Se dau 365 de lei în plus la pensie, de la data de 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Iată cine se încadrează.
Este știut faptul că, pensionarii nu au beneficiat de indexarea pensiilor în 2025 și în 2026. Aceștia vor să știe însă cât ar putea primi în plus, în 2027. Pentru o anumită categorie de pensionari, se dau 365 de lei în plus la pensie, de la 1 ianuarie 2027. Iată care este.
Pentru pensionarii care au o pensie actuală de 5.000 de lei, se vor da 365 de lei în plus, de la 1 ianuarie 2027, potrivit Newsweek. Astfel, ei vor avea o pensie totală de 5.365 de lei.
Premierul Luca Niculescu a anunțat că va exista o creștere a pensiilor în 2027, dar a precizat că procentul și calendarul depind de situația bugetară. Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit despre o estimare neoficială de 7,3%, subliniind că aceasta nu reprezintă însă un procent definitiv.
Conform formulei prevăzute de Legea nr. 360/2023, valoarea punctului de referință se majorează în luna ianuarie cu rata medie anuală a inflației, adăugându-se 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Majorarea acestui indicator determină creșterea pensiilor calculate pe baza punctelor acumulate de fiecare beneficiar.
Florin Manole a spus că estimarea de 7,3% provine de la Casa Națională de Pensii și că procentul final o să depindă de indicatorii utilizați în formula legală. Ca urmare, pensionarii trebuie să aștepte stabilirea oficială a majorării pentru a afla exact ce sume li se cuvin.
Potrivit unei simulări realizate prin aplicarea procentului la cuantumul pensiei de 5.000 de lei, pensia ar urma să crească cu 365 de lei, de la 1 ianuarie 2027. Dar, potrivit sursei citate, calculele nu reprezintă o decizie de majorare și nu se aplică identic în situațiile în care pensionarul primește indemnizație socială sau are în plată un cuantum mai avantajos decât cel rezultat la recalculare.