O nouă inițiativă legislativă care a intrat la dezbatere luni, 2 noiembrie, în Senatul României prevede posibilitatea de revocare a mandatului de parlamentar, în cazul în care un deputat sau un senator alege să demisioneze din partidul pe listele căruia a fost ales în respectiva legislatură sau dacă se retrage din grupul parlamentar care poartă emblema acestuia. Proiectul de lege mai presupune ca președintele fiecărei Camere să ia act de demisie și să supună la votul plenului adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau senator. Culmea ironiei este că unul dintre inițiatori este chiar deputata din fostul grup parlamentar S.O.S. România, Andreea Cîmpianu, care a sărit în barca liberalilor conduși de Ilie Bolojan, la scurt timp după ce se lăuda că a votat, la moțiunea de cenzură din luna mai, pentru căderea Guvernului dirijat de același Bolojan.
Noua inițiativă legislativă prevede modificarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor. Concret, este vorba despre modificarea alineatului (2) din articolul 8 și de eliminarea alineatului (4) din articolul 33, după cum urmează:
Textul integral al formei inițiatorului poate fi citit AICI.
Proiectul de lege este semnat de opt parlamentari, dintre care unul singur are statutul de senator. Este vorba de următorii parlamentari:
Deși apare ca „neafiliat” în lista de inițiatori ai proiectului de lege, Andreea Cîmpianu face parte din grupul parlamentar al PNL, informație confirmată pe pagina oficială a grupului parlamentar din Camera Deputaților.