Ultimele emisiuni Gândul la care a participat regretatul jurnalist Patrick André de Hillerin au fost Ai Aflat! cu Ionuț Cristache și Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu. Acesta a dezbătut atât criza energetică, cât și reținerea și perchezițiile prin care a trecut Călin Georgescu. În stilul caracteristic, editorialistul a analizat aceste teme obiectiv, cu dovezile jurnalistice pe masă, dar l-a și ironizat pe Radu Dinel Miruță prin titlul editorialului său „Un dâmb, un tâmp”.
La Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, jurnalistul a analizat încercările disperate ale autorităților de a salva Centrala de la Cernavodă prin dinamitarea unei stânci sau inundarea unor barje. Plecând de la editorialul scris pentru Gândul, „Un dâmb și un tâmp: cum s-a înecat operațiunea de PR a lui Miruță într-o baltă de ridicol, adâncă de 8 centimetri”, Patrick André de Hillerin spunea atunci despre ministrul Apărării, Radu Miruță, că este un personaj absolut sinistru. El a adus aminte și de un episod în care Radu Dinel Miruță a editat un video dintr-un interviu dat unei televiziuni doar ca să poată spune că declarația lui despre trimiterea soldaților români în Groenlanda este Fake News. Tot el explica atunci că încrederea în statul român scade vertiginos și susținea că se bucură că oamenii pun la îndoială informațiile venite direct de la politicieni.
„Mie mi se pare un personaj absolut sinistru. Țineți minte amândoi momentul ăla în care s-a vorbit despre declarația lui cu trimiterea de trupe în Groenlanda. Cum a ales el să rezolve scandalul făcut de declarație? Pur și simplu a decupat din înregistrarea de la Antena 3 fragmentul în care zice asta. «E fake news. Eu nu am zis așa ceva» (n.r. susținea ulterior Miruță). Adică e ceva ce eu n-am mai văzut.”, a spus Patrick André de Hillerin în ultima ediție Ai Aflat! la care a participat.
În emisiunea Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu, Patrick André de Hillerin a explicat de ce a ieșit Călin Georgescu câștigător după perchezițiile făcute de DIICOT și reținerea lui pentru o noapte. Jurnalistul a pornit din nou de la ideea unui editorial publicat în Gândul, „Statul Român lucrează pentru Călin Georgescu”, și a explicat în emisiune cum acesta l-a ajutat pe fostul candidat la prezidențiale să își facă o campanie de imagine prin care și-a apropiat și mai mulți susținători care vor continua să îl vadă ca fiind nevinovat.
„Toată acțiunea, să fie foarte clar, nu a fost un proces, nu s-a judecat nimic, nu este o sentință. Nu înseamnă că Georgescu este vinovat sau nevinovat, dar, în ochi adepților lui, el apare deja ca nevinovat. A stat peste noapte în închisoare, a ieșit în cătușat și-a fluturat cătușele la televizor. Le-a văzut toată lumea. Spațiul ăsta de emisie ar fi costat enorm dacă trebuia să plătească pentru el să se vitimizeze.”, a susținut regretatul jurnalist.