invocă daune care abia depășesc 300 de dolari, drept unul motivat politic.
De asemenea, el a criticat procurorii pentru că au solicitat ridicarea imunității sale în același timp cu cea a doi foști miniștri din era Orbán, ale căror presupuse infracțiuni au implicat deturnarea a zeci de milioane de dolari din fonduri publice și acceptarea de mită în valoare de alte câteva milioane.
Înainte de vot, Magyar le-a spus parlamentarilor că „nu a comis nicio infracțiune și își asumă responsabilitatea pentru toate acțiunile sale”.
„Cine nu are nimic de ascuns se prezintă deschis”, a spus el, referindu-se la solicitarea sa anterioară ca partidul său să voteze în favoarea ridicării imunității sale.
Imunitatea parlamentarilor, o practică obișnuită în democrațiile europene, are rolul de a proteja legislatorii împotriva persecuției politice, permițându-le să-și îndeplinească atribuțiile și să-și exprime opiniile în mod liber, fără teama de a fi arestați sau de a face obiectul unor acțiuni în justiție din partea guvernului.
Fostul guvern de dreapta condus de Orbán a încercat să obțină ridicarea imunității lui Magyar atunci când acesta era europarlamentar, însă Parlamentul European a refuzat în mod repetat.
Potrivit The independent, parlamentarii maghiari au votat luni și suspendarea imunității a doi foști miniștri din guvernul Orbán, suspectați, în două cazuri distincte, de gestionarea frauduloasă a 17,3 miliarde de forinți (53,6 milioane de dolari) din fonduri publice și de acceptarea unor mite și comisioane ilegale în valoare de peste 12 miliarde de forinți (37,2 milioane de dolari).
Cazurile îi vizează pe unii dintre cei mai importanți oficiali ai guvernului Orbán implicați în infracțiuni investigate în prezent sub administrația lui Magyar, în cadrul unui amplu demers de identificare a ceea ce guvernul descrie drept ani de fraudă masivă și deturnare a fondurilor publice în timpul guvernării lui Orbán.
Parlamentul a ridicat luni imunitatea lui Balázs Hankó, fost ministru al Culturii în guvernul Orbán, despre care procurorii susțin că ar fi supervizat folosirea necorespunzătoare a aproximativ 53,6 milioane de dolari din Fondul Național pentru Cultură al Ungariei.
Procurorii susțin că Hankó a intervenit personal pentru atribuirea unor fonduri ale instituției, destinate sprijinirii proiectelor culturale, pe baza unor considerente politice și pentru acoperirea costurilor de campanie ale partidului Fidesz al lui Orbán înaintea alegerilor din aprilie.
Procurorii îl suspectează, de asemenea, pe Miklós Seszták, fost ministru al Dezvoltării în guvernul Orbán, că ar fi primit mită și comisioane ilegale în valoare de peste 37,2 milioane de dolari în legătură cu achiziții de vehicule derulate prin compania națională de autobuze a Ungariei, precum și cu proiecte de construcții finanțate de stat.
Parlamentarii Fidesz și ai partidului aliat Creștin-Democrat nu au participat la votul de luni, calificând acuzațiile formulate împotriva parlamentarilor lor drept „tiranie politică” a guvernului lui Magyar.
Niciunul dintre parlamentarii cărora le-a fost ridicată imunitatea nu a fost pus sub acuzare.