Prima pagină » Actualitate » România aduce în dezbatere avertismentele Clubului de la Roma. „Constelații ale speranței”, o carte-eveniment despre riscul de colaps al civilizației și viitorul omenirii, lansată la București

România aduce în dezbatere avertismentele Clubului de la Roma. „Constelații ale speranței”, o carte-eveniment despre riscul de colaps al civilizației și viitorul omenirii, lansată la București

Gilda Popa
România aduce în dezbatere avertismentele Clubului de la Roma. „Constelații ale speranței”, o carte-eveniment despre riscul de colaps al civilizației și viitorul omenirii, lansată la București

În 1979, Clubul de la Roma (CoR) vorbea despre existenţa unui „decalaj uman” dintre ceea ce știe omenirea și ceea ce este capabilă să construiască în raport cu nivelul de cunoaștere. La 50 de ani de la acel moment, sub umbrela prestigioasei organizații, Banca Națională a României (BNR) a găzduit lansarea volumului „Constellations of Hope”, într-un moment în care tehnologia și evoluțiile geopolitice au amplificat deja acest decalaj. Zeci de experți din 25 de țări au contribuit la documentarea proiectului, care este prima publicaţie a iniţiativei No Limits to Hope, lansată de The Fifth Element şi Congresul Mondial de Educație pentru Mediu (WEEC).

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a sintetizat mesajul acestui volum în discursul susținut la conferința „No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures”, organizată de Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), pe care o conduce.

Volumul „Constellations of Hope” (Constelații ale speranței), care propune soluții pentru provocările viitorului, marcat de incertitudini multiple, poate fi descărcat în limba română de AICI. 

Sondaj Gândul


Va reuși Trump să își impună politicile, chiar dacă nu are majoritatea în Congres?

Vezi rezultate

Loading ...

Academicianul român Mircea Malița, coautor al raportului Clubului de la Roma din 1979 care documentează „decalajul uman”

„Societățile noastre aflate sub presiune interacționează în moduri din ce în ce mai dificil de gestionat”, a spus guvernatorul, enumerând incertitudinea economică, care „pune presiune pe capacitatea de planificare”, schimbarea tehnologică, ce cere noi competențe și „noi forme de judecată”, și presiunile de mediu asupra producției, infrastructurii și mijloacelor de trai.

La finalul lui 2026, problema decalajului uman, analizată în lucrarea „No Limits to Learning” – raportul Clubului de la Roma din 1979, realizat de James W. Botkin, Mahdi Elmandjra și de academicianul român Mircea Malița, este accentuată de tehnologie și de incapacitatea sistemelor de educație de a se adapta la schimbare. Volumul „Constellations of Hope” lansat miercuri, 4 noiembrie la BNR propune soluții pentru „viitoruri mai bune”.

„Câteva repere esențiale ar fi rolul crucial al demnității umane și al speranței, depășirea fricii și a umilinței și capacitatea noastră de a ne imagina o lume dincolo de dominație și hegemonie.

Sistemele de educație care nu au fost niciodată concepute pentru a face față colapsului s-ar putea transforma în sisteme adaptative, generatoare de viață. În cele din urmă, dacă nu vom fi capabili să ne acordăm la rețeaua vibrantă și infinită a vieții, omenirea va ajunge la colaps”, avertizează coautorii în prefața volumului.

Asociația Română pentru Clubul de la Roma aduce ideile organizației mai aproape de publicul român

Mugur Tolici, directorul executiv al ARCoR și director în cadrul BNR, a subliniat rolul organizației în promovarea ideilor și publicațiilor Clubului de la Roma în România, încă de la înființarea sa, în 1993. El a evidențiat importanța aducerii acestor perspective mai aproape de publicul românesc și a prezentat lansarea volumului „Constelații ale speranței”, atât în versiunea originală în limba engleză, cât și în traducerea românească, drept un moment important pentru asociație și pentru continuarea dialogului despre provocările societății contemporane.

De asemenea, a menționat că evenimentul are o semnificație cu atât mai profundă cu cât 2027 este anul în care ARCoR sărbătorește centenarul nașterii lui Mircea Malița, vicepreședinte ARCoR, fondator și membru de onoare al Clubului de la Roma.

ARCoR: Lansarea volumului marchează centenarul nașterii lui Mircea Malița (2027)

Malița este coautor al celebrului raportul al Clubului: „No limits to Learning. Bridging the Human Gap” (1979).

„Întrucât anul viitor ne apropiem de centenarul nașterii sale, când se vor împlini 100 de ani de la nașterea sa, este deosebit de semnificativ să găzduim o conferință despre învățare și educație și să avem aceste teme în centrul discuției noastre.

Există o legătură puternică între ideea că nu există limite în învățare și ideea că nu există limite în speranță. Ambele reflectă convingerea că învățarea este esențială pentru capacitatea noastră de a răspunde schimbării și de a modela viitorul.

De la înființarea sa, în 1993, Asociația Română pentru Clubul de la Roma a lucrat pornind de la ideile Clubului. A depus eforturi pentru a aduce aceste idei și publicațiile sale mai aproape de publicul din România. Este un demers foarte valoros, care aduce perspective și provocări suplimentare, inclusiv provocările cu care se confruntă societatea noastră”, a declarat Mugur Tolici la evenimentul de lansare.

Cea mai mare provocare a omenirii, din perspectiva Clubului de la Roma

La rândul său, Carlos Alvarez Pereira,  secretar general al CoR; coeditor al cărții „Constellations of Hope”, a menționat că ceea ce demonstrează această carte este că „speranţa nu este un sentiment pasiv, ci un instrument activ pentru cei care refuză să accepte această iluzie şi insistă că sistemele educaţionale pot deveni forţe adaptative, capabile să genereze viaţă”.

„Cea mai mare provocare cu care ne confruntăm în prezent nu este reprezentată de schimbările climatice, pierderea biodiversității, tensiunile geopolitice sau polarizare, ci de iluzia, larg răspândită, a propriei noastre insignifianțe.

Sentimentele de lipsă de sens, deznădejdea și apatia se numără printre cauzele profunde ale acestei situații și alimentează un cerc vicios al deteriorării stării de bine individuale, colective și planetare”, scriu în prefața volumului „Constellations of Hope” coautorii Carlos Álvarez Pereira, Mario Salomone și Raad Sharar.

Omenirea, blocată într-o „închisoare mentală” a propriului destin

Coautorii explică un paradox al prezentului: pe de o parte, capacitățile umanității nu au fost niciodată atât de dezvoltate. Pe de altă parte „țările care s-au străduit, în epoca modernă, să reinventeze condițiile pentru această echitate și să ofere – cel puțin în interiorul propriilor granițe – fundamente economice, politice și morale pentru demnitatea umană sunt cele mai speriate de viitor”.

„Se pare că suntem din nou închiși într-o închisoare mentală, fără să îndrăznim să ne folosim imaginația pentru a crea calea transformatoare către viitoruri mai bune”, adaugă coautorii în prefața volumului lansat la BNR.

Ei explică natura „decalajului uman”, care creează o „incapacitate de a produce schimbări sistemice, o disonanță între înțelegerea provocărilor existențiale pe care ni le-am creat singuri și reticența noastră de a învăța și de a ne schimba”.

Un viitor alternativ inspirat din experiența comunităților

Cartea „Constelații ale speranței” reia această temă și propune un viitor alternativ,  documentează și explorează modul în care educaţia poate contribui la reducerea acestui decalaj.

90 de autori din 25 de ţări de pe cinci continente documentează exemple concrete de transformare care au loc deja. Aceştia lucrează în comunităţi agricole din Himalaya, în populaţii indigene din Amazon, în comunităţi din zonele muntoase ale Scoţiei şi în săli de curs dedicate ingineriei din Africa de Sud. Activitatea lor demonstrează că învăţarea poate schimba modul în care oamenii acţionează.

Volumul nu este un manual și nici nu susţine că transformarea sistemică a fost deja realizată. Mai degrabă, volumul reuneşte dovezi şi semne că transformarea este încercată în numeroase moduri, în locuri diferite şi de către oameni diverşi, adesea în linişte şi în ciuda unor obstacole considerabile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
„Mi se oferea cocaină când aveam 11 ani”. Mărturia șocantă a unei actrițe care a cunoscut celebritatea de mică
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu dezvăluie tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește sănătatea mintală la nivel global
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!