O navă comercială care se îndrepta spre portul Constanța a fost atacată cu drone miercuri, în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, conform autorităților de la Sofia. Autoritățile bulgare au trimis de urgență o ambarcațiune care să ofere asistență navei atacate, în timp ce echipajul acesteia a fost evacuat în siguranță cu ajutorul bărcilor de salvare. Este al 9-lea atac de acest tip înregistrat în ultima lună asupra navelor comerciale din regiune.
Potrivit ministrului bulgar al apărării, Dimităr Stoianov, nava a fost vizată de trei drone și se afla la aproximativ 39 de kilometri de localitatea Șabla.
Conform agenției specializate Maritime.bg, nava lovită este Contship Jet, un portcontainer care plecase din portul israelian Haifa și avea ca destinație finală portul românesc Constanța.
Pescarii aflați în zonă, care au fost martori ai atacului, afirmă că au văzut un incendiu izbucnind la bordul navei și că vasul comercial s-a înclinat considerabil spre partea dreaptă. Acesta este cel de-al nouălea incident în care o navă comercială este atacată de drone în decurs de doar o lună, în largul coastei bulgare a Mării Negre.
Incidentul maritim extrem de grav a avut loc chiar în timpul unei întâlniri la nivel înalt. Miniștrii apărării din Bulgaria, România și Turcia se reunesc miercuri la Sofia pentru a discuta măsuri comune și urgente de protejare a navigației civile în Marea Neagră, în fața riscurilor tot mai mari generate de atacurile reciproce dintre Rusia și Ucraina.