Acuze şi cuvinte grele şi-au aruncat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor din cauza a două proiecte de lege pentru înfiinţarea a două comisii de anchetă.
Este vorba despre proiectul PHCD74/2026, prin care USR şi PNL vor „investigarea zborurilor private către Mykonos şi Nisa, efectuate de parlamentari. demnitari şi judecători ai Curții Constituționale”.
„Prin prezenta, Grupurile parlamentare ale Partidului Uniunea Salvați România şi Partidului Național Liberal în temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum şi ale prevederilor art. 74-78 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, vă înaintăm spre dezbatere şi aprobare Proiectul privind înfiintarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis” pentru investigarea zborurilor private către Mykonos şi Nisa, efectuate de parlamentari. demnitari şi judecători ai Curții Constituționale. Având în vedere informațiile extraordinar de îngrijorătoare apărute în spațiul public despre recentele zboruri private către Mykonos şi Nisa, la bordul cărora s-au aflat parlamentari sau foşti parlamentari, un judecător al Curții Constituționale şi anumiți oameni de afaceri, considerăm necesară clarificarea, în mod transparent şi documentat, a adevărului cu privire la persoanele sau entitățile care au suportat cheltuielile aferente acestor deplasări, precum şi a intereselor şi motivației care au stat la baza acoperirii acestor cheltuieli. De asemenea, considerăm necesară identificarea eventualelor vulnerabilități privind integritatea şi existența unor posibile conflicte de interese în cazul persoanelor aflate la bordul acestor zboruri private.”
Iar cel de-al doilea proiect, PHCD 75/2026, iniţiat de AUR, are ca obiect „înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă referitoare la impactul migraţiei asupra ordinii publice şi securităţii naţionale, respectarea legislaţiei privind regimul străinilor şi combaterea migraţiei ilegale”.
Potrivit argumentelor aduse de iniţiatori, „în perioada 2022-2026, numărul cetățenilor străini proveniţi în special din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, India și Pakistan a crescut semnificativ pe baza avizelor de muncă.
„Datele oficiale ale IGI şi IGPF arată că o parte importantă a acestor persoane a ajuns în situaţii de şedere ilegală¹ sau a încercat să părăsească ilegal România către spațiul Schengen (migrație secundară).
O parte semnificativă a persoanelor intrate legal pe vize de muncă utilizează ulterior România ca punct de tranzit către alte state membre UE, generând infracţiuni de tentativă de trecere frauduloasă frontierei”, se arată în proiect.
Cele două proiecte au fost alte noi motive de dispute parlamentare, între USR şi PSD, PNL şi toţi ceilalţi şi chiar UDMR şi AUR. Liderul comunităţii maghiare chiar i-a acuzat pe cei de la AUR de ipocrizie referitor la proiectul destinat migraţiei ilegale.
Acesta susţine că problema ridicată de AUR este una falsă, pentru că România nu se confruntă cu o astfel de situaţie în ceea ce priveşte migraţia ilegală.
Cei de la USR au spus că românii nu au plecat din ţară din cauza migraţiei, ci din cauza banilor, iar migranţii care muncdsc în România plătesc aceleaşi taxe ca şi românii.